Ce caută Putin cel însângerat, călare pe tanc, în Central Park (Foto)

Ce caută Putin cel însângerat, călare pe tanc, în Central Park (Foto)

Oamenii din New York au fost șocați în această săptămână când au găsit la un loc de joacă din Central Park o sculptură roșie a președintelui rus Vladimir Putin, călare pe tanc.

Creaţia aparte este opera artistului James Colomina, care locuieşte în Toulouse, Franța.

El a explicat pentru Newsweek cum și-a instalat cea mai recentă piesă și ce mesaj încearcă să transmită prin sculptura provocatoare.

„Este un joc de-a șoarecele şi pisica, trebuie să treci printre ochiurile plasei. Am așteptat până când nu au mai existat mașini de poliție și ofițeri de securitate în parc. Și apoi am instalat rapid sculptura de parcă ar fi fost mereu acolo", a relatat Colomina.

ADVERTISING

El a spus că opera de artă are ca scop să denunţe "absurdul războiului” și evidențierea impactului asupra copiilor, de aceea, a decis să o pună într-o zonă de joacă:

„Ceea ce mă inspiră, în general, sunt știrile și nedreptățile. Am trăit invazia Ucrainei ca pe o traumă. Orașul în care locuiesc în prezent, Toulouse din Franța, este înfrățit cu orașul Kiev (...).

Arta, în toate formele ei, poate fi suportul unei denunțări a războiului și a atrocităților sale. Îți permite să spui lucrurile altfel (...) Mi se pare esențial să reacționezi.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Această sculptură își propune să denunțe absurditatea războiului și să evidențieze curajul copiilor atunci când se confruntă cu situații violente și catastrofale declanșate de alții.”

Fotografiile de la fața locului arată copii mici care aruncă nisip în capul sculpturii lui Putin și o stropesc cu pistoale cu apă.

Colomina este renumit pentru arta sa stradală deosebită, care folosește sculpturi roșii pentru a face declarații sociale și politice.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇