Ascensiunea partidului Alternativa pentru Germania (AfD) nu este alimentată doar de nemulțumirea față de imigrație, declinul economic sau slăbirea industriei germane. În spatele succesului său se află nostalgia după o societate mai simplă și mai ușor de înțeles, dar și sentimentul multor alegători că și-au pierdut identitatea și mândria.
AfD este în prezent partidul cu cea mai mare susținere la nivel național și se apropie de momentul în care ar putea conduce pentru prima dată un land german. La alegerile regionale de duminică, formațiunea s-a clasat pe primul loc în Mecklenburg-Pomerania Occidentală și pe locul al treilea la Berlin.
În schimb, Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a cancelarului Friedrich Merz a obținut rezultate foarte slabe, pe care chiar acesta le-a numit „un dezastru”. Scrutinul va alimenta discuțiile despre posibila înlocuire a cancelarului înainte de încheierea mandatului său, scrie Steven Erlanger într-o analiză publicată de The New York Times.
Nostalgia după o țară care poate nu a existat niciodată
AfD exploatează unul dintre elementele care leagă între ele cele mai multe partide populiste, în special pe cele de extremă dreapta: nostalgia după o societate și o națiune pierdute în timp, chiar dacă imaginea acestora este idealizată sau parțial imaginară.
„Trăim astăzi într-o lume fragmentată și cu inegalități tot mai mari, în care nu mai există teme sau o poveste comună care să ne unească”, explică economistul Mohamed A. El-Erian, profesor la Wharton School din cadrul Universității Pennsylvania.
Sentimentul de nesiguranță îi determină pe mulți oameni să caute refugiu în trecut. Viața este amintită ca fiind mai simplă, familia părea să aibă o structură mai clară, iar societățile occidentale erau în mare parte creștine și mai puțin diverse.
Partidele de extremă dreapta din Europa prezintă această imagine a trecutului ca fiind preferabilă prezentului. În același timp, minimalizează episoadele incomode din istoria propriilor țări: fascismul lui Benito Mussolini în Italia, colaborarea cu naziștii, ocupația sovietică sau inegalitățile sociale din perioada Margaret Thatcher.
În Franța, partidul Mobilizarea Națională, favorit în sondaje înaintea alegerilor prezidențiale de anul viitor, și-a construit o mare parte din ideologie în jurul identității franceze. Formațiunea evocă personaje precum Ioana d’Arc, dar acordă mai puțină atenție regimului colaboraționist de la Vichy.
Aceleași idei despre valorile naționale, asimilarea migranților și acordarea unui tratament preferențial cetățenilor apar și la Partidul pentru Libertate al lui Geert Wilders, Democrații Suedezi sau Reform UK, condus de Nigel Farage.
Cultura albă și creștină, prezentată ca fiind amenințată
Dincolo de promisiunile privind limitarea imigrației și expulzarea migranților ilegali sau a celor care comit infracțiuni, aceste partide susțin că identitatea națională este amenințată.
Ele descriu cultura europeană drept una în principal albă și creștină, pusă în pericol de globalizare, islam și slăbirea identității naționale în instituții precum Uniunea Europeană.
Idei asemănătoare sunt promovate și de mișcarea MAGA din Statele Unite. Vicepreședintele american JD Vance a avertizat asupra unei posibile „morți a civilizației” în Europa și în SUA și a susținut că originea unei persoane poate conta mai mult decât adeziunea sa la valorile unei țări.
În cartea sa recentă, „Communion”, Vance consideră trecerea de la „civilizația creștină occidentală” la „liberalismul global secular” drept una dintre cauzele tensiunilor rasiale, slăbirii căsătoriei tradiționale și declinului demografic.
Secretarul de Stat american Marco Rubio a descris, la rândul său, creștinismul drept „o moștenire sacră” și „o legătură de neîntrerupt între Lumea Veche și Lumea Nouă”.
De ce mesajul AfD prinde mai ales în estul Germaniei
Dorința recuperării unei identități considerate pierdute este deosebit de puternică în fosta Germanie de Est. Reunificarea din 1989 a fost trăită de numeroși est-germani mai curând ca o preluare pașnică de către Germania de Vest.
Vest-germanii au venit ca o nouă elită și au preluat conducerea companiilor sau le-au închis. Până la un sfert din populația estului s-a mutat în vest, printre cei plecați fiind numeroase femei tinere. „Era mai germană. Nu o mică Americă, așa cum era Vestul”, spune Anna Wenske, o femeie în vârstă de 69 de ani din Turingia, despre identitatea fostei Germanii de Est.
Lideri AfD precum Björn Höcke exploatează această ruptură și sugerează că germanii din vest nu mai sunt cu adevărat germani, ci niște americani colonizați cultural. „Le dau oamenilor care au un complex de inferioritate sentimentul că au fost germanii mai buni, că ei sunt autentici și că ei reprezintă viitorul”, explică sociologul Steffen Mau, născut în Germania de Est.
Mulți est-germani consideră și că s-au opus ocupanților sovietici mai mult decât s-au opus vest-germanii influenței culturale americane. În același timp, regimul comunist s-a prezentat drept moștenitorul rezistenței împotriva lui Hitler și nu și-a însușit „cultura vinovăției” care a marcat Germania de Vest după război.
„Mai mult Bismarck, mai puțin Hitler”
Pentru generațiile tinere, războiul și crimele nazismului nu mai reprezintă o responsabilitate personală. Mesajul AfD, care cere ca realizările Germaniei să fie puse înaintea vinovăției colective, devine astfel atractiv.
La fel cum Donald Trump a încercat să determine instituțiile americane să vorbească mai puțin despre sclavie și mai mult despre eroi precum George Washington, AfD vrea să schimbe educația, muzeele și presa publică. Obiectivul este diminuarea accentului pus pe vinovăția Germaniei și promovarea mândriei și măreției naționale.
„Mai mult Bismarck, mai puțin Hitler”, a rezumat Hans-Thomas Tillschneider, vicepreședinte AfD și responsabil pentru educație în Saxonia-Anhalt.
Germania trece printr-o „psihodramă legată de propria sa istorie”, consideră politologul germano-american Yascha Mounk. Discuția despre populismul de dreapta este, în parte, o confruntare privind modul în care trebuie interpretat trecutul german.
AfD vrea să abandoneze actuala „Erinnerungskultur” – Cultura Memoriei construită în jurul crimelor naziste – și să o înlocuiască printr-o perspectivă națională mai mândră.
Politologul Ivan Krastev consideră că această schimbare marchează sfârșitul „lungului secol XX politic”. Responsabilitatea pentru crimele nazismului nu mai poate fi folosită pentru stabilizarea sistemului politic german, spune el.
Nostalgia nu este după comunism
Mai ales în estul Germaniei, nostalgia nu privește neapărat regimul comunist sau perioada nazistă. Oamenilor le este dor de comunitățile destrămate după plecarea masivă a populației și de viața liniștită pe care cred că o înțelegeau. „Sunt nostalgici după lumea pe care credeau că o înțeleg, iar acum trăiesc într-o lume pe care nu o mai înțeleg”, explică Ivan Krastev.
Mândria pe care oamenii o simțeau pentru propriile vieți nu a fost recunoscută după reunificare, adaugă el. Iar oamenii privați de mândrie sunt ușor atrași de partide care le vorbesc despre grandoare, măreție și redobândirea respectului.
Fenomenul nu este limitat la Germania. Aceleași mesaje se regăsesc în discursurile lui Jordan Bardella, președintele Mobilizării Naționale din Franța, sau ale fostului general Roberto Vannacci, care a înființat în Italia partidul Viitorul Național, situat la dreapta formațiunii conduse de Giorgia Meloni.
Eșecurile democrației liberale
Următoarele teste importante vor veni la alegerile programate anul viitor în Franța, Italia, Polonia și Spania, țări în care partidele de extremă dreapta încearcă să împingă politica în direcția lor.
Occidentul a devenit prea încrezător în stabilitatea democrației și a început să o considere garantată, avertizează economistul Daron Acemoglu, laureat al Premiului Nobel și autor al cărții „Ce s-a întâmplat cu democrația liberală?”
Ascensiunea populismului și regresul democratic sunt alimentate chiar de eșecurile democrației liberale, susține el.
Primul eșec este economic: creșterea inegalităților și lipsa unor politici care să distribuie mai bine prosperitatea. Al doilea este cultural: politica impusă de sus, care i-a tratat cu dispreț pe alegătorii mai puțin educați sau mai puțin avantajați și a ignorat preocupările lor.
În golul creat astfel au intrat partidele de extremă dreapta.
„O populație care se simte nesigură și care asociază globalizarea și identitatea transnațională cu nesiguranța este foarte receptivă la acest tip de politică identitară, văzută dintr-o perspectivă naționalist-conservatoare”, conchide John Kampfner, analist britanic și cetățean german.
G.P.
