La 4 luni după alegeri, în sfârşit se face ceva cu companiile municipale. Consilierii Capitalei au primit mandat suplimentar să înceapă schimbările pe care le-au promis în campania electorală

La 4 luni după alegeri, în sfârşit se face ceva cu companiile municipale. Consilierii Capitalei au primit mandat suplimentar să înceapă schimbările pe care le-au promis în campania electorală

Consiliul General al Muncipiului București și-a mandatat vineri, pe 29 ianuarie, reprezentații în companiile municipale să ia măsuri în numele său și să facă schimbări în consiliile de administrație.

Atât primarul Nicușor Dan, cât și mai mulți consilieri din PNL și USR PLUS au susținut încă din timpul campaniei electorale că vor desființa companiile municipale.

Procesul a demarat, însă, destul de greu. Consiliul General - în care majoritate au acum PNL și USR PLUS – a avut nevoie de o lună pentru a-și numi reprezentanții în Adunările Generale ale Acționarilor (AGA).

ADVERTISING

Iar consilierii PSD – care s-au plâns că nu au fost invitați la negocieri pentru locuri în AGA, deși au dreptul la reprezentare - au depus deja plângeri prealabile pentru a ataca schimbările făcute de majoritatea PNL USR PLUS. Dar un proces de acest fel, judecat în contencios administrativ, ar dura cel puțin un an.

În consecință, dacă aleg să ignore reclamațiile PSD pentru moment, consilierii PNL USR-PLUS și PMP din AGA companiilor municipale pot începe să dispună modificări la nivelul societăților.

Cu toate acestea, adunările încă nu s-au reunit în ședință, pentru a schimba componenţa Consiliilor de Administrație și a da startul procedurilor de dizolvare pentru 20 dintre cele 22 de companii municipale.

ADVERTISING

De ce nu s-au grăbit consilierii să convoace AGA companiilor municipale?

Consilierul general Adrian Moraru (PNL) a explicat anterior, la SpotMedia.ro, că pentru a schimba membrii consiliilor de administrație din companii și a face alte modificări majore, membrii AGA au nevoie de mandate din partea Consiliului General.

Surse din cadrul Consiliului General consultate de SpotMedia.ro au precizat că nu era neapărat nevoie de noile hotărâri, adoptate vineri pe 29 ianuarie.

Mai ales că pentru unele dintre companii - cum ar fi cea Medicală sau cea de Cimitire - hotărâri de consiliu adoptate pe 28 decembrie 2020 prevedeau că membrii aleși în AGA pot înlocui conducerile CA.

Potrivit surselor consultate de SpotMedia.ro, însă, parte dintre consilierii generali și-au dorit și suplimenările de mandat de astăzi pentru a avea mai multă siguranță în decizii, în condițiile în care - potrivit politicii asumate de alianța PNL și USR-PLUS - ar urma să întrerupă mandate interimare ale unor membri CA din companiile municipale.

ADVERTISING

În ședința de vineri, 29 ianuarie, Consiliul General și-a mandatat reprezentanții în AGA companiilor municipale să înceapă mai multe acțiuni.

Acestea sunt:

  • de a discuta, aproba sau modifica situațiile financiare anuale, pe baza rapoartelor Consiliului de Administrație și a rapoartelor auditorului financiar
  • de a hotarî cu privire la alocarea profitului net prin reinvestirea sau alocarea acestuia
  • de a stabili, respectiv modifica remunerația cuvenită membrilor Consiliului de Administrație;
  • de a analiza și de a se pronunța asupra gestiunii Consiliului de Administrație;
  • de a hotărî introducerea unei acțiuni în justiție împotriva membrilor Consiliului de Administrație pentru prejudiciile aduse societății, dacă este cazul;
  • să monitorizeze și să evalueze performanța Consiliului de Administrație, pentru a se asigura ca sunt respectate principiile de eficienţă economică și profitabilitate în funcționarea societății;
  • să negocieze și să aprobe indicatorii de performanță financiari și nefinanciari pentru membrii Consiliului de Administrație;
  • să numească sau să demită auditorul financiar și să aprobe termenii și condițiile contractului încheiat cu acesta;
  • să stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, precum și să hotărască asupra programului de activitate pentru exercițiul financiar următor;
  • schimbarea sediului social al societății, înființarea sau desființarea unor sedii secundare;
  • să aleagă și să revoce cenzorii societății;
  • să hotărască asupra oricăror alte probleme care țin de competența Adunării Generale Ordinare a Acționarilor

Consilierii PNL USR PLUS și PMP au fost singurii care au votat hotărârile de mandatare a reprezentanților în AGA. Practic, și-au acordat prin vot dreptul de a începe reforma companiilor municipale.

Grupul PSD a boicotat ședința de vineri, 29 ianuarie, din cauză că nu i s-a permis accesul în sala mare din sediul Primăriei Generale unde aveau loc ședințele de Consiliu înainte de pandemie.

Din cauza situației epidemiologice, însă, modul de desfășurare a ședinței s-a modificat. Mai exact, consilierii generali pot veni la sediul PMB, iar reprezentanții fiecărui grup politic stau într-o sală separată. Și participă la ședință online, pe Webex, din acea sală.

În paralel, în sala mare de Consiliu sunt prezenți doar: primarul Nicușor Dan, președintele de ședință Cosmin Smighelschi, secretarul general Georgiana Zamfir și directorul Direcției de Asistență Tehnică și Juridică, Mariana Brod.

Consilierii PSD au mai încălcat, anterior, acest mod de lucru și au luat parte la ședință din sala mare.

Citește și:

Ce rămâne de pe urma companiilor municipale: O societate înființată să-i distreze pe bucureșteni se ocupă de măturat

Ce rămâne de pe urma companiilor municipale (II): În buzunarele cui au ajuns banii cheltuiți de societatea de Publicitate și Afișaj, care s-a ocupat de reclame pentru Firea

Ce rămâne de pe urma companiilor municipale (III): Compania Turistică SA – pierderi uriașe pentru bucureșteni, beneficii pentru caracatița politică

Ce rămâne de pe urma companiilor municipale (IV): Firea și-a făcut o societate de pază cu care nici instituțiile primăriei nu vor să lucreze. Are o armată de salariați și a pierdut milioane de euro

E haos în administrația Capitalei: Companiile municipale sunt executate silit, angajații nu au taxele plătite, datoriile sunt uriașe. Nu se știe cine va asigura anul acesta servicii vitale pentru București


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇