Britanicii au sărbătorit "libertatea" în puburi, la ieșirea din carantină. Au făcut coadă la frizerii și magazinele de haine (Video)

Britanicii au sărbătorit "libertatea" în puburi, la ieșirea din carantină. Au făcut coadă la frizerii și magazinele de haine (Video)

Britanicii au sărbătorit ieșirea din trei luni de carantină, luând cu asalt puburile, magazinele de haine și frizeriile.

Barurile erau înțesate în noaptea de duminică spre luni, oamenii vrând să se bucure de primele momente de ”libertate”, după cele mai drastice restricții impuse vreodată în Regat pe timp de pace, potrivit Reuters.

Midnight pints as pubs reopen in lockdown easing

Luni dimineață, de la primele ore, britanicii formaseră deja cozi la magazinele neesențiale, cum sunt cele de haine și accesorii, care au fost închise în ultimele luni.

Lockdown eases: Shoppers brave snow flurries to queue outside Primark as shops reopen

De asemenea, saloanele de înfrumusețare au fost luate cu asalt de la primele ore.

ADVERTISING

”Sunt atât de entuziasmată să-mi revăd clienții, să văd ce mai fac și să le văd satisfacția după ce îi coafez”, a declarat Maggie Grieve, managerul unui coafor din nordul Londrei.

Marea Britanie repornește economia

De luni, magazinele neesențiale, saloanele de înfrumusețare, sălile de fitness, grădinile zoologice și bibliotecile s-au redeschis în Wales și Anglia.

Restaurantele și barurile au primit de asemenea permisiunea să se redeschidă, însă își pot servi clienții doar în aer liber. Cel mai devreme ar putea avea voie să deschidă și în interior pe 17 mai.

Restricțiile urmează să fie relaxate și în Scoția, dar din 26 aprilie.

ADVERTISING

Rămân însă restricționate în continuare în Regat călătoriile internaționale.

Johnson cere responsabilitate ca să nu se revină la carantină

Premierul Boris Johnson a declarat că relaxarea restricțiilor este un mare pas spre libertate, însă a făcut apel la cetățeni să se comporte responsabil și să respecte distanțarea și măsurile de igienă, altfel riscând revenirea la carantină.

”Sunt convins că e o mare ușurare pentru toți patronii care au trebuit să țină lacătul pe ușă atât de mult timp. Și pentru ceilalți e o revenire la obiceiuri pe care le aveau și care le-au lipsit.

Fac apel însă către toți să continue să se comporte responsabil, să-și amintească regula 'mâini, față, distanță și aer curat', pentru a nu zădărnici eforturile campaniei de vaccinare anti-COVID”, a spus Johnson.

ADVERTISING

CONTEXT

Marea Britanie are al 5-lea cel mai negru bilanț din lume, cu peste 127.000 de morți cauzate de COVID-19.

Pentru a controla situația, Regatul a impus unele dintre cele mai drastice restricții. Redeschiderea economiei era însă crucială, după ce 2020 a fost cel mai prost an, din punct de vedere economic, din ultimii 300 de ani.

Sute de mii de afaceri au fost închise din ianuarie, după ce Marea Britanie a fost lovită puternic de valul trei de COVID, mai ales din cauza tulpinii britanice ce s-a răspândit cu rapiditate în Regat, dar și în lume.

Magazinele de retail se estimează că au pierdut cel puțin 27 de miliarde de lire sterline în cele trei perioade de carantină din ultimul an. Doar în 2020 67.000 de locuri de muncă au fost desființate în acest sector.

Campania de vaccinare a început însă să dea rezultate și la acest moment numărul cazurilor noi înregistrate e cu 90% mai mic față de vârful din ianuarie. Totodată, cel al deceselor a scăzut cu 95% față de aceeași perioadă.

Citește și alte articole despre evoluția pandemiei de COVID în Marea Britanie și succesul campaniei de vaccinare:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇