Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania: Cel puțin 50 de morți. Imaginile arată vagoane efectiv rupte (Foto&Video)

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania: Cel puțin 50 de morți. Imaginile arată vagoane efectiv rupte (Foto&Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cel puțin 50 de persoane au murit şi alte 179 sunt rănite, după ciocnirea dintre un tren AVE al companiei Renfe și o garnitură a operatorului Iryo, în apropiere de Los Yébenes, în provincia Toledo din Spania.

Accidentul s-a produs miercuri, după ora 9:00, pe linia de mare viteză Madrid–Andaluzia, iar autoritățile avertizează că bilanțul victimelor ar putea crește, pentru că în cele două trenuri se aflau peste 500 de călători.

Accidentul este mai grav decât tragedia feroviară de la Adamuz, din ianuarie 2026, soldată cu 46 de morţi.

ADVERTISING

Potrivit primelor informații transmise de un purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor, trenul AVE ar fi lovit din spate garnitura Iryo. În urma impactului, două vagoane ale trenului Iryo au deraiat și au căzut pe un terasament.

El Pais scrie că accidentul s-a produs la kilometrul 118 al liniei, între localitățile Mora, Orgaz și Urda, din provincia Toledo.

Coliziunea s-ar fi produs din spate, la o viteză care nu a fost încă stabilită. Trenul Renfe implicat în coliziune încetinise și oprise cu câteva minute înainte, din cauza unei probleme de trafic pe linie.

ADVERTISING

O defecțiune a sistemului de siguranță ar fi dus la oprirea a aproximativ opt trenuri în zonă.

Ulterior, trenurilor li s-ar fi dat ordin să pornească, însă garnitura Iryo nu ar fi reușit să se pună în mișcare și ar fi rămas pe linie.

Un operator din centrul de control Atocha ar fi transmis din greșeală trenului Renfe ordinul de a porni, deși garnitura Iryo bloca linia.

Un pasager aflat într-unul dintre trenuri a declarat pentru El País că a simțit un „impact puternic” după aproximativ 40 de minute de călătorie.

Circulația trenurilor de mare viteză pe ruta Madrid–Andaluzia a fost suspendată imediat după accident. La fața locului au fost trimise echipe ale administratorului infrastructurii feroviare Adif, reprezentanți ai celor doi operatori și echipaje medicale.

Martorii au descris scenele drept „de coșmar”, iar imaginile publicate pe rețelele sociale arată vagoane distruse, ajunse la câțiva metri sub nivelul terasamentului.

Accidentul readuce în atenție tragedia feroviară de la Adamuz, din provincia Córdoba, unde 46 de persoane și-au pierdut viața. Acel accident a fost cel mai grav din Spania din 2013, când 80 de oameni au murit după ce un tren Alvia a deraiat în apropiere de Santiago de Compostela.

ADVERTISING

Cauzele exacte coliziunii urmează să fie stabilite.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google