N-ar trebui să ne surprindă faptul că centrul de greutate al lumii se schimbă. Acest lucru este în concordanță cu creșterea economiilor mai sărace și cu apropierea de țările dezvoltate. Puterile în ascensiune remodelează în mod natural peisajul global într-unul multipolar. Odată cu această schimbare, presiunile geopolitice se intensifică, iar sistemul este acum sub presiune. Dar în timp ce puterile se luptă între ele, întreaga lume devine nesigură.
La scurt timp după ce Pierre-Olivier Gourinchas a preluat funcția de consilier economic al Fondului Monetar Internațional în 2022, tancurile rusești au intrat în Ucraina. Invazia rusă avea să genereze o provocare pe care acesta nu o anticipase pe deplin: gestionarea consecințelor economice ale războaielor.
De atunci, economia mondială a trebuit să facă față unei serii de conflicte – unele de natură economică, precum valul de tarife impuse de președintele Trump, și altele reale, precum războiul din Orientul Mijlociu în care sunt implicate Statele Unite, Israelul și Iranul.
Prea des, aceste șocuri sunt privite ca perturbări izolate. Însă ele sunt simptome interconectate ale unei fragmentări mai profunde care remodelează economia globală. Această fragmentare, atât geopolitică, cât și geoeconomică, riscă să inaugureze ceea ce ar putea deveni o nouă eră a războiului. O eră definită nu neapărat printr-o confruntare militară constantă, ci printr-un curent de fond persistent de rivalitate economică strategică și constrângere, precum și printr-o insecuritate economică în creștere. Și, desigur, printr-un risc sporit de conflicte armate propriu-zise, scrie Gourinchas într-un articol publicat de ziarul The New York Times.
Motorul acestei transformări este o schimbare a centrului de greutate al lumii. Timp de decenii, ordinea economică globală a fost relativ stabilă, având în frunte Statele Unite și fiind susținută de un angajament larg al națiunilor față de integrarea economică.
FMI, cu cele 191 de țări membre, e o dovadă a acestei coeziuni. Acel sistem a favorizat o expansiune remarcabilă a comerțului, a investițiilor și a nivelului de trai. Comerțul internațional, care se apropie în prezent de 35 de trilioane de dolari anual, a crescut de aproximativ 20 de ori din 1960, iar ponderea populației mondiale care trăiește în sărăcie extremă a scăzut de la aproximativ 43% în 1990 la 10% în prezent, menționează expertul.
O buclă periculoasă
Nu ar trebui să ne surprindă faptul că centrul de greutate al lumii se schimbă. Acest lucru este în concordanță cu creșterea economiilor mai sărace și cu apropierea de țările dezvoltate. Puterile în ascensiune remodelează în mod natural peisajul global într-unul multipolar. Evident, China e primul exemplu, dar multe alte economii avansate și emergente din Asia, America Latină și Europa de Est au beneficiat de această expansiune de peste 60 de ani.
Odată cu această schimbare, presiunile geopolitice se intensifică, iar sistemul e acum sub presiune. Acesta este paradoxul. Integrarea economică a adus câștiguri substanțiale și a creat interese reciproce care acționează ca o forță pentru pace.
Cu toate acestea, integrarea creează interdependență și, odată cu ea, vulnerabilități. Expune țările la întreruperi ale aprovizionării și la puncte de blocare comercială sau financiară în domeniul energiei, mineralelor critice sau al cipurilor avansate de computer. Și acolo unde există puncte de blocaj, există o pârghie care poate fi exploatată, așa cum a demonstrat recent Iranul.
Rezultatul este o buclă periculoasă. Pe măsură ce țările încearcă să se izoleze de riscurile percepute, ele riscă să fragmenteze și mai mult economia globală. Acest lucru, la rândul său, încurajează eforturi suplimentare de izolare - prin tarife, politică industrială, reglementări financiare, controale ale exporturilor sau creșterea cheltuielilor militare.
Au mai existat astfel de dinamici, amintește Pierre-Olivier Gourinchas. Economia mondială era extrem de integrată la începutul secolului al XX-lea, în punctul culminant al expansiunii comerțului, fluxurilor de capital și imigrației conduse de britanici. Ceea ce a urmat a fost o perioadă de deglobalizare intensă, care a coincis cu creșterea naționalismului și a militarizării - și cu două războaie mondiale. A presupune că integrarea economică de astăzi este garantată ar fi o greșeală, consideră el.
Noi falii
Economia globală s-a dovedit remarcabil de rezistentă până acum. Ca răspuns la războiul din Iran, piețele energetice s-au ajustat, iar piețele financiare au rămas calme. Țări precum China, Japonia, Coreea și Statele Unite au atenuat perturbările prin exploatarea rezervelor de petrol sau prin schimbarea surselor de energie.
În ciuda escaladării tensiunilor comerciale, comerțul global nu a scăzut, ci s-a consolidat în 2025. În schimb, țările și firmele și-au ajustat rutele comerciale și lanțurile de aprovizionare. Șocurile care ar fi putut declanșa odinioară prăbușiri sistemice au fost în schimb absorbite.
Însă reziliența nu trebuie confundată cu lipsa de vulnerabilitate. Riscurile se acumulează sub suprafață. Sistemele financiare clădite pe o integrare profundă – în special în jurul dolarului american – s-ar putea dovedi mai greu de susținut într-o lume fragmentată.
Pe măsură ce statele încearcă să-și reducă dependența comercială unele față de altele sau față de Statele Unite, pot să apară noi falii, mai ales că transformările tehnologice rapide generează vulnerabilități inedite legate de criptomonede, minerale critice și inteligența artificială.
Cei care suportă greul uită rareori pierderile
Cauzele profunde ale fragmentării sunt de natură internă. În multe țări, și mai ales în cele bogate, un număr mare de cetățeni consideră că globalizarea nu a lucrat în favoarea lor. Inegalitățile în privința veniturilor, a oportunităților și a securității economice au alimentat nemulțumirile. Cei care suportă greul pierderilor uită rareori acest lucru.
Aceste tensiuni politice sunt la fel de importante precum orice rivalitate geopolitică și, la rândul lor, le pot amplifica.
Întrebarea este dacă lumea multipolară a viitorului va lua forma unor blocuri opuse – ale căror contururi nu s-au cristalizat încă, după cum au demonstrat disensiunile dintre membri la cel mai recent summit NATO – sau a unui sistem bazat mai mult pe cooperare, pe reguli comune și pe o integrare continuă. Fără o schimbare de direcție, riscăm să alunecăm spre dezbinare, arată expertul.
Tot mai mult, marile puteri ale lumii caută să obțină avantaje strategice, identifică puncte critice de control, adoptă politici orientate spre interior și își sporesc cheltuielile militare, totul în numele rezilienței și al suveranității. Deși pot părea raționale la nivel individual, aceste acțiuni fac lumea, per ansamblu, mai puțin sigură, mai puțin prosperă și mai puțin stabilă.
Dimensiunea contează
Economia nu este totul. Totuși, abordarea problemelor economice ar putea constitui punctul de plecare pentru remedierea fisurilor geopolitice mai recente.
Totul începe cu recunoașterea riscurilor. Într-o lume marcată de o competiție strategică autentică și de măsuri coercitive, ar fi naiv să pretindem că nu este nevoie de nicio schimbare. Cu toate acestea, fragmentarea nu trebuie să fie destinul nostru. Provocarea nu constă în a decide dacă să ne consolidăm reziliența, ci în a stabili cum să facem acest lucru.
O lecție economică esențială în domeniul comerțului internațional este aceea că dimensiunea contează. Țările pot acționa pentru a-și recâștiga ponderea economică aderând la grupuri de cooperare bazate pe reguli comune și pe încredere reciprocă, menite să sporească reziliența fără a renunța la deschidere. În același timp, politicile interne trebuie să genereze o creștere stabilă și echilibrată la nivel național. Consolidarea protecției sociale și asigurarea unor oportunități echitabile sunt esențiale atât pentru coeziunea internă, cât și pentru cea globală.
Dovezile sugerează că instrumentele economice de coerciție – precum sancțiunile, tarifele vamale și controalele la export – conduc rareori la câștiguri strategice. Adesea, acestea accelerează fragmentarea și provoacă represalii. În cele din urmă, o astfel de abordare este contraproductivă. Aceste instrumente ar trebui utilizate cu moderație, consideră Gourinchas.
O nouă eră a războiului
În cele din urmă, instituțiile internaționale nu se pot retrage în fața acestor provocări; dimpotrivă, cooperarea trebuie să se adapteze și să se aprofundeze. Problemele comune – precum inteligența artificială, stabilitatea financiară, schimbările climatice și migrația – nu pot fi gestionate de țări care acționează izolat. O lume multipolară necesită o coordonare sporită, nu una redusă.
FMI continuă să joace un rol crucial. Instituția ajută țările să-și construiască economii mai puternice și, cu angajamente de creditare curente ce depășesc 123 de miliarde de dolari, oferă sprijin financiar în perioade de criză, precum și o platformă unde cooperarea rămâne posibilă chiar și atunci când relațiile internaționale devin tensionate.
Instituții precum FMI au luat naștere din cenușa celui de-al Doilea Război Mondial – una dintre cele mai tragice perioade ale istoriei noastre moderne – având mandatul de a promova cooperarea economică globală și contribuind astfel la creștere și la o prosperitate comună.
Acest ideal rămâne la fel de actual și astăzi. O nouă eră a războiului este posibilă, dar nu este inevitabilă, încheie expertul.
T.D.
