Ministrul Bode susţine că nu ar trebui pus semnul egal între derapajele de genul Secția 16 și toată Poliţia Română

Ministrul Bode susţine că nu ar trebui pus semnul egal între derapajele de genul Secția 16 și toată Poliţia Română

Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a comentat, joi, cazul polițiștilor care au răpit și torturat doi bărbaţi anul trecut.

El a amintit că faptele au avut loc în septembrie 2020, iar apoi ”au urmat toate procedurile legale”

”S-a deschis un dosar in rem, iar decizia de ieri de a-i reține pe opt dintre cei 9 suspecți, având în vedere acuzațiile care li se aduc, este, din punctul meu de vedere, una corectă”, a declarat, joi, șeful MAI.

El susține că este inadmisibil să ai un asemenea comportant când îmbraci uniforma de polițist.

”Sigur că va urma o anchetă, vom vedea exact care sunt probele, dar dacă fie şi unu la sută din ceea ce s-a spus în spaţiul public este adevărat, aceşti indivizi nu fac cinste uniformei de poliţist”, a mai subliniat ministrul de Interne.

ADVERTISING

Totodată, Bode a menționat că ”Poliția va merge înainte și se va moderniza”.

”Poliția va merge înainte, se va moderniza și va analiza la rece ce s-a întâmplat și la Onești, și la Secția 16. Va moderniza legislația, eu personal voi sprijini acest lucru. Nu voi accepta niciodată să se pună semnul egal între unele derapaje, între derapaje de genul celui de la Secţia 16, şi o instituţie fundamentală a statului român, cum este Poliţia Română”, a completat ministrul de la Interne.

Acuzațiile

Mai multe percheziţii au avut loc, miercuri, într-un dosar de tortură şi lipsire de libertate, în care sunt vizaţi nouă agenţi de poliţie de la Secția 16 din București.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Opt dintre ei au și fost reținuți pentru 24 de ore. Pentru al 9-lea agent s-a dispus măsura controlului judiciar.

Polițiștii făceau parte dintr-un filtru organizat în zona străzii Calea Șerban Vodă din Bucureşti, în septembrie anul trecut, când fost abordaţi de doi bărbați, care le-au atras atenția că nu poartă măști de protecție.

„În aceste împrejurări, în scopul pedepsirii persoanei vătămate G.M.I. pentru reproșurile adresate, 7 dintre inculpaţi având asupra lor armamentul din dotare au lipsit-o în mod ilegal de libertate, încătuşând-o şi transportând-o împotriva voinței sale pe un teren viran situat la periferia mun. București, sectorul 4, unde 5 dintre aceştia au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violențe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare și inferioare, dar și în zona degetelor mâinilor și a tălpilor. Totodată, unul dintre inculpaţi a supus persoana vătămată unor tratamente degradante”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

ADVERTISING

Procurorii precizează că, în tot acest timp, ceilalţi doi agenţi de poliţie au asistat în mod pasiv la violenţele exercitate de colegii lor.

Și a doua victimă a fost lipsită în mod ilegal de libertate, însă nu a fost bătută, ci descătușată și abandonată pe o stradă întunecată.

Mai multe detalii puteți citi aici - Opt polițiști de la Secția 16 au fost reținuți. Ei sunt acuzați de tortură şi lipsire de libertate

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇