Terenul în zona afectată de surpare din Slănic Prahova s-a tasat cu încă 20 de centimetri, arată măsurătorile de vineri dimineaţa, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU). Sursa citată…
Stiri
A fost inaugurat primul lot din Transapuseana, cea mai mare investiție pe un drum județean din România (Foto)
Primul lot din Transapuseana, drumul care traversează Munţii Apuseni, a fost inaugurat vineri, fiind vorba despre 43 de kilometri de drum judeţean. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marius Haţegan, de profesie…
Evacuarea molozului din Gaza, inclusiv a muniției neexplodate, ar putea dura 14 ani
Evacuarea uriaşei cantităţi de moloz, printre care se află şi muniţii neexplodate, rezultate de pe urma războiului devastator al Israelului în Fâşia Gaza ar putea dura în jur de 14…
USR acuză PSD că a mințit când a zis că scoate păcănelele din localitățile mici până la finalul lunii aprilie
Reprezentanţii USR au transmis că PSD s-a lăudat că scoate păcănelele din localităţile cu până la 15.000 de locuitori până la finalul acestei luni, dar este o minciună, pentru că…
Jaqueline Cristian elimină o câștigătoare de Roland Garros și avansează la Madrid
Jaqueline Cristian continuă parcursul remarcabil din turneul de la Madrid. Sportiva noastră a eliminat-o în turul 2 pe campioana de la Roland Garros 2021, Barbora Krejcikova. Jaqueline a trecut de…
CreTAG - a Retail, FMCG & e-Commerce Conference for the Modern World: 67% dintre români ar fi dispuși să primească acasă cumpărături livrate cu drona
Profesioniști din sectoarele retail, e-commerce și FMCG au participat, pe 17 aprilie 2024, la conferința anuală„reTAG – a Retail, FMCG & e-Commerce Conference for the Modern World”. Evenimentul organizat de…
Magnetico Craiova: 77,3% dintre angajații români intenționează să își schimbe jobul în următoarele 12 luni
Profesioniști locali din departamentul de resurse umane au participat, pe 23 aprilie 2024, la cea de-a doua ediție a proiectului „MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding…
Art Safari este deschis în perioada 1-5 mai. Mini-vacanța începe cu o nouă expoziție temporară, „Acasă la Brâncuși”
Satul pe care Constantin Brâncuși l-a făcut celebru, Hobița, se află în centrul unei noi expoziții temporare la Art Safari, care se va deschide miercuri, 1 mai, și care poate…
Trauma se transformă în artă și izolarea este înfruntată prin comunicare în proiectul Una din Trei - despre pierderea de sarcină și infertilitate
Trăim într-o eră în care știința și arta reușesc tot mai des să ne arate că lucrurile despre care credeam că ne izolează sunt de fapt unele dintre experiențele care…
Un urmărit internațional a fost prins după ce a alimentat la o benzinărie din Pitești și nu a plătit
Un bărbat din judeţul Hunedoara, care era dat în urmărire internaţională, a fost prins de poliţiştii argeşeni după ce a alimentat la benzinărie un autoturism furat şi a plecat fără…
Filarmonica George Enescu și Ateneul Român își propun să devină inima culturală a Bucureștiului, un punct de conectare a României la pulsul muzicii, ideilor și valorilor universal
Filarmonica George Enescu (FGE), cea mai importantă filarmonică din țară, și Ateneul Român, construit ca templu al culturii naționale, au intrat într-un proces strategic de transformare și de dezvoltare, menit…
Al doilea suspect în cazul crimei de la Sibiu va fi adus în țară săptămâna viitoare
Cristian Minae, cel de-al doilea suspect în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner, va fi adus în România pe 30 aprilie, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare. Marian Cristian…
Statul român a demarat executarea silită a Gabriel Resources
ANAF și Ministerul Finanțelor au demarat executarea silită a Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), pentru a-și recupera costurile de 10 milioane de dolari ale procedurii…
România ajunge la 80 de sportivi calificați la Jocurile Olimpice 2024: Lista completă
Delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august) a ajuns la 80 de sportivi, a anunţat vineri Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, după ce Ebru Bolat şi-a…
Cum să alegi dimensiunea potrivită pentru patul din dormitor? 6 sfaturi
Cu siguranță, alegerea dimensiunii potrivite pentru patul din dormitor poate influența calitatea somnului și confortul în timpul nopții. Cu atât de multe opțiuni disponibile pe piață, poate fi dificil să…
Detoxifierea tenului: măști de față pentru un boost de prospețime
Descoperă puterea detoxifierii tenului prin intermediul măștilor de față, un pas important în rutina de îngrijire a pielii! În acest articol vom explora beneficiile unui proces de detoxifiere a tenului…
Vitamine și minerale esențiale în timpul menopauzei: ghidul tău nutrițional
Menopauza este o perioadă importantă din viața unei femei când are loc o schimbare semnificativă în echilibrul hormonal, ceea ce poate influența sănătatea generală. O alimentație adecvată, bogată în vitamine…
Instructorul de yoga acuzat de viol și trafic de persoane a fost reținut. Sechestru pe 10 imobile
Cinci persoane au fost reţinute, în dosarul care vizează infracţiuni sexuale şi în care este implicat un instructor celebru de yoga din Bucureşti. Anchetatorii au dispus sechestru asupra a 10…
Protecția solară și îngrijirea pielii într-o singură formulă: află totul despre Hydrobiotic SPF50
Ești în căutarea unei soluții complete pentru protecția solară și îngrijirea pielii? Atunci trebuie să faci cunoștință cu Hydrobiotic SFP50, un produs inovator care oferă mai mult decât simpla protecție…
Tipurile diabetului: cauze și tratament
Diabetul este un grup de afecțiuni în care organismul nu poate produce suficientă insulină, sau nu produce deloc. Atunci când se întâmplă oricare dintre aceste lucruri, organismul nu reușește să introducă…



















