Inundaţiile şi nivelul apelor continuă să crească în unele părţi din sudul Germaniei, iar acum se extind pe Dunăre, până în Austria şi Ungaria. Până în prezent, cinci persoane au…
Stiri
Cazul băiatului care ar fi fost violat la o școală din București. Procurorii spun că fapta nu există
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a clasat dosarul în care mama unui copil de 10 ani a reclamat că fiul ei ar fi fost agresat sexual de colegi în…
O dronă a fost găsită în Bulgaria, la mai puțin de 40 km de granița cu România
Un vehicul aerian fără pilot la bord a fost găsit pe stânci între satele Tyulenovo şi Kamen Briag de la Marea Neagră. Poliţia a izolat locul şi se aşteaptă sosirea…
Monica Niculescu și Cristina Bucșa, eliminate în optimile probei de dublu de la Roland Garros
Perechea româno-spaniolă Monica Niculescu/Cristina Bucşa a fost eliminată marţi de Emma Navarro (SUA)/Diana Şnaider (Rusia) în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-4, în optimile de finală ale probei feminine de dublu…
Sfatul psihologului: Cele 5 etape ale traumei post-viol
Violul este o experiența îngrozitoare pentru cele care trec prin asta, fiind afectate atât psihicul, cât și fizicul femeii respective. Efectele acestui act inuman sunt diferite de la femeie la…
Avocată reținută pentru tentativă de omor și fugă de la locul accidentului
O avocată din Iaşi a fost reţinută pentru 24 de ore pentru tentativă de omor şi fugă de la locul accidentului, după ce săptămâna trecută a şicanat în trafic un…
Războiul sondajelor de opinie. De unde diferențele imense între ele?
Dacă există o victimă sigură după această campanie electorală, în mod cert ea este credibilitatea sondajelor de opinie și asta indiferent de rezultat. Toată campania, cel puțin în București, a…
Răzvan Burleanu îi răspunde lui Edi Iordănescu, în privința contractului: "Mingea este în terenul lui"
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, i-a răspuns selecționerului Edi Iordănescu, care anunțase că este dispus să-și prelungească înțelegerea cu FRF cu condiția de a avea sprijin total. Burleanu…
Ciolacu spune că documentul privind colaborarea lui Nicușor Dan cu Securitatea e un fals: "Încearcă să creeze alte știri"
Premierul Marcel Ciolacu susţine că este „un fals” documentul privind o presupusă colaborare a lui Nicuşor Dan cu Securitatea comunistă, iar primarul Capitalei ar încerca „să creeze alte ştiri”, pentru…
Prima judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, acuzată de abatere disciplinară cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție
Ioana Ancuța Popoviciu, primul judecător din procesul lui Vlad Pascu, este acuzată de Inspecția Judiciară de abatere disciplinară, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție. Ea a fost trimisă…
Ovidiu Buta, după ce Louis Vuitton a furat modelul cu ia românească: "Asta este nesimțire"
Nu este pentru prima dată când cea mai importantă piesă a costumului popular românesc este preluată de designeri internaţionali de prestigiu! Tonul l-a dat Yves Saint-Laurent, care – în 1999…
Coco Gauff, prima semifinalistă de la Roland Garros
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff (3 WTA) s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în semifinalele Grand Slam-ului pe zgură de la Roland Garros, după ce a învins-o marţi…
Elena Udrea a scăpat definitiv de acuzațiile din Dosarul Hidroelectrica, dar trebuie să plătească 3,5 milioane de euro
Elena Udrea a scăpat definitiv de Dosarul Hidroelectrica, în care era acuzată că a primit echivalentul a aproape 5 milioane de dolari mită, după ce Înalta Curte de Casaţie şi…
Finlanda ne-a trimis 7 avioane F-18 Hornet
Şapte avioane F-18 Hornet finlandeze au aterizat la baza Mihail Kogălniceanu, urmând a executa misiuni de Poliţie Aeriană timp de două luni. Ministerul Apărării a anunţat, marţi, că detaşamentul finlandez…
Reacția Inspectoratului pentru Imigrări la marea anchetă DNA-DIICOT: Din 2022, de șase ori au fost sesizați procurorii
Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) au transmis, marţi, un punct de vedere în legătură cu percheziţiile DIICOT şi DNA la Biroul Imigrări Caraş-Severin, într-un dosar de trafic de migranţi.…
Reacția CNSAS după apariția unui document din care rezultă că Nicușor Dan ar fi colaborat cu Securitatea când avea 17 ani
CNSAS a reacţionat marţi la apariția unui document din care rezultă că primarul Capitalei, Nicuşor Dan, ar fi colaborat cu Securitatea când avea 17 ani. Colegiul CNSAS subliniază că acest…
Procurorul general îi acuză de gravă neglijență pe judecătorii care au decis eliberarea interlopilor criminali de la Padina
Procurorul general Alex Florența a sesizat, marți, Inspecția Judiciară, în cazul celor doi judecători de la Curtea de Apel Ploiești care au decis eliberarea din arest preventiv a interlopilor acuzaţi…
Presa din Italia, anunț despre transferul lui Radu Drăgușin: Vestea primită de fundașul român
Presa din Italia face, marți, un anunț important despre transferul lui Radu Drăgușin (22 de ani). De șase luni la Tottenham, în Premier League, unde n-a strâns atât de multe…
Și dacă am renunța la cupru? Noi cabluri electrice în Europa, pentru energie mai ieftină și mai sustenabilă
După apariția unor articole, în 2021, despre încetinirea producției de cupru și îngrijorările privind capacitatea de a satisface cererea viitoare în legătură cu acest metal, dr. Anders Wulff a devenit…
Ce este terapia durerii, care de acum va fi decontată de stat. Legea a trecut de Parlament, dar tot Guvernul mai are de lucru
Persoanele asigurate vor avea dreptul la servicii medicale pentru terapia durerii. Legea a fost adoptată luni, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional şi merge la promulgare. Legea include…



















