Berbec
Din cauza filozofiei tale de viață și a comportamentului pe care îl ai față de ceilalți, astăzi există riscul să primești reproșuri și chiar să fii exclus dintr-un grup socio-profesional în care activezi. Este bine să fii prudent, deoarece se pot strica iremediabil relații bune sau ți se poate pune o etichetă falsă.
Taur
Ar fi minunat să stai deoparte astăzi, să te implici atât cât trebuie în activități comune cu alții și să observi atent oamenii din preajma ta și evenimentele în care ești implicat alături de ei. Posibil să descoperi detalii importante, greu de observat, mai ales în iureșul cotidian. Astfel îți vei putea schimba strategiile de abordare a relațiilor.
Noiembrie ne amintește că nu toate începuturile se nasc primăvara
Gemeni
O zi în care se pot destrăma multe relații care până nu demult mergeau bine. Motivul răsturnărilor de situație parteneriale este incert și nici nu îți vei da seama, deocamdată, de la ce s-au încins spiritele în acest fel. Cel mai bine ar fi să lași evenimentele să își urmeze cursul.
Rac
Detașează-te de toată lumea și de activitățile cotidiene! Relaxarea, odihna și gândirea pozitivă ar trebui să le folosești în doze mari și cât mai frecvent cu putință. Niscai animozități pot apărea din partea celor dragi, pentru că aceștia te provoacă la distracții și activități comune, care pe tine, deocamdată, te obosesc.
Oracolscop 9 - 15 noiembrie 2026
Leu
Frământările sentimentale din ultimele zile te conduc spre oboseală și dorința de a te detașa de capitolul amoros. Discuțiile cu cei dragi par fără sfârșit și, mai ales, sunt slabe șanse de a ajunge la un numitor comun în privința felului în care să petreceți timpul împreună. Copiii sunt o altă sursă de provocări.
Fecioară
Ziua aduce nostalgie în sufletul tău. Ești visător, gândurile îți zboară la evenimentele anilor trecuți, însă este vorba despre întâmplări petrecute în familie, alături de rude și de prietenii apropiați acestora. Senzația că te simțeai mai bine undeva, cândva, alături de persoanele din anturajul apropiat este doar un capriciu momentan.
Atmosfera astrală a lunii noiembrie 2026: O lună a deciziilor
Balanță
Ziua aduce predispoziție spre activități intelectuale, discuții cu persoane cunoscute, dar și călătorii scurte pentru a rezolva diverse chestiuni. Abține-te de la a oferi sfaturi și de la a emite păreri despre cum ar trebui alții să-și rezolve problemele. Există riscul să vorbești prea mult și fără rost. Au succes discuțiile banale și vizitele de agrement.
Scorpion
Posibil să te nemulțumească situația financiară deocamdată. Pentru că probabil ai cheltuit sume consistente de bani în ultimele zile, acum este nevoie să faci reajustări serioase la bugetul personal. Totuși, veniturile tale cresc încet, dar sigur, astfel că temerile sunt nefondate. În umbră încep să se contureze alte variante de câștig.
Săgetător
Senzația de mers în gol este accentuată întreaga zi. Ocupă-te numai de treburi ușoare și evită zonele aglomerate și compania persoanelor care vor să profite de pe urma ta. Chiar dacă unii îți pot reproșa faptul că ești prea orientat spre tine, lasă-i în pace și mergi mai departe pe drumul tău.
Capricorn
Rezervă ziua pentru odihnă, activități de rutină și discuții numai cu persoanele dragi și de încredere. Stările sufletești sunt fluctuante, fiindu-ți dificil să socializezi cu prea multă lume. În continuare, sănătatea este vulnerabilă. Înțelept este să-ți menții tonusul vital printr-o alimentație potrivită, hidratare suficientă și gânduri pozitive.
Vărsător
Multă lume îți va dori astăzi compania, sfaturile sau pur și simplu va dori să afle ce mai faci, la modul general. Sunt posibile discuții pe teme diverse, însă nu se recomandă să ai încredere în persoanele întâlnite. Sub masca prieteniei există scopuri ascunse. Bine ar fi să selectezi persoanele apropiate.
Pești
Privește atent la ceea ce se petrece în segmentul socio-profesional în care activezi. De asemenea, află cum te văd ceilalți și care este poziția ta în cadrul grupului de lucru de la serviciu sau în cadrul grupului familial. Vei descoperi astfel câteva aspecte neplăcute, dar care se pot remedia cu puțin efort.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe
