Compania de Drumuri va monta un parapet special, demontabil, şi porţi de siguranţă la fiecare 5 kilometri pe Autostrada Soarelui.
Măsura a fost luată pentru ca în caz de urgență răspunsul echipajelor de intervenţie (SMURD, Poliţie, Pompieri) să fie cât mai rapid, scrie Economedia.
Costurile se ridică la 144 milioane de lei, iar proiectul face parte din patru proiecte pilot de siguranţă rutieră ce urmează să fie implementate pe A2 Autostrada Soarelui şi pe A4 Ovidiu – Agigea (centura de mare viteză a municipiului Constanţa).
Investiţia se va face cu fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi trebuie aprobată prin hotărâre de guvern, proiectul fiind deja publicat de Ministerul Transporturilor. Nu este precizată însă data la care încep lucrările.
Potrivit Companiei de Drumuri, principalele deficiențe pe Autostrada Soarelui sunt: lipsa gardului de protecţie, a parapetelor pe zona mediană, a iluminatului pasajelor, dar şi a elementelor pentru protecţia drumarilor care fac lucrări.
Nerealizarea măsurilor propuse ar duce la sporirea riscului rutier și creşterea numărului și gravității accidentelor de circulație soldate cu victime; menţinerea unui trafic rutier necorespunzător din punct de vedere al siguranței și fluenței circulaţiei, mai ales apariţia ambuteiajelor majore în condiții de trafic intens, subliniază CNAIR.