Bulibășeala din învăţământ se poate reduce doar cu un aplicat chef de muncă

Bulibășeala din învăţământ se poate reduce doar cu un aplicat chef de muncă

Ce nu se poate face nu se poate şi gata, ai fi tentat să spui, şi ai înregistra o înfrângere. Ce nu se poate face azi se va putea face mâine, dacă, vorba lui tata mare Mărin, eşti prieten cu sapa nu cu perna.

Mai zicea bietul bunic că primarul nu va veni niciodată să-ţi sape porumbii, va veni să-şi ia partea când îi vei băga în pătul. Ce spunea bunicul era simplu: nu te încrede în autorităţi, ci doar în propria poftă de muncă.

Haide să vedem dacă chestiunea asta cu învăţământul la vreme de pandemie se potriveşte cu ce spunea tica Mărin.

Dacă ne uităm la ce se întâmplă acum în şcoală constatăm că în învăţământ e un haos total. Ba e scenariu roşu, ba galben, ba verde. Ba sunt testaţi profesorii, ba nu sunt. Ba sunt tablete ca să se înveţe online, ba nu sunt. Ba ştiu profesorii cum merge treaba cu predatul la distanţă, ba nu ştiu. Ba sunt locuri în şcoală ca să se predea pe jumătăţi de clasă, ba nu sunt.

Vina ţine şi de Ministerul Învăţământului, şi de primării, şi de dascăli şi de mentalităţi. Directorii de şcoli au stat o vară cu ochii-n soare aşteptând ca ministerul să rezolve problema. Primăriile au fost ocupate cu alegerile şi au lăsat şcolile să rezolve problema.

Ministerul a încercat să rezolva problema, dar ori n-a ştiut cum, ori nu s-a priceput, că au lăsat-o nerezolvată şi în toamnă au pasat-o la primării şi la şcoli. În buna adeverire a spuselor bunicului meu, autorităţile mai mult au încurcat decât să rezolve.

La noi administraţia nu rezolvă lucruri, ci întocmeşte tabele, face informări, transmite date, cere fonduri şi când se trezeşte cu fondurile pe cap, le cheltuie aiurea ca să scape de responsabilitate.

La noi administraţia se buluceşte în birouri ca să-şi justifice existenţa şi face din birocraţie o armă redutabilă care goneşte oamenii din instituţii şi cu ei probemele lor.

Ce putea face Ministerul Educaţiei

Ce putea face ministerul ca lucrurile să devină acceptabile? Simplu, să rezolve problema învăţământului online.

Asta ar însemna cumpărarea unui ecran suficient de mare pentru fiecare clasă pe care să fie afişate în timp real imaginile copiilor care sunt acasă. Asta ar însemna şi un soft care să transmită imaginile din clasă în timp real pe tabletele copiilor ca profesorul să poată interacţiona cu elevii.

Poate că ar fi necesar încă un dispozitiv care să fie cuplat la tabletă şi care să permită copilului comunicarea asta online. Dacă se implementa sistemul se puteau ţine pe viu cursurile pentru anii terminali, iar pentru restul claselor se putea veni la şcoala pentru materiile care nu prea se pretează predării online, ca matematica.

Ce puteau face primăriile

Ce puteau face primăriile împreună cu inspectoratele şcolare? Puteau face instruirea dascălilor ca aceştia să ştie să mânuiască dispozitivele acestea, puteau angaja IT-işti care să aibă grijă de sistem, puteau să angajeze profesori pensionari sau suplinitori care să-i înlocuiască pe cei bolnavi de covid.

Ce e mai important, puteau găsi în oraşe spaţii unde să se poată desfăşura ore dacă se înjumătăţea numărul de elevi dintr-o clasă. Casele de cultură, cluburile, sălile de lectura, ba chiar şi sălile restaurantelor puteau fi amenajate cu costuri minime pentru lecţii.

De exemplu, într-o sală de evenimente puteau participa 50 de copii odată la o lecţie respectând lejer distanţarea socială. La ţară, căminele culturale stau degeaba.

Primarii puteau accesa fonduri ca să le introducă în circuitul şcolar. Sălile de sport construite pe vremea lui Năstase şi Udrea zac şi ele nefolosite. Puteau să plătească reparaţii şi să nu mai aducă elevii de la sate la comună, ci să ducă profesorii acolo. Puteau să ceară ca Guvernul să plătească consumul de energie electrică ca să le încălzească, nu văd cine ar fi îndrăznit să spună nu.

Ce puteau face profesorii

Simplu, să se pregătească în vară pentru varianta online. Să-şi scrie predările în word şi să le pună la dispoziţia elevilor la început de an.

Nu există o soluţie universală venită de la minister, există sute de soluţii locale. Nu am pretenţia ca aceste soluţii să rezolve tot, ar fi prostie să cred asta. Dar aceste soluţii găsite la nivelul comunităţilor puteau rezolva problemele mici şi puteau face şcoala suportabilă la vremea pandemiei.

Cu condiţia ca cei de la nivelul comunităţilor locale să înţeleagă că ministerul nu va veni să le prăşească buruienile din grădină. Să înţeleagă că e mai bine să pună singuri mâna pe sapă şi să lucreze pământul. Să procedeze ca tica Mărin, să-şi bată sapa pe bucata de şină de cale ferată şi să râbâie pământul din grădină înainte să planteze acolo legume.

Dar diferenţa e importantă, bietul meu bunic nu avea din ce altceva trăi, pentru el pământul era singura avere şi de aia îl îngrijea, dacă nu lucra, nu mânca.

Toţi cei care trebuiau să rezolve din problemele învăţământului înaintea începerii cursurilor sunt doar funcţionari, sunt doar birocraţi, iar ei au fost învăţati să primească salariu nu ca să rezolve probleme, ci ca să scape de ele raportându-le adică pasându-le superiorilor.

Funcţionarii ăştia nu mor de foame dacă elevii n-au unde învăţa, salariul lor merge, ba chiar se bucură de sporuri de covid. Lucru ce-mi spune că mentalitatea lor e de vină, iar la asta trebuia să lucreze ministerul cu foarte mulţi ani înainte ca doamna Anisie să fie bulversată de complexitatea problemei.

La rezolvările astea se poate lucra şi acum, deşi era mai bine să nu se fi pierdut vara. Dar sunt convins că nici după alegeri nu se va mişca ceva, dacă nu vom avea un ministru deschis la minte, care să pună inspectoratele la muncă. Inspectorate care dorm în bocanci aidoma DSP-urilor domnului Tătaru.

Citeşte alte opinii şi analize SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇