Dosarul 10 August a fost clasat printr-o decizie a Tribunalului București. Astfel, după o epopee de doi ani și șapte luni, reprimarea brutală a manifestației din Piața Victoriei este validată de sistemul de justiție din România.
Această clasare e o veste excelentă pentru viitorii lideri politici din țara noastră care vor avea ocazia, într-un context favorabil, să anihileze orice formă de opoziție fără nicio teamă de consecințe.
Din experiența regimului Dragnea, se poate observa că într-o astfel de situație chiar o parte dintre magistrați pot deveni victime ale unui atac politic virulent.
Din nou, cei care au făcut cel mai mult pentru salvarea democrației, pentru a păstra România pe linia de plutire în ce privește percepția internațională, dar și legătura cu Uniunea Europeană și NATO, au fost lăsați de izbeliște, aruncați în lada de gunoi a “interesului național”.
Pe culoarele tenebroase ale Puterii din România, s-a considerat că e mai important să salvezi o instituție coruptă în relația cu cetățeanul, cum e Jandarmeria, în loc s-o reformezi și să lași să se facă dreptate, iar cei responsabili să plătească.
Prin această clasare, o întreagă generație repetă ceea ce a repetat generația anilor ’90 în urma Mineriadei. Dezamăgirea e pe măsură.
Astăzi, în Parlament, în fotolii de miniștri și în cele de europarlamentari sunt oameni politici care au protestat în Piața Victoriei, au suportat represiunea, au fost loviți și răniți.
În opinia mea, de ieri nu mai au nicio credibilitate dacă vor scoate de pe agendă acest dosar îngropat de sistemul de justiție.
Ei sunt responsabili și alături de ei și noi, cei care am fost acolo și am aderat la acele valori, dacă vom uita și vom lăsa această rană nevindecată.
10 august 2018 e un punct de cotitură pentru democrația din România. Dacă nu vom reuși să găsim acele soluții încât un astfel de pericol să nu mai apară, iar un asemenea atac asupra unor persoane nevinovate care protestează să nu se mai repete, atunci mult mai devreme decât mai târziu vom reveni în același punct.
Nemulțumit de decizia de a nu redeschide Dosarul 10 august, Cioloș cere o comisie parlamentară de anchetă: Eu unul vreau să știu ce s-a întâmplat atunci
Sistemul de justiție din România n-a reușit și nu va reuși să dea o rezoluție unei astfel de amenințări la adresa democrației. Am sperat degeaba.
Pe de altă parte, această responsabilitate a ajuns din nou, ca multe altele, pe umerii cetățenilor. Doar ei, prin mijloacele pe care le au la îndemână - de organizare, de strângere de fonduri, campanii publice, mesaje și dezbateri - pot crea acea atitudine de alertă civică astfel încât un astfel de episod să nu se mai repete.
E greu și dificil, dar ceea ce s-a întâmplat atunci și tot ce a dus la acel atac nu trebuie uitat, mai mult, trebuie decodificat, analizat, explicat și înțeles până la ultima consecință.
Știu că mulți au obosit, iar provocările cotidiene sunt imense în această perioadă în care fiecare dintre noi e îngrijorat pentru sănătatea lui, pentru a celor din jur și nimeni nu știe ce va aduce ziua de mâine.
Totuși, cred că e necesar să nu uităm și să folosim orice prilej pentru a ne reaminti nouă și a le reaminti celorlalți cât de aproape am fost de dictatură, de instaurarea unui regim populist și autoritar care ne-ar fi aruncat din nou la marginea civilizației.
Dosarul 10 August nu e doar despre Dragnea și despre PSD. Nu e doar despre o conspirație politică prin care se urmărea anihilarea opoziției din societate și schimbarea ordinii constituționale, e despre fragilitatea democrației și despre amenințarea constantă la adresa ei.
În România, partidele politice sunt structuri autoritare care folosesc un discurs democratic pentru a-și justifica existența, dar adevăratul obiectiv e acumularea de putere, cât mai multă putere.
Iar această putere e vizată de un individ sau de un grup dintr-un partid care vrea să controleze tot. Și uneori reușește.
Partidele din România nu sunt organizații deschise către societate și către dezbatere. Unele, la început, folosesc deschiderea pentru a atrage adepți, pentru a căpăta susținere și popularitate, apoi, se închid, încet, încet, devenind triburi, grupuri, găști sau dictaturi individuale.
Florin Cîţu, despre 10 August: I-am cerut ministrului Justiției să vină rapid cu soluții. Nu ne vom opri!
Chiar acum când scriu aceste rânduri, cel puțin un grup de politicieni complotează, fac scheme, gândesc strategii cum să-și consolideze puterea în afara oricărui joc democratic.
Din acest motiv, viitorul 10 august e mult mai aproape decât credem și decât ne-o dorim. Eșecul nostru ca națiune democratică e la o lungime de braț și-l amânăm în fiecare zi prin simplul fapt că încă, în țara noastră, sunt mai mulți oameni de treabă și zdraveni la cap decât ticăloșii. Dar asta se poate schimba oricând.
Și, de multe ori până acum, am fost martorii unor momente în care ticăloșia a învins, cu toate consecințele tragice care au urmat.
În România, cele mai multe instituții publice nu au o cultură proprie, nu au istorie, nu au repere și nu-și asumă o misiune în interesul cetățeanului.
Cele mai multe sunt conglomerate de compromisuri, de interese politice și economice, de confruntări între tabere și de confruntări individuale încât cei de acolo au uitat care e rostul lor, pentru ce au învățat și s-au pregătit, pentru ce vin la muncă în fiecare dimineață.
Priviți ce a ajuns Poliția Română. Uneori e greu să faci distincția dintre unii reprezentanți ai forțelor de ordine și răufăcători.
Dosarul 10 August, după decizia de clasare dată de Tribunalul București, s-a întors în responsabilitatea noastră, a cetățenilor.
Oricum ar suna motivarea judecătorului, pentru că e posibil ca această clasare să fie pe motive procedurale, iar procurorul general să poată redeschide dosarul, responsabilitatea ca un nou 10 august să nu se mai întâmple stă în puterile noastre.
