Nancy Pelosi a ajuns în Taiwan. Patru nave de război americane sunt mobilizate, după amenințările Chinei

Nancy Pelosi a ajuns în Taiwan. Patru nave de război americane sunt mobilizate, după amenințările Chinei

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a aterizat marți în Taiwan, într-un context extrem de tensionat în care China amenință cu represalii și a mobilizat în zonă avioane de vânătoare.

Nancy Pelosi a fost întâmpinată pe Aeroportul Songshan din Taiwan de ministrul taiwanez de Externe, Joseph Wu, şi de funcţionari de la Institutul American din Taipei (AIT), reprezentanţa diplomatică de facto a Statelor Unite. Ea a declarat că vizita sa are rolul de a susţine democraţia din Taiwan, cerând evitarea acţiunilor unilaterale de modificare a statutului teritoriului, însă Beijingul a avertizat că reunificarea este „ireversibilă”.

ADVERTISING

Și partea americană s-a mobilizat pentru această vizită. Patru nave de război americane, printre care un portavion, au fost poziţionate la est de Taiwan în cadrul unor desfăşurări de „rutină”.

Portavionul USS Ronald Reagan a traversat Marea Chinei de Sud şi se află în prezent la est de Taiwan şi la sud de Japonia. Nava este însoţită de crucişătorul USS Antietam şi de distrugătorul USS Higgins, informează Reuters şi AFP.

„Deşi ele pot răspunde la orice eventualitate, acestea sunt desfăşurări normale, de rutină”, a declarat un reprezentant al US Navy.

ADVERTISING

El a adăugat că în zonă se află şi nava amfibie de asalt USS Tripoli.

China ameninţă

Nancy Pelosi va petrece noaptea în Taiwan. Miercuri dimineaţă, Pelosi se va întâlni cu preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-Wen, cu vicepreşedintele Lai Ching-De şi va participa la o sesiune specială a Parlamentului de la Taipei.

China a avertizat că Statele Unite vor fi „răspunzătoare” pentru această vizită şi că vor trebui să „plătească preţul”.

„Statele Unite vor purta în mod sigur răspunderea (pentru consecinţe) şi vor trebui să plătească preţul pentru atingerea adusă suveranităţii şi securităţii Chinei”, a declarat Hua Chunying, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, într-o conferinţă de presă.

ADVERTISING

China consideră insula Taiwan o parte a teritoriului său şi, de mai multe ori, a avertizat SUA cu privire la riscul ca o vizită a unui înalt demnitar american la Taipei să constituie o provocare majoră pentru Beijing.

Anterior, Pelosi a vizitat Singapore şi Malayezia, și apoi ar urma să ajungă în Coreea de Sud şi Japonia.

Alertă în Taiwan

Ministerul Apărării taiwanez a anunţat că va desfăşura în mod corespunzător forţe ca reacţie la „ameninţările inamicului”, în contextul sporirii tensiunilor cu Beijingul.

Nivelul de alertă în Taiwan a fost „consolidat” de marţi dimineaţă până joi la prânz, a relatat agenţia de presă oficială taiwaneză CNA.

Pe de altă parte, Rusia a acuzat marţi Statele Unite de „destabilizarea lumii” prin provocarea de tensiuni legate de Taiwan.

„Washingtonul destabilizează lumea. Nici măcar un singur conflict soluţionat în ultimele decenii, dar mai multe provocate”, a declarat pe contul său de Telegram purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

Începând de săptămâna trecută, forţele armate chineze au efectuat diverse exerciţii în Marea Chinei de Sud, Marea Galbenă şi Golful Bohai.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇