Trauma se transformă în artă și izolarea este înfruntată prin comunicare în proiectul Una din Trei - despre pierderea de sarcină și infertilitate

Trauma se transformă în artă și izolarea este înfruntată prin comunicare în proiectul Una din Trei - despre pierderea de sarcină și infertilitate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trăim într-o eră în care știința și arta reușesc tot mai des să ne arate că lucrurile despre care credeam că ne izolează sunt de fapt unele dintre experiențele care ne unesc pe toți și care permit și cer cel mai mare grad de empatie. Depresia și anxietatea sunt un foarte bun exemplu – am început să înțelegem din ce în ce mai bine că aceste două stări mentale ne pot afecta pe toți în varii grade și că sprijinul celorlalți este esențial în a le putea înfrunta. Dar continuă să existe experiențe în mijlocul cărora cei care le trăiesc se simt în continuare izolați, fără căi de comunicare și fără să poată cere ajutor. Pierderea de sarcină și confruntarea cu infertilitatea sunt două dintre aceste subiecte tabu, chiar dacă studiile arată că una din trei femei trebuie să le îndure la un moment dat și că jumătate din acestea ajung să se confrunte și cu depresia și anxietatea în urma acestor experiențe. Proiectul Una din Trei a fost inițiat tocmai din dorința de a crea o schimbare în ceea ce privește percepția acestor traume, de a înlocui tăcerea cu rețele de suport, de a sublima durerea în artă și în Comunicare.

ADVERTISING

Artă bazată pe cercetări sociologice

Una din Trei este un proiect multidisciplinar, la granița dintre artă și științele sociale. Pe de o parte, organizatorii își doresc să efectueze un studiu social complex și complet, care să dea o perspectivă corectă asupra modului în care percepția socială a pierderilor de sarcină și a infertilității se configurează în cele două din țările partenere (România și Bulgaria) și ce fel de efecte are ea asupra sănătății mentale a persoanelor care trec prin aceste dificultăți. Pe de altă parte, proiectul se constituie într-o oportunitate de a găsi sprijin și de a intra în contact cu un instrumentar de tehnici artistice și creative cu remarcabile valențe terapeutice. 

Echipa proiectului încearcă așadar să atace problema din mai multe unghiuri: din perspectiva unei intervenții la nivel social, Una din Trei își propune să realizeze o expoziție participativă itinerantă în România (septembrie 2024, în spațiul BRD Scena9, București), Bulgaria (octombrie 2024, Sofia) și Polonia (prima jumătate a lui 2025, Varșovia), compusă atât din lucrări ale unor artiști români și internaționali, cât și din obiecte personale încărcate cu valoare simbolică, ale căror povești vor fi culese în mod direct de la persoane care au trecut prin aceste experiențe. Echipa  din spatele acestei expoziții participative are ani de experiență în cercetarea și comunicarea artistică a unor subiecte sensibile; Maria Stanisheva - regizor de animație, Bulgaria; Sabina Tupan - artă multimedia, România; Suzana Dan - pictoriță, România vor lucra pentru a oferi contextul și forma potrivită în care poveștile, obiectele și lucrările de artă propuse de participanți să își păstreze simultan complexitatea și universalitatea. Expoziția va conține minimum 30 de obiecte ilustrative pentru povești personale, împreună cu 10 lucrări artistice primite de la persoane afectate de pierderea sarcinii și/sau infertilitate.

ADVERTISING

"Am avut nevoie de ceva timp să accept că sunt Una din Trei și să am curaj să vorbesc despre asta. Nu știu dacă aș fi putut să inițiez proiectul dacă nu apărea băiețelul meu în viața mea. Dar știu că e nevoie să vorbim cât mai mult despre asta, să ne acceptăm traumele și să găsim forme de a le face față împreună. Atelierele noastre sunt despre împărtășire, despre durere, dar și despre împuternicire și eliberare. As vrea să găsim resurse să fim sinceri cu cine suntem și ce ni se întâmplă", povestește Ruxandra Gubernat, inițiatoarea proiectului.

Arta ca terapie, catharsis prin creativitate

Așadar, Una din Trei se poziționează ca o punte de legătură între perspectiva orientată în afară, ca o platformă de comunicare la adresa societății și a atitudinilor sale, și cea orientată înăuntru - spre experiențele personale și adeseori necomunicate ale femeilor și cuplurilor afectate. În acest sens, proiectul și-a propus realizarea studiului pe care l-am pomenit mai sus, cât și a șase ateliere de storytelling, în care 9 persoane vor fi ajutate să-și comunice experiențele prin film, scriere creativă și artă audio. 

ADVERTISING

  Nu este nevoie de experiență în domenii artistice sau creative. Este nevoie doar de încrederea că a exprima și a căuta comunicare în comunitate este de mare ajutor, atât pentru participanții direcți, cât și pentru cei care vor interacționa cu rezultatele acestor ateliere. Relația dintre durere emoțională și creativitate este bine cunoscută, iar creativitatea poate vindeca. Participanții vor fi încurajați să realizeze 9 lucrări, care vor fi incluse în expoziția participativă, împreună cu filmul Not This Baby in My Belly, realizat de Ruxandra Gubernat, inițiatoarea proiectului.

“Cred că proiectul este necesar, mai ales într-o țară ca România unde empatia față de familiile care trec prin probleme legate de infertilitate este scăzută. Ne dorim să construim punți de încredere între cei care au avut experiențe similare și vom realiza acest lucru folosindu-ne de metode artistice, din zona filmului documentar. Astfel, atât participanții la ateliere, cât și ceilalți care poate au trecut prin momente asemănătoare, dar nu au curaj să vorbească despre suferința lor, vor comunica și se vor conecta prin intermediul acestui proiect.”, spune și Andrei Dudea, facilitator al atelierelor Una din trei.

  Atelierele vor avea loc de două ori pe lună, fiecare sesiune va dura între 90 și 120 de minute, acestea fiind găzduite în spațiul Pe Stop, dar și online, pentru doritorii din afara Bucureștiului. Termenul limită de înscriere pentru aceste ateliere a fost prelungit până pe data de 4 mai. Formularul de înscriere conține și mai multe informații: https://forms.gle/TY5Bqkmw1EjtWA5T6

Una din trei femei se confruntă de una singură cu trauma pierderii de sarcină sau cu infertilitatea, cât și cu depresia și anxietatea care decurg din aceste experiențe. Este timpul să vorbim despre asta!

Detalii despre proiect se găsesc pe Facebook și Instagram

Una din trei este un proiect Patrupetrei, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN.

Cu sprijinul: Pe Stop, Rezidența9, Animadocs, lokal_30, Centrul Filia, Feminism România.

Partener instituțional: SNSPA

Parteneri media: Spotmedia, Radio România Cultural, IQads, Zile și Nopți, Scena9, Ziarul Metropolis, Revista Golan, life.ro, Bookhub, Capital Cultural, Iscoada, Curatorial, Propagarta, Empower Artists, Happ.ro, Palindrom.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.