Primarul din Caransebeş, Felix Borcean, a anunţat că s-a vaccinat împotriva COVID-19 şi a arătat că prin gestul lui nu a încercat să îi convingă pe sceptici să se vaccineze, ci a vrut să sublinieze importanţa vaccinului.
Borcean şi-a făcut vaccinul împotriva COVID-19, deşi nu se încadrează în prima etapă de vaccinare.
”Nu am încercat să-i conving pe cei sceptici de importanţa vaccinului, dar celor nehotărâţi le pot spune doar atât: nu doare deloc. Celor cârcotaşi: eu nu-mi risc viaţa pentru politică sau publicitate, ci încerc să fiu un exemplu, de data asta pozitiv, că negativ am fost destul.
Cât despre istoricul vaccinurilor, la fel de simplu vă spun că ele au salvat omenirea şi a crescut, semnificativ, speranţa de viaţă, nu de moarte. Dacă acum voi avea un cip implantat, niciun necaz, m-am obişnuit cu supravegherea de toate felurile”, a scris Borcean pe Facebook.
Felix Borcean a postat pe pagina sa de socializare şi o fotografie din timpul vaccinării.
Primarul din Caransebeş şi-a făcut acest vaccin, deşi nu se încadrează în prima etapă de vaccinare care are loc în prezent şi în care sunt incluse doar persoanele din categoria lucrătorilor din domeniile sănătăţii şi social – sistem public şi privat.
Etapa a doua de vaccinare începe vineri, în data de 15 ianuarie, iar aici sunt incluşi adulţi cu vârsta peste 65 de ani; persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate şi lucrători care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
- Exclusiv: Ministrul Justiției despre pensiile și salariile magistraților, ordonanța pentru SIIJ, DIICOT, reformarea CSM și cronometrul CEDO – Interviu video
- Cine l-a creat pe Donald Trump și ce face America cu otrava pe care acesta o lasă moștenire. E etic ce au făcut Facebook și Twitter? – Interviu video cu Andrew Solomon
- Dr. Florin Chirculescu: Sunt vreo 15 ani de când discutăm că banii sunt insuficienți. Toți spun ”Vai! Trebuie să rezolvăm Sănătatea și Educația”. Și nimeni nu le rezolvă Interviu
- E haos în administrația Capitalei: Companiile municipale sunt executate silit, angajații nu au taxele plătite, datoriile sunt uriașe. Nu se știe cine va asigura anul acesta servicii vitale pentru București
- Donald Trump, acuzat de instigare la revoltă, are puține șanse să mai candideze vreodată la președinție