Premierul italian Giorgia Meloni şi-a anunţat duminică demisia anticipată din funcţia de preşedinte al grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) şi a precizat că îl va susţine ca succesor pe…
Stiri
Cine plătește și cine câștigă cel mai mult din împărțirea banilor UE? România, în top - analiză Euronews
Țările membre contribuie la bugetul Uniunii Europene (UE) și primesc, de asemenea, fonduri din acest buget. Unele țări sunt contributor net, ceea ce înseamnă că plătesc mai mult decât primesc,…
Norvegia câștigă din nou titlul european la handbal, după o finală fără istoric
Echipa națională de handbal feminin a Norvegiei a câștigat finala Campionatului European, în fața marii rivale scandinave Danemarca. Scorul a fost unul categoric, 31-23, iar norvegiencele și-au păstrat titlul european…
Ianis Hagi marchează, dar Rangers pierde dramatic la penaltiuri finala Cupei Ligii Scoției
Glasgow Rangers a pierdut la loviturile de departajare finala Cupei Ligii Scoției, a cărei campioană en-titre era, în fața marii rivale Celtic, după o desfășurare nebună de forțe. Cu Ianis…
Singurul lucru decent pe care îl mai poate face Klaus Iohannis
În condițiile momentului, poate fi de înțeles, în prima fază, menținerea pe funcție a președintelui Iohannis. După anularea alegerilor prezidențiale de către CCR, cu numai câteva zile înainte ca și…
George Simion, la congresul Fratelli d’Italia: Giorgia Meloni cunoaște despre lovitura de stat din România și ne va ajuta
Preşedintele AUR, George Simion, aflat la Congresul Fratelli d’Italia, a declarat că se bazează pe Giorgia Meloni „în lupta pentru alegeri libere în România”, menţionând că premierul Italiei „cunoaşte despre…
Promisiune războinică făcută de Marius Șumudică pentru Becali și FCSB: „Vă promit că eu voi arbitra!”
Marius Șumudică, antrenorul celor de la Rapid București, a avut o ieșire violentă din punct de vedere verbal, față de rivala FCSB și de patronul acesteia, omul de afaceri Gigi…
Decizie de ultimă oră luată de Neluțu Varga la CFR Cluj
Patronul celor de la CFR Cluj, Neluțu Varga a luat primele măsuri după un nou semieșec al formației sale, scor 1-1 în această duminică, împotriva celor de la Unirea Slobozia.…
Atacul la democrație: ce știm până acum, unde e diversiune și de ce responsabilii tac și își întăresc pozițiile de putere - Sinteză
Nu doar că autoritățile statului, cele care au adus România într-„o zonă de carantină” cu costuri geopolitice și sociale uriașe, se eschivează de la orice vină reală, dar comportamentul lor…
ANM: Cod galben de vânt în mare parte a țării, la munte - viscol. Prognoza pentru București, până marți
Duminică, dar și luni și marți, se anunță intensificări ale vântului în mare parte a țării, în timp ce la munte, la peste 1600 m, vântul va bate cu putere…
Superliga: CFR Cluj pierde două puncte mari cu Unirea Slobozia, după un meci plin de nervi
CFR Cluj a pierdut două puncte mari în deplasarea de la Unirea Slobozia, scor 1-1 în prima partidă a zilei din Superliga, în stagiunea competițională 2024/2025. Ambele goluri au venit…
Alertă în Marea Neagră: Scurgeri de petrol, după ce două nave rusești au fost avariate
Două petroliere ruseşti din Marea Neagră au fost avariate din cauza unei furtuni puternice. Cel puţin o persoană a murit şi sunt scurgeri de hidrocarburi, au anunţat autorităţile ruse. Un…
Gustul dulce al succesului: De la o mică brutărie de familie la business de 10 milioane de euro # David Alb, Senneville
Un mic răsfăț, mai mult sau mai puțin pretențios, întotdeauna va fi o idee bună. David Alb a simțit potențialul pe care deserturile îl au pe piața din România și…
Diana Șoșoacă, cercetată pentru ultraj, după ce a amenințat un echipaj de poliție care a venit la ea acasă
Poliţiştii din Capitală fac cercetări pentru ultraj după ce europarlamentarul Diana Şoşoacă a ameninţat un echipaj care sosise la locuinţa ei pentru a-i înmâna o amendă. Şoşoacă fusese amendată cu…
FCSB va avea un adversar de gală în prima partidă din 2025
Gruparea campioană a României, FCSB și-a stabilit un prim adversar redutabil pentru începutul viitorului an calendaristic, 2025. După ce va disputa ultimele 3 jocuri din acest an, cu Farul și…
Presa italiană aruncă o veste neașteptată despre echipa care le-a luat fața lui Juventus și Napoli pentru transferul lui Drăgușin
Au apărut în ultima perioadă multe informații conform cărora Radu Drăgușin ar fi și acum ofertat de numeroase grupări europene cu nume, printre care Juventus și Napoli ar fi doar…
Spot AI: Cum îi ajută inteligența artificială pe oamenii paralizați să se deplaseze. Povestea reușitei, spusă de unul dintre cercetătorii implicați
Inteligența artificială îi ajută să se deplaseze până și pe oamenii care nu reușesc nici măcar să apese un buton cu forțe proprii. Se întâmplă în Australia, unde cercetări și…
Ucraina, scandalizată de gestul făcut de FIFA la tragerea la sorți a preliminariilor CM 2026: „E inacceptabil!”
Vineri a avut loc la Zurich, în Elveția, tragerea la sorți a preliminariilor pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2026, ediție care se desfășoară în trei țări, în premieră, Mexic,…
Un oficial FRF lansează ipoteza ca un fost golgheter al lui FCSB să fie adversarul României în preliminariile CM 2026
Unul dintre oamenii importanți de la FRF, consilierul președintelui Răzvan Burleanu a emis o ipoteză interesantă în ceea ce privește viitoarele meciuri din preliminariile CM 2026. Acolo, vineri la prânz,…
România a aflat adversara din barajul pentru Campionatul Mondial de handbal feminin din 2025
Naționala de handbal feminin a României și-a aflat duminică adversara de la barajul pentru Campionatul Mondial din 2025, într-o tragere la sorți care a avut loc la sediul EHF, localizat…



















