Putin vrea să dizolve politic războiul din Ucraina în mai multe crize mondiale, de tipul Kosovo și Taiwan. România a ieșit din reținere Interviu video

Putin vrea să dizolve politic războiul din Ucraina în mai multe crize mondiale, de tipul Kosovo și Taiwan. România a ieșit din reținere <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu video</span>

Turnul de televiziune Ostankino a fost colorat în drapelul Chinei și pe turn a fost afișat un mesaj: China, nu uita, Rusia este cu tine, ca și cum am fi în preziua războiului dintre China și SUA.

Publicitate

Rusia este un actor puternic, dar nu îndeajuns de puternic astfel încât să formateze potrivit propriei percepții sistemul internațional și atunci alege calea cea mai ușoară, cea a intruziunii, cea a alimentării anarhiei, afirmă istoricul Cosmin Popa, într-un interviu acordat Spotmedia.ro.

Cosmin Popa este specializat în istoria URSS și a Rusiei, precum și în istoria Europei Centrale și de Sud-Est.

Principalele declarații:

  • Armata rusă este în mijlocul unui tip de eșec, organizațional, înainte de toate.
  • Kosovo nu este o creație a Rusiei, deși reacția extrem de dură a Serbiei și a sârbilor la încercarea accelerată a Republicii Kosovo de desăvârșire a construcției statale pe fondul războiului din Ucraina poate fi calificată ca fiind alimentată de Rusia. Acesta este tipul de relație pe care îl dezvoltă Rusia cu astfel de puncte de tensiune: nu le-a creat, însă face tot ce îi stă în putere să mărească tensiunea.
  • Interesul Rusiei este să dizolve politic războiul pe care-l duce în Ucraina în mai multe crize mondiale, europene, astfel încât dimensiunea morală a războiului să scadă în importanță.
  • Declarația președintelui Iohannis a fost una dintre cele mai tranșante. Promițând ajutor Republicii Moldova în orice tip de scenariu, România a ieșit din reținere. Promisiunea de ajutor, fie că este vorba despre cel economic, umanitar sau militar, a fost făcută.
  • Dacă Ucraina reușește să-și elibereze și să împingă Rusia cel puțin dintr-o parte a teritoriilor pe care le-a cucerit după 24 februarie, sunt convins că regimul din Transnistria va dispărea.
  • Turnul de televiziune Ostankino a fost colorat în drapelul Chinei și pe turn a fost afișat un mesaj: China, nu uita, Rusia este cu tine, ca și cum am fi în preziua războiului dintre China și SUA. Acest lucru nu se va întâmpla, nu este în interesul niciuneia dintre puteri.
Cosmin Popa, în ce etapă a războiului din Ucraina suntem? Dacă ne uităm pe analize, Putin e fie înfrânt în Donbas, fie sunt temeri pentru o extindere a războiului.
Publicitate

Există argumente pentru ambele teorii, atât pentru cei care susțin că armata rusă este în mijlocul unui eșec militar, cât și pentru cei care se tem de un război mondial. Dintr-un anumit punct de vedere, deși lucrurile sunt diferite în sud-estul Ucrainei și cu totul altfel stau pe litoralul Mării Negre, pe fond există argumente foarte solide pentru teza că armata rusă este în mijlocul unui tip de eșec, organizațional înainte de toate.

Rusia folosește din ce în ce mai mult pe scară largă companii private militare, care sunt serios implicate în acțiunile de luptă de pe teritoriul Ucrainei. Avem de-a face și cu o întărire considerabilă, fără precedent, a rolului politic al lui Ramzan Kadîrov, care are o valoare simptomatică: aici avem de-a face cu o pierdere a controlului politic, care până acum era total, pe care-l exercită Putin asupra Rusiei.

Pentru că este nevoit să folosească toate resursele disponibile, Putin este forțat să facă o serie de concesii politice.

Folosește preponderent recruți din zonele orientale, din Caucaz, din Asia Centrală, ceea ce înseamnă că trebuie să acorde o importanță politică diferită, disproporționată în raport cu normalitatea fenomenului politic rusesc, liderilor locali, despoților locali din acele republici și, de asemenea, trebuie să împartă într-o oarecare măsură eșecul, dar și succesul acestei campanii militare.

De aceea, propaganda devine din ce în ce mai importantă și aici nu este vorba numai despre propaganda internă sau externă, este vorba despre armătura ideologică ce stă în spatele acestui conflict, armătură de natură să formeze în opinia lui Putin o psihologie colectivă pe termen lung.

Există argumente la fel de puternice pentru cei care susțin că ne aflăm în pragul unui război mondial.

Există o serie de semnale politice care ar putea fi interpretate ca fiind de dezescaladare, liniștitoare. Zilele acestea se desfășoară la New York cea de-a zecea conferință legată de Tratatul de nediseminare a armamentului nuclear.

Acolo au fost două declarații foarte importante, una îi aparține lui Putin, cealaltă secretarului de Stat al SUA, care arată o preocupare pentru a nu ajunge la această ultimă măsură, cea a armamentului nuclear, însă trebuie să ținem cont de faptul că războiul și implicațiile sale politice și militare de multe ori trec de voința liderilor politici, chiar și a celor mai importanți.

Legat de ce se întâmplă astăzi în China cu Taiwan, legat de vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan, aș invoca o declarație extrem de importantă făcută de China, că armata chineză va intra în luptă doar dacă este atacată, ceea ce înseamnă că s-au pus deja limitele jocului, însă tensiunea este în creștere și este o tensiune pe care Rusia caută cu tot dinadinsul să o generalizeze pe întreg mapamondul, dizolvând astfel importanța politică a războiului pe care-l poartă în Ucraina.

Vedem o serie de destabilizări în regiune, în Republica Moldova, după ce președintele Maia Sandu a interzis intrarea în Moldova a militarilor ruși care mergeau în Transnistria pentru rotația trupelor. Avem tensiuni la granița dintre Serbia și Kosovo. Cât e mâna Rusiei și cât e specularea unor falii?

Rusia a revenit la un tip de acțiune clasică în relațiile internaționale. Ea este un actor puternic, dar nu îndeajuns de puternic astfel încât să formateze potrivit propriei percepții sistemul internațional și atunci alege calea cea mai ușoară, cea a intruziunii, cea a alimentării anarhiei.

Pe fondul alimentării acestei anarhii, ponderea Rusiei în alimentarea acestui tip de tensiuni devine mai mare decât era în mod natural, mai ales că este o țară cu un prestigiu militar și politic grav afectat, nu atât din nerespectarea dreptului internațional, cât mai ales din punctul de vedere al unor performanțe militare modeste, care denotă nu doar o fragilitate militară, ci în primul rând una intelectuală, ceea ce este extrem de important.

De fiecare dată, Rusia caută să alimenteze aceste tensiuni, însă nu în mod necesar ea le-a și creat.

Kosovo nu este o creație a Rusiei, deși reacția extrem de dură a Serbiei și a sârbilor la încercarea accelerată a Republicii Kosovo de desăvârșire a construcției statale pe fondul războiului din Ucraina poate fi calificată ca fiind alimentată de Rusia.

Acesta este tipul de relație pe care îl dezvoltă Rusia cu astfel de puncte de tensiune: nu le-a creat, însă face tot ce îi stă în putere să mărească tensiunea. Aici, președintele Vucic este de o ipocrizie exemplară atunci când susține cu o față aproape spășită că se roagă pentru pace, dar ne anunță în același timp, cu o falsă modestie, că Serbia va câștiga orice război, orice confruntare care cu siguranță va izbucni atunci când drepturile sârbilor sau sârbii vor fi atacați.

Ca de fiecare dată când cadrele problemei se pun astfel, de la Hitler încoace, dar nu numai, este foarte important cine consemnează apariția acestui moment de natură să genereze o implicare militară a altor actori statali.

În cazul în care lucrurile vor degenera, va interveni și Rusia, pentru că interesul Rusiei este să dizolve politic războiul pe care-l duce în Ucraina în mai multe crize mondiale, europene, astfel încât dimensiunea morală a războiului să scadă în importanță, nemaiținând cont de faptul că apariția unor fracturi din ce în ce mai adânci între aliații occidentali ai Ucrainei ar facilita o eventuală victorie rusească, în condițiile reducerii furnizărilor de armament Ucrainei.

Vorbind de dimensiunea morală, îl avem pe Viktor Orban care a portretizat de la început războiul ca fiind unul local, între slavi, fratricid și avem acest discurs de la Tușnad în care apăsă tare pedala lipsei de unitate în UE.

Viktor Orban nu doar că este în siajul propagandei Kremlinului, dar folosește aceleași structuri culturale, mentale. Această teză a conflictului fratricid dintre ruși și ucraineni, în care nimeni nu are dreptul să se amestece, este chiar teza lui Putin.

E o teză preluată de la gândirea albă, e vorba despre generalul Denikin, el susține că un eventual conflict între ruși și ucraineni nu ar fi altceva decât un conflict civil între frații slavi.

Ideologia putinistă nu este o schemă interpretativă foarte coerentă, ea este mai degrabă un tip de ghiveci care pune împreună artefacte și noțiuni provenite din diverse locuri istorice ale Rusiei, în funcție de momentul în care sunt folosite, astfel încât pe rușii lui Putin îi poți descoperi foarte bine într-o postură pre-imperială, într-una imperială sau într-o postură sovietică.

De exemplu, în momentul de față, comandamentul propagandistic la zi, potrivit celor de la Meduza, care au dat publicității acest punctaj, este de a interpreta războiul din Ucraina în cheia unei asemănări între Putin și Aleksandr Nevski, între luptele dintre ruși și suedezi și teutoni de la mijlocul secolului al XIII-lea, unde practic este momentul definitoriu al civilizației politice rusești, în care e acceptată dominația mongolă pentru a o respinge pe cea occidentală, pentru a-i respinge pe sudezi, finlandezi, pe teutoni, acceptând în schimb dominația mongolă.

Într-un oarecare sens, propaganda Kremlinului uzează de niște mecanisme mentale, culturale și istorice rusești autentice. Nu e un secret pentru nimeni că Rusia s-a perceput într-un tip de opoziție civilizațională cu Occidentul, iar astfel de teze sunt vehiculate în Rusia încă de la sfârșitul anilor 1990.

Îmi vine în minte introducerea la ultima Istorie a marelui război patriotic, scrisă de un general istoric aparent serios din punct de vedere evenimențial, Zalatarov, care susținea în 2005 că în mod istoric, Rusia s-a aflat în conflict cu civilizația occidentală, fie că a avut forma pre-imperială, imperială sau sovietică (imperiul perfect rusesc, așa cum a fost denumită URSS), Rusia s-a aflat în conflict cu civilizația occidentală.

Lucrurile s-au tensionat și în Republica Moldova, președintele Maia Sandu a fost la București și, în esență, mesajul a fost că, dacă va avea nevoie de ajutor, îl va cere României. Președintele României nu a răspuns spectaculos. E în pericol Republica Moldova, nu de invazie, ci de destabilizare majoră?

Mie unul mi se pare că declarația președintelui Iohannis a fost una dintre cele mai tranșante. Promițând ajutor Republicii Moldova în orice tip de scenariu, România a ieșit din reținere. Eu nu sunt de acord cu termenul de ambiguitate, România nu a fost niciodată ambiguă pe fond, poate nu a fost niciodată atât de vocală pe cât ne-ar fi plăcut nouă să o vedem, dar România nu a fost niciodată ambiguă.

Însă, odată cu această declarație, sigur, nu foarte spectaculoasă, pentru că președintele nu face declarații foarte spectaculoase, el încearcă să facă declarații foarte exacte, România a ieșit din reținere. Promisiunea de ajutor, fie că este vorba despre cel economic, umanitar sau militar, a fost făcută.

În momentul de față, trebuie să recunoaștem că Republica Moldova se află în fața unei dileme strategice. Ofensiva de șarm a președintei Maia Sandu, care a încercat să convingă Rusia și pe transnistreni că guvernarea sa de la Chișinău nu este un pericol pentru status quo-ul din Transnistria, aparent a fost un succes. Dar trebuie să admitem că a fost un succes, pentru că rușii nu au fost capabili să facă tot ceea ce și-au propus.

Strategia „eu sunt mic, deci nu reprezint niciun pericol, deci vă rog să mă lăsați în pace” funcționează atâta vreme cât Rusia nu este capabilă să desfășoare acțiuni militare în proximitatea litoralului ucrainean, așa cum și-a propus în etapa inițială a războiului.

Așa stând lucrurile, Republica Moldova a făcut, pe fond, o opțiune inteligibilă, aceea de a plasa viitoarea rezolvare a chestiunii transnistrene conflictului din Ucraina, lăsând ca dezvoltările pe viitor să fie strâns legate de rezultatul acestui război, ceea ce este o opțiune normală, pentru că trebuie să admitem că în funcție de cine va câștiga în Ucraina vom avea o Transnistrie.

Dacă Ucraina reușește să-și elibereze și să împingă Rusia cel puțin dintr-o parte a teritoriilor pe care le-a cucerit după 24 februarie, sunt convins că regimul din Transnistria va dispărea. El va lăsa în urmă o comunitate clădită, educată, construită după modelul lumii ruse și aici va fi o chestiune de politică de stat, cum să atragi în construcția unui stat moldovean cu adevărat unitar acești oameni.

În condițiile victoriei Ucrainei, Transnistria nu are niciun viitor și nu pentru că va fi atacată militar, ci pentru că va dispărea, pur și simplu, sponsorul principal al acestui pseudo-stat separatist, care de fapt este o grandioasă schemă de spălare a banilor și de contrabandă.

Transnistria nu este nimic altceva decât o schemă de spălare a banilor și de contrabandă pe scară largă, care a generat pseudo-instituții politice.

În condițiile în care ar câștiga Ucraina, spuneți. Mai e totuși posibil scenariul unei victorii a Rusiei? Cum?

Nu-mi plac predicțiile, însă, așa cum se desfășoară lucrurile, există posibilitatea ca Rusia să câștige sau să aibă un limitat câștig de cauză teritorial.

Suntem deja în etapa în care putem să contabilizăm eșecul pe front al Rusiei în Ucraina. Rusia a început acest război cu obiectivul clar al vasalizării Ucrainei. În momentul de față, maximul pe care-l poate obține sunt câștiguri teritoriale, de graniță, ceea ce pe fond înseamnă un eșec. Totuși, ea poate obține un câștig de cauză limitat, doar în condițiile în care în Europa sau pe plan mondial apar conflicte ale căror potențiale urmări sunt mult mai mari decât cele din Ucraina, ceea ce ar coborî Ucraina din ordinea de priorități ale marilor puteri.

Cu toate astea, cred că s-a conștientizat bine faptul că o eventuală victorie a autoritarismului rusesc în Ucraina, a unui regim care se deplasează în fiecare zi către extrema dreaptă, pentru că adevăratul nazism este cel al lui Putin, o victorie a acestui nazism de tip nou nu ar duce numai la prăbușirea sistemului mondial de securitate, ci și la prăbușirea valorilor democratice peste tot în lume.

Acest război din Ucraina, în cazul în care va fi câștigat de agresori, va avea un impact general la fel de mare ca acela din zone pe care lumea le percepe ca fiind extrem de tensionate și mă refer la conflictul China - SUA, deși acolo sunt optimist că avem de-a face cu două puteri raționale, care s-au grăbit încă din primele zile ale războiului să pună clar limitele acestui joc tensionat.

Ce scenariu i-ar conveni Chinei?

Suntem într-un joc de tip Război Rece, practic locul superputerii sovietice a fost luat acum de China. Lucrurile sunt insolvabile: China nu poate să nu protesteze atunci când Taiwanul, considerat de către Beijing parte a teritoriului național, va fi vizitat de un înalt oficial american, iar Statele Unite nu pot să nu efectueze vizita, chiar și pe fondul acestor proteste chinezești, pentru că asta ar însemna că au acceptat o limitare a puterii americane.

Ceea ce pot face cele două țări este exact ceea ce fac: China să protesteze, să scoată avioane, să pătrundă în zona de securitate a Taiwanului, iar SUA să-și trimită flota și pe Nancy Pelosi în Taiwan.

Ceea ce se întâmplă acolo nu este o creație a Rusiei, însă Rusia instigă la acest conflict, zilele trecute, turnul de televiziune Ostankino a fost colorat în drapelul Chinei și pe turn a fost afișat un mesaj: China, nu uita, Rusia este cu tine, ca și cum am fi în preziua războiului dintre China și SUA. Acest lucru nu se va întâmpla, nu este în interesul niciuneia dintre puteri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇