Apusul pe care îl recunoaștem deja
Ajungem într-un loc pe care nu l-am mai văzut niciodată și, cu toate acestea, avem senzația că îl cunoaștem. Recunoaștem terasa, drumul care coboară spre mare și, mai ales, locul din care trebuie fotografiat apusul. Am văzut imaginea de zeci de ori înainte să plecăm, în postările prietenilor, în recomandările de călătorie sau în filmulețele care ne-au convins că merită să ajungem acolo.
Când soarele începe să coboare, telefoanele apar aproape în același timp. Oamenii își caută locul, schimbă unghiul, mută paharul puțin mai spre marginea mesei și așteaptă să iasă cineva din cadru. În anumite locuri, există chiar și o mică ordine nescrisă: fiecare își face fotografia din același punct, apoi îi lasă locul următorului.
Apusul se întâmplă undeva în spatele nostru, în timp ce noi încercăm să obținem dovada că l-am văzut. Nu este nimic greșit în asta. Fotografia păstrează o lumină, o culoare sau felul în care arăta o stradă într-o anumită după-amiază, o păstrează mai bine decât memoria.
Dar nu fotografiem întotdeauna doar pentru a ne aminti. Imaginea mai poate spune ceva: am ajuns aici, am văzut și eu locul acesta, am făcut o alegere bună. Iar dacă fotografia este apreciată de ceilalți, alegerea pare să capete o confirmare în plus. De multe ori, nu mai este vorba doar despre frumusețea apusului, ci și despre liniștea pe care o simțim atunci când ceilalți sunt de acord cu noi că merita văzut.
Este mai ușor să alegem ceea ce a fost deja ales
Nu am avut niciodată acces la atât de multe informații despre locurile în care am putea călători. În câteva minute, putem vedea hotelul, plaja, meniul restaurantului și aproape fiecare cameră a pensiunii. Putem citi sute de păreri și putem urmări experiența altcuiva înainte să ne cumpărăm biletele.
Toate acestea ne sunt utile, ne ajută să evităm locuri nepotrivite, să descoperim destinații despre care nu știam și să folosim mai bine timpul și banii pe care îi avem. Nu este nevoie să transformăm fiecare concediu într-o expediție în necunoscut pentru a demonstra că avem personalitate.
Numai că recomandările nu ne spun doar unde am putea merge. Treptat, ajung să ne spună și ce merită să ne placă. Există plaje pe care „trebuie” să le vedem, restaurante în care „trebuie” să mâncăm și puncte din care „trebuie” să fotografiem orașul.
Uneori, stăm la coadă pentru a face aceeași fotografie pe care au făcut-o mii de oameni înaintea noastră. Alteori, alegem restaurantul cu terasa cea mai fotogenică, deși meniul nu ne spune mare lucru. Iar într-o zi în care am putea pur și simplu să ne plimbăm, alergăm de la un obiectiv la altul pentru că lista nu trebuie lăsată neterminată.
Într-o lume cu prea multe posibilități, este firesc să căutăm repere. Alegerea consumă energie, iar validarea colectivă reduce nesiguranța. Dacă mii de oameni spun că un loc este spectaculos, probabilitatea să greșim pare mai mică. Dacă restaurantul are mii de recenzii, ne așezăm la masă ceva mai liniștiți. Știm că, indiferent ce vom simți noi, am ales ceea ce trebuia.
Preferințele noastre nu se formează în izolare. Descoperim lumea prin oameni. Cineva ne recomandă o carte, un oraș sau un fel de mâncare și, datorită lui, întâlnim ceva care ajunge să ne placă sincer. Influența celorlalți nu este problema.
Problema apare atunci când popularitatea devine principalul criteriu după care stabilim valoarea unei experiențe. Atunci nu ne mai întrebăm dacă ni se potrivește, ci dacă este suficient de apreciată încât să nu regretăm alegerea.
Gustul personal nu se formează prin vot
Gustul se formează în timp, prin expunere, curiozitate, încercări și comparații. Cu cât vedem, citim, ascultăm și călătorim mai mult, cu atât putem face diferențe mai fine. Începem să observăm lucruri pe lângă care altădată am fi trecut fără să le acordăm atenție.
Descoperim că două locuri aflate la malul aceleiași mări ne pot produce stări complet diferite sau că un hotel impecabil nu ne oferă neapărat vacanța pe care ne-o imaginam.
A ne forma gustul nu înseamnă să învățăm ce apreciază oamenii considerați mai rafinați și să le repetăm alegerile. Nici să respingem tot ce este popular doar pentru a demonstra că suntem diferiți. Și aceasta poate deveni tot o formă de dependență față de părerea celorlalți, numai că funcționează în sens invers. Gustul devine personal atunci când începem să observăm ce ni se potrivește, chiar dacă răspunsul nu coincide mereu cu votul majorității.
Putem înțelege de ce un hotel este admirat și, în același timp, să preferăm o pensiune mai mică. Putem recunoaște frumusețea unui oraș și să admitem că nu ne-am simțit bine în el. Putem descoperi un loc modest, care nu ar strânge prea multe reacții într-un feed, dar în care am vrea să revenim.
„Înțeleg de ce este apreciat, dar nu este pentru mine.”
Sau, invers:
„Poate că nu impresionează pe nimeni, dar mie îmi place.”
Pare simplu, însă nu este. Când spunem ce ne place, spunem inevitabil și ceva despre noi. Ne arătăm preferințele, iar odată cu ele devenim puțin mai vizibili și mai expuși. Este mai sigur să alegem ceva deja validat. Dacă tuturor le place, alegerea noastră nu mai are nevoie de prea multe explicații.
Poate, de aceea, nu căutăm întotdeauna doar locuri frumoase. Căutăm și locuri despre care știm că vor fi recunoscute drept frumoase.
Între apartenență și curajul de a alege
Adler a înțeles foarte devreme că omul nu se formează în afara privirii celorlalți. Avem nevoie să aparținem, să fim recunoscuți și să împărtășim ceea ce trăim cu oamenii importanți pentru noi. Nu este un defect și nici un semn că am devenit cu toții dependenți de rețelele sociale.
O fotografie trimisă familiei poate fi o formă de apropiere. O imagine postată poate spune „Uitați ce am descoperit” sau pur și simplu „Sunt aici și vreau să împart cu voi momentul acesta”. Nu orice fotografie ascunde o nevoie dramatică de validare și nu orice check-in trebuie analizat ca un simptom. Diferența apare atunci când reacția celorlalți nu mai este despre experiența în sine, ci începe să-i stabilească valoarea.
În practica psihoterapeutică, observ uneori cât de greu le este oamenilor să distingă între ceea ce își doresc și ceea ce cred că ar trebui să-și dorească. Diferența se vede chiar și atunci când vorbesc despre concedii.
Au ales destinația despre care vorbea toată lumea, au rezervat hotelul recomandat, au vizitat toate obiectivele importante și s-au întors cu fotografii foarte bune. Numai că, atunci când povestesc cum s-au simțit, apare o ezitare: a fost frumos, dar nu prea s-au odihnit; au văzut multe, dar parcă nu au avut timp să fie nicăieri; totul a ieșit conform planului, fără ca vacanța să li se fi potrivit cu adevărat.
Nu mai este vorba doar despre alegerea unei destinații. Este vorba despre încrederea pe care o avem în propriile preferințe. Vrem să aparținem, dar avem nevoie și să ne putem diferenția. Apartenența sănătoasă nu cere să avem aceleași gusturi, aceleași destinații și aceleași fotografii. Ne permite să rămânem în legătură cu ceilalți fără să ne împrumutăm toate preferințele de la ei.
Curajul nu înseamnă să alegem o destinație necunoscută doar ca să fim originali. Înseamnă să putem suporta că lucrul care ni se potrivește nouă nu va impresiona pe toată lumea.
O vacanță (o viață) croită pentru sine
Poate că înainte de a alege următoarea destinație ar merita să nu ne întrebăm doar unde merge lumea, ce loc este la modă sau ce trebuie văzut măcar o dată în viață. Am putea începe cu întrebări ceva mai personale: ce fel de ritm ne face bine? Ce vrem să simțim în zilele acelea? Ce ne-a lipsit în ultima vreme?
Unii oameni se odihnesc mergând ore întregi printr-un oraș necunoscut. Alții au nevoie să stea pe aceeași plajă mai multe zile, fără să simtă că pierd ceva. Unii vor să încerce tot ce este nou. Alții se bucură să revină în fiecare vară în același loc, la aceeași terasă, unde chelnerul aproape că le știe deja comanda.
Niciuna dintre variante nu este mai evoluată decât cealaltă. O vacanță nu devine mai valoroasă pentru că este exotică, aglomerată de obiective sau ușor de transformat într-o poveste interesantă. Devine nepotrivită atunci când este construită mai ales pentru imaginea pe care vrem să o ofere și prea puțin pentru oamenii care trebuie să o trăiască.
O vacanță croită pentru sine poate avea apusuri celebre și restaurante recomandate de toată lumea. La fel de bine poate însemna o casă într-un sat, o dimineață fără program sau o zi întreagă în care nu se întâmplă nimic ce ar merita postat.
Putem face fotografii, putem da check-in și putem împărtăși cu ceilalți ceea ce ne bucură. Telefonul nu este problema și nici dorința de a primi o reacție. Întrebarea este dacă mai putem recunoaște singuri ce ne place, înainte să privim ecranul pentru confirmare.
Iar dacă, la următorul apus, facem fotografia pe care o dorim, poate merită să lăsăm apoi telefonul jos. Nu pentru a demonstra ceva și nici pentru a trăi momentul „corect”, ci doar pentru a vedea dacă, după ce nu ne mai privește nimeni, acel loc continuă să ni se pară frumos.
Eu vă doresc o vacanță frumoasă, oriunde ați alege să o petreceți, și să vizitați cât mai multe locuri care să vă placă cu adevărat, independent de ce cred ceilalți despre ele!
Alte articole ale psihoterapeutului adlerian George Chiriacescu
Oradea: Marș Pride neautorizat, cu amenzi și Avocatul Poporului prezent. Primăria blochează evenimentul pentru al patrulea an (Foto&Video)
Pleci în vacanță? Atenție la Wi-Fi-ul gratuit din aeroporturi, hoteluri și cafenele. Ce poți să faci
Revenire la FCSB: Jucătorul reia antrenamentele
Ministrul italian al Apărării i-a oferit lui Fedorov un post de consilier: A rescris complet regulile jocului pe câmpul de luptă
