Mari comercianți, printre care Billa și Hervis, și-au retras reclamele din tabloidele austriece care au prezentat imagini din momentul împușcăturilor: ”E jurnalism iresponsabil!”

Mari comercianți, printre care Billa și Hervis, și-au retras reclamele din tabloidele austriece care au prezentat imagini din momentul împușcăturilor: ”E jurnalism iresponsabil!”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste 700 de plângeri au fost depuse la Consiliul Presei din Austria, un organism care monitorizează și sancționează derapajele media, după ce publicații tabloide au postat imagini din timpul atacului de la Viena de luni seara.

Oe24.at și krone.at au postat pe site-urile lor clipuri video din momentul în care atacatorul trăgea în oameni.

Consiliul Presei din Austria a tras un semnal de alarmă imediat, îndemnând cetățenii să depună plângeri.

ADVERTISING

În scurt timp, sute de reclamații au fost înregistrate și asta nu a rămas fără ecou în piață. Comercianți importanți precum Billa, Hervis, Spar sau Interspar au anunțat că își retrag reclamele de pe Oe24.at. Billa a anunțat aceeași decizie și în legătură cu krone.at.

Cum au motivat tabloidele

Într-o declarație pentru Der Standard, redactorul șef al oe.24, Wolfganf Fellner, a prezentat scuze, spunând că videourile au fost ulterior șterse de pe site și rețelele de socializare.

Fellner a motivat însă că acele imagini au fost redate ”de zeci, sute de ori” și de publicații internaționale și că el consideră că trebuiau publicate pentru ca oamenii să înțeleagă ce este un atac terorist.

ADVERTISING

”Acesta este un atac terorist. Cred că a înțelege atacul include și modul în care atacatorul a acționat. Nu am violat identitatea nimănui și imaginile îl arată în principal pe atacator și cum trage cu arma”, a spus Fellner.

Și redactorul șef al Krone a subliniat că imaginile au fost șterse ulterior.

”După ce am discutat acest subiect pe parcursul nopții, am decis să publicăm aceste imagini doar după ce ne-am asigurat că fețele oamenilor sunt blurate”, a spus Klaus Herrmann.

ADVERTISING

”Jurnalism iresponsabil și dizgrațios”

Ulterior, și Asociația Jurnaliștilor din Austria a reacționat, condamnând comportamentul acestor publicații.

”Aceasta este o formă de jurnalism iresponsabil și dizgrațios și oferă atacatorului platformă de promovare. Aceste publicații nu doar că au încălcat codul de onoare al jurnaliștilor, dar au comis fapte cu consecințe judiciare, pentru că legea presei nu permite așa ceva”, a transmis Asociația.

Și sindicatul jurnaliștilor a cerut să fie luate măsuri.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇