Vitamine și minerale esențiale în timpul menopauzei: ghidul tău nutrițional

Vitamine și minerale esențiale în timpul menopauzei: ghidul tău nutrițional
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Menopauza este o perioadă importantă din viața unei femei când are loc o schimbare semnificativă în echilibrul hormonal, ceea ce poate influența sănătatea generală. O alimentație adecvată, bogată în vitamine și minerale, atenuează simptomele menopauzei și menține o sănătate bună în această etapă complicată. Iată un ghid nutrițional despre vitaminele și mineralele esențiale în timpul menopauzei:

Calciu – esențial pentru sănătatea oaselor

Calciul este un mineral de bază pentru sănătatea oaselor și a dinților, are rolul de a menține densitatea osoasă și de a preveni fracturile. Menopauza reprezintă o perioadă în care schimbările hormonale pot duce la scăderea densității osoase. Te confrunți cu o pierdere accelerată a calciului din oase, ceea ce crește riscul de osteoporoză. Un aport adecvat de calciu poate ajuta la încetinirea acestui proces. 

Surse excelente de calciu includ lactatele, peștele cu oase mici, precum sardinele și somonul, dar și fructele cu coajă verde, broccoli și spanacul. Folosește suplimente pentru combaterea simptomelor perimenopauzei și menopauzei, de exemplu DR. MENO EXPRESS YOUTH ACTIVATOR, cu efect benefic împotriva pierderilor de calciu și deteriorării unghiilor și a părului.

ADVERTISING

Vitamina D - dă un boost sistemului tău imunitar!

Vitamina D este un nutrient esențial pentru menținerea unui sistem imunitar puternic, mai ales în timpul menopauzei. Vitamina D ajută la combaterea virusurilor și bacteriilor, dar are și proprietăți antiinflamatorii, fiind o alegere benefică în cazul anumitor afecțiuni autoimune.

Există o varietate de alimente care pot furniza vitamina D necesară. Printre acestea se numără peștele gras, uleiul de ficat de cod, ouăle și produsele lactate fortificate. De asemenea, există și suplimente alimentare, eficiente pentru persoanele cu deficit de vitamina D.

Magneziu - rezistența organismului și relaxare musculară

Magneziul joacă un rol esențial în menținerea sănătății generale la menopauză. Organismul tău are nevoie de magneziu pentru a produce energie, a sintetiza proteine, a transmite impulsuri nervoase și a regla nivelurile de glucoză din sânge și tensiunea arterială. 

Magneziul este, de asemenea, vital pentru rezistența organismului. Contribuie la formarea celulelor imunitare și joacă un rol important în lupta organismului împotriva infecțiilor. Unul dintre cele mai cunoscute beneficii ale magneziului este rolul său în relaxarea musculară. Magneziul este esențial pentru contracția și relaxarea musculară, prevenind crampele și spasmelor musculare. În plus, acesta contribuie la sănătatea sistemului cardiovascular prin relaxarea mușchilor inimii. 

Surse alimentare bogate în magneziu includ:
- nuci și semințe (alune de pădure, migdale, semințe de floarea soarelui);
- legume cu frunze verzi (spanac, varză);
- cereale integrale;
- fructe (banane, avocado);
- leguminoase (fasole, linte);
- pește (somon, macrou);
- ciocolată neagră.

ADVERTISING

Complexul de vitamine B - energie la menopauză și stare generală bună

Complexul de vitamine B este compus din opt vitamine esențiale pentru organism, numite B1 (Tiamina), B2 (Riboflavina), B3 (Niacina), B5 (Acidul Pantotenic), B6 (Piridoxina), B7 (Biotina), B9 (Folatul) și B12 (Cobalamina). Aceste vitamine sunt necesare pentru metabolizarea alimentelor, producerea de energie și menținerea sănătății neuronale. 

În timpul menopauzei, vitaminele B joacă un rol esențial în menținerea energiei. Ele ajută la combaterea simptomelor menopauzei precum oboseală, bufeuri de căldură, iritabilitate și chiar depresie. De asemenea, vitaminele B contribuie la menținerea sănătății inimii și la reglarea nivelurilor hormonale. Există numeroase moduri de a include vitaminele B în dieta zilnică. Aceste vitamine se găsesc într-o varietate de alimente, inclusiv cereale integrale, carne, ouă, leguminoase și fructe. Suplimentele de vitamine B pot fi, de asemenea, o opțiune, dar este recomandată consultarea unui medic înainte de a începe orice tratament.

ADVERTISING

Seleniu - sprijină funcționarea optimă a glandei tiroide

Seleniul este un mineral esențial pentru organism, având un rol important în menținerea sănătății generale și, în special, în sprijinirea funcționării optime a glandei tiroide. Seleniul ajută la reglarea metabolismului și contribuie la producerea hormonilor tiroidieni. Acesta este un protector al celulelor împotriva stresului oxidativ, ajutând la prevenirea bolilor cronice și a îmbătrânirii premature.

Seleniul are impact semnificativ asupra sănătății femeilor la menopauză. Ajută la atenuarea unor simptome precum fluctuațiile de dispoziție și tulburările de somn, prin stabilizarea nivelurilor hormonale și sprijinirea funcției tiroidiene. Sursele de seleniu includ nuci braziliene, fructe de mare, carne de pui și cereale integrale.  

Acizi grași Omega 3 - sănătatea inimii și activitate cerebrală excelentă

Acizii grași Omega 3 sunt nutrienți esențiali pentru menținerea sănătății inimii și a creierului, cu beneficii importante în prevenirea bolilor cardiovasculare și îmbunătățirea funcțiilor cognitive. Sursele naturale de Omega 3 sunt numeroase și ușor accesibile. Pestele gras, cum ar fi somonul sau macroul, este o sursă excelentă, dar nu singura opțiune. Semințele de in, nucile, uleiul de rapiță sau cel de soia sunt de asemenea bogate în acești acizi grași esențiali. 

Un stil de viață echilibrat, care include o dietă bogată în nutrienții pe care ți i-am prezentat, activitatea fizică regulată și controalele medicale periodice contribuie la gestionarea eficientă a simptomelor menopauzei și la menținerea sănătății pe termen lung. Discută cu medicul specialist, pentru sfaturi personalizate, în funcție de nevoile tale specifice!