În 10 august 2018, șefii Jandarmeriei nu numai că au orchestrat o acțiune de represiune 100%, dar au făcut-o și conștient, nu a fost o greșeală.
Dacă ei ar fi aduși în fața justiției cu adevărat, riscând pedepse de 8-10 ani, ar fi dispuși să vorbească. Interesul suprem este ca ei să fie ținuți la adăpost, să nu poată spune cu cine s-au coordonat din zona politică, susține Vlad Gheorghe, unul dintre protestatarii bătuți cu bestialitate de jandarmi în Piața Victoriei.
Dosarul 10 August a fost închis definitiv marți, de judecătorul Daria Isabela Miheț de la Tribunalul București. Decizia a stârnit un val de revoltă și chiar proteste la București, Cluj sau Iași. Au reacționat politicieni, printre care premierul Florin Cîțu și ministrul Stelian Ion, dar mai ales organizațiile civice, indignate de răspunsul primit acum din partea Justiției pe care au susținut-o de sute de ori în stradă, în ultimii ani ai regimului Dragnea.
După publicarea motivării deciziei (care nu se știe când va veni), singura cale de atac va rămâne plângerea la CEDO (care nu se știe în cât timp ar putea fi soluționată) și, eventual, reluarea cercetărilor, sub presiunea prescrierii faptelor.
Dosarul 10 August: Orice persoană care a depus plângere penală poate merge la CEDO
”Decizia definitivă a clasării dosarului 10 August nu împiedică o curățenie în Jandarmerie și nici plângeri penale noi dacă un control intern bine făcut constată ilegalitați în ordinea de comandă. Probe noi permit plângeri penale noi, dincolo de bâlbe de procedură dintr-o perioadă la DIICOT la fel de tulbure ca guvernarea din 2018”, a sugerat fostul ministru al Justiției Raluca Prună.
Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, juristul Vlad Gheorghe, unul dintre cei mai cunoscuți protestatari bătuți de jandarmi la protestul din 10 august 2018, în prezent europarlamentar USR, vorbește despre coincidențele și erorile care au marcat parcursul dosarului și face acuzații grave, exprimându-și totodată speranța că vinovații vor fi până la urmă pedepsiți.
Iată câteva dintre principalele sale declarații:
- Din momentul în care dosarul a fost pur și simplu luat, cu forța aș putea spune, de DIICOT, nicio victimă dintre cele pe care le cunosc eu nu a fost audiată.
- Cei de la DIICOT nu aveau nevoie să ia tot dosarul de la Parchetul Militar. Aici a fost abuzul, în opinia mea: s-au folosit de un tertip. Nu pot să cred că nu au fost vorbiți cei de la DIICOT cu cei de la Jandarmerie.
- Toată seria asta de coincidențe și de erori eu nu pot s-o cred.
- În dosarul jandarmeriței, un alt parchet decât DIICOT nu numai că a trimis în judecată, dar a și obținut condamnare. Au trecut aceiași ani, iar noi suntem la zero.
- Comentăm și contestăm. Contestăm decizia unui judecător atât în instanță, cât și în piața publică sau la televizor sau oriunde dorim, pentru că avem dreptul să comentăm și să contestăm. Tocmai pentru aceste drepturi am ieșit în 10 august pe stradă. Punctul nostru de vedere nu produce efecte juridice, în timp ce punctul de vedere al judecătorului produce efecte juridice. Aici e marea diferență.
- Trebuie să vedem mai întâi motivarea deciziei. Mi-aș dori să fie cât mai curând, dar din păcate Tribunalul București este cunoscut ca fiind una dintre cele mai încete instanțe.
- Va fi interesant să vedem care este povestea juridică pentru care s-a închis dosarul, pentru că putem avea o poveste despre vicii de procedură.
- Sunt absolut convins că o să câștigăm la CEDO. Dar este o cursă contracronometru. Există riscul prescrierii.
- Șefii Jandarmeriei au orchestrat evenimentele. Acolo este interesul suprem: Ei să fie ținuți la adăpost, ca să nu poată să spună vreodată cu cine s-au coordonat din zona politică.
Dvs ați fost filmat în timp ce erați lovit, deși erați pașnic și țineați mâinile ridicate. A fost pedepsit jandarmul acela, ați aflat cine era?
Nu știu persoana (și nici nu am vrut s-o știu în timpul cercetărilor), dar știu că procurorii au identificat-o destul de repede, la câteva luni după incident, după violențe.
Repet, nu m-a interesat și nu mă interesează cine e persoana respectivă. S-a documentat și s-a cercetat acel incident cu mine din dosarul mare, așa cum s-au mai documentat (din ce știu eu) încă 3-4 incidente mediatizate intens și cam atât.
De pedeapsă nu se pune problema, fiindcă nu a mers în judecată nicio parte a dosarului.
Doru Oprea, un alt protestatar care a avut atunci de suferit, a declarat marți că el nu a fost niciodată audiat de procurori. Dvs ați fost audiat?
Am dat declarații, atunci imediat și o perioadă mai lungă după evenimente, dar numai la Parchetul Militar. Doar el a făcut cercetare cu victimele.
Din momentul în care dosarul a fost pur și simplu luat, cu forța aș putea spune, de DIICOT, nicio victimă dintre cele pe care le cunosc eu nu a fost audiată.
Cine a decis preluarea acelui dosar de către DIICOT? Cine este responsabil pentru asta?
S-a decis la nivelul parchetelor de atunci. A fost o decizie de procedură, de competență, în care DIICOT a considerat că trebuie să cerceteze partea de infracțiune pe care o au într-adevăr în competență – cea privind infracțiuni împotriva siguranței statului, respectiv de lovitură de stat, infracțiune sesizată de jandarmi (cei care ne-au agresat).
Discuția a fost încă de atunci: De ce au nevoie de tot dosarul? Practic, cei de la DIICOT nu aveau nevoie să ia tot dosarul de la Parchetul Militar, ci puteau să cerceteze ce aveau ei nevoie pe partea lor de competență, după care să compare cu informațiile brute din dosarul de la Parchetul Militar, ca să ajungă la o concluzie. ”Voi aveți altceva decât am găsit noi pe partea asta? Nu, atunci noi dăm rezoluția și îl întoarcem la voi pentru restul infracțiunilor”.
Aici a fost abuzul, în opinia mea: s-au folosit de un tertip, de această competență a lor. Nu pot să cred că nu au fost vorbiți.
Cine cu cine a vorbit?
Cei de la DIICOT cu cei de la Jandarmerie, care au depus o plângere atât de fantasmagorică – dar întâmplător singura care ținea de competența DIICOT.
Ca să ducă dosarul la DIICOT ar mai fi putut inventa o plângere de terorism sau ceva de genul ăsta. Așa că probabil au avut de ales între a face o plângere pentru terorism sau pentru lovitură de stat și li s-a părut mai puțin ridicolă ultima.
În mod total anormal, repet, tot dosarul s-a dus la DIICOT. Inclusiv partea care privea infracțiunile jandarmilor, care nu era de competența DIICOT! Am spus-o și o mai spun, și o spune toată lumea: Procurorii DIICOT trebuiau să se uite doar pe partea lor și atât.
Deci responsabilă ar fi Georgiana Hosu?
Ea conducea atunci DIICOT, dar procurorul de caz a fost faimosul deja procuror Doru Stoica, care este la pensie acum.
Cu toate privilegiile de rigoare.
Exact.
Câte dosare s-au deschis după protestul diasporei din 10 august 2018 și câte au fost clasate?
Tehnic, au fost trei dosare, dacă nu mă înșel. Unul constituit din oficiu, unul constituit în urma plângerilor noastre, ale victimelor, și un dosar constituit la DIICOT, în urma plângerii agresorilor, a jandarmilor.
La un moment dat, toate aceste trei dosare s-au unit sub dosarul de la DIICOT. Care marți a fost închis definitiv.
La fel de interesant este să vedem care este povestea juridică pentru care s-a închis, pentru că putem avea o poveste procedurală. Menționez că acum speculez, nu am nicio informație, dar există șanse destul de bune să citim în motivarea judecătorului despre vicii procedurale.
Dacă avem o astfel de problemă, de vicii procedurale iar născute din cercetarea DIICOT, aici cred că trebuie să ne uităm cu foarte mare atenție, pentru că este o serie imposibilă de coincidențe.
Suspectați o influență a politicului în parcursul Dosarului 10 August?
Bineînțeles că suspectez o influență a politicului. Și suspectez o influență a unei zone care s-a întins în perioada aceea de autoritate a PSD asupra Justiției, pentru că atacul PSD asupra Justiției nu s-a făcut numai din exterior, știm cu toții. Atacul PSD asupra Justiției s-a făcut inclusiv cu oameni din interior.
Și cred că, acum, uitându-ne în urmă, vedem cât de mare a fost și este în continuare (din păcate) influența unei zone a politicului în Justiție. Pentru că altfel multe dintre aceste decizii și coordonarea lor erau imposibile.
E absolut imposibil ca toate lucrurile astea să se întâmple prin coincidențe. Adică jandarmii chiar să se fi gândit ei la singura infracțiune care putea să trimită dosarul la parchetul care avea (coincidență!) un om cu dosarul de pensie pregătit, care să se poată pronunța în dosar și care să le dea dreptate (după care să fugă din sistem), după care șefa parchetului respectiv să creeze o întreagă bâlbâială, neștiind unde trebuia să trimită dosarul, de ce instanță să poată fi judecată competența de rigoare, pentru că dacă trimiți dosarul și este judecat de un judecător care nu era competent, oricând pe parcursul procesului asta poate însemna închiderea dosarului, lucru pe care orice student la Drept în anul III îl știe.
Toată seria asta de coincidențe și de erori eu nu pot s-o cred. Nu pot să cred că toți au avut acest gând aliniat, fără să vorbească unii cu ceilalți. Nu poți să fii om serios să spui că tu crezi așa ceva.
Am ajuns în această situație. La București, la Cluj s-au organizat proteste față de închiderea dosarului. Susțineți un astfel de protest? Pentru că sunt și voci care spun că nu e bine să ieșim în stradă pentru așa ceva, să nu comentăm, să nu contestăm decizia unui judecător.
Comentăm și contestăm.
Contestăm decizia unui judecător atât în instanță, cât și în piața publică sau la televizor sau oriunde dorim, pentru că avem dreptul să comentăm și să contestăm.
Tocmai pentru aceste drepturi am ieșit în 10 august pe stradă, tocmai din dorința de a comenta deciziile oricui într-o societate democratică.
Comentariul nu implică jignire, nu implică o presiune de o anumită formă. Oricine este nemulțumit are dreptul să își exprime nemulțumirea în spațiul public. Repet, este o caracteristică esențială a societății democratice.
Da, bineînțeles, să respecți decizia unui judecător înseamnă că nu înțelegi să îți faci singur dreptate, înseamnă că nu înțelegi să nu o aplici din punct de vedere legal. Nu mergem să strângem pe cineva de gât pentru că nu ne convine decizia judecătorului, fie vorba de inculpat, de procuror, de oricine.
Dar asta nu înseamnă că nu putem să vedem adevărul și să-l spunem.
Asta nu înseamnă că nu putem avea un punct de vedere. Pentru că punctul nostru de vedere nu produce efecte juridice, în timp ce punctul de vedere al judecătorului produce efecte juridice. Aici e marea diferență.
Ce soluții există? Din câte știm, potrivit art. 335 din Codul de Procedură Penală un dosar clasat poate fi redeschis dacă apar probe noi, caz în care e nevoie de confirmarea unei instanțe. Există vreo astfel de șansă?
Sunt foarte, foarte multe nuanțe, vă spun ca jurist.
Trebuie să vedem mai întâi motivarea deciziei. Teoria Dreptului spune că parte din decizia în sine a judecătorului constituie și motivarea - considerentele care au dus la acea decizie au aceeași putere de lucru judecat precum decizia în sine.
În cât timp credeți că vom vedea motivarea? Peste câteva luni, așa cum s-a mai întâmplat în alte dosare cu miză importantă?
Nu cred că luni, dar nu pot să spun exact. Mi-aș dori să fie cât mai curând, dar din păcate Tribunalul București este cunoscut ca fiind una dintre cele mai încete instanțe, din cauza supraaglomerării.
E cea mai aglomerată instanță din țară, de departe, alături de Judecătoria Sectorului 1.
Nu aș vrea să speculez legat de termen, dar nu pot să nu fac o paralelă. O altă parte din acest dosar, care tehnic nu făcea parte din el, dar practic face, fiindcă sunt evenimente din aceeași seară, din aceleași momente, este dosarul constituit în urma agresării jandarmeriței, iar acolo avem o sentință dată în 3 ani.
O sentință! Cu cercetare, cu găsirea autorilor, care au fost de căutat, nu precum autorii din dosarul nostru, pe care i-a văzut toată planeta. Vorbim despre autori pe care nu îi știa nimeni cine sunt, unde locuiesc, dacă n-au fugit etc. Deci, cu tot cu partea de cercetare, un alt parchet, și trebuie să subliniez un alt parchet decât DIICOT, nu numai că a trimis în judecată, dar a și obținut condamnare.
Au trecut aceiași ani, iar noi suntem la zero. Nu s-a făcut niciun fel de progres. Singura anchetă care s-a făcut, la nivelul Parchetului Militar, a rămas ca atunci. Un început de anchetă. Patru incidente izolate cercetate și atât.
Mai rămâne plângerea la CEDO, dar asta înseamnă foarte timp. Ce puteți să obțineți de acolo?
Putem să obținem obligarea instanțelor, sistemului judiciar românesc să redeschidă dosarul.
CEDO nu condamnă oameni, nu are cum să se subtituie sistemului judiciar dintr-o țară. Dar există prevederi procedurale în Dreptul fiecărui stat membru care generează efecte juridice în urma deciziilor CEDO.
Iar în cazul nostru, exact ca în cazul Dosarului Revoluției, statul român să fie obligat să îți facă treaba cum trebuie, adică să pună niște procurori serioși, care chiar să cerceteze, pentru că la CEDO asta se judecă: Statul și-a făcut datoria să-și apere cetățenii? A cercetat în mod rezonabil, cu metode și acțiuni rezonabile, o situație de interes public? Da sau nu? E absolut evident că nu a făcut asta.
Există riscul prescrierii faptelor înainte de condamnarea celor vinovați?
Există și, din păcate, ați intuit perfect: Este o cursă contracronometru.
Sunt absolut convins că o să câștigăm la CEDO. Sunt lucruri evidente, nici nu se pune problema altfel (ca și în cazul altor dosare care au fost la CJUE sau dosarul dnei Kovesi).
Problema este că trebuie să se miște lucrurile suficient de repede astfel încât să nu intervină prescripția.
Și aici discutăm nu numai de perioada în care trebuie obținută o decizie de la CEDO, ci și despre perioada ulterioară, în care autoritățile trebuie să cerceteze dosarul și să-l și judece.
A murit un om, iar alte câteva sute au avut de suferit în urma evenimentelor din 10 august. Cine sunt cei care scapă dacă dosarul se închide definitiv, cine ar fi trebuit să plătească? Șefii Jandarmeriei, liderii politici de la acea vreme?
Fără îndoială, șefii Jandarmeriei, pentru că ei au ordonat, au coordonat, au orchestrat (evenimentele - n.red.).
Și spun cu responsabilitate ”au orchestrat” pentru că diversele diversiuni prin care au fost montați jandarmii din teren să fie agresivi (precum ”Ne-au omorât colega!” sau ”Au arme!” și tot felul de minciuni care li s-au spus în căști) i-au ațâțat, iar toate astea au fost făcute de comandanții lor. Care nu numai că au coordonat în mod total violent o acțiune de represiune 100%, dar au făcut-o și conștient. Nu a fost o greșeală acolo.
Eu cred că implicațiile politice ar putea să fie că, dacă oamenii aceia ar fi aduși în fața justiției cu adevărat și s-ar uita la un dosar care i-ar putea duce pe ei la o pedeapsă de 8-10 ani, ar fi dispuși să vorbească și să spună cu cine s-au coordonat.
Și cred că acolo este interesul suprem: Ei să fie ținuți la adăpost, ca să nu poată să spună vreodată cu cine s-au coordonat din zona politică.
Citeşte şi:
