În doar câteva zile, România s-a confruntat cu două incidente grave de violență în școli. Un elev de 13 ani, din clasa a VII-a, a venit luni, 19 octombrie, la școală cu o cască militară, o cagulă și un briceag. Intenționa să atace un elev de clasa a VI-a, pe care îl considera „indian” din cauza tenului mai închis. A fost oprit de o profesoară de matematică de 28 de ani, pe care a lovit-o de mai multe ori. Potrivit procurorilor, atacul a fost premeditat.
Trei zile mai târziu, un elev de clasa a IX-a de la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” din Pitești a venit la școală cu o macetă și i-a atacat pe doi colegi. Voia să se răzbune pentru glumele pe care aceștia le făceau pe seama lui.
Autoritățile au reacționat rapid. Noul ministru al Educației, Sorin Costreie, a spus că ia în calcul verificarea ghiozdanelor la intrare și detectoare de metale. A propus și dublarea pedepselor pentru agresiunile împotriva profesorilor. Guvernul a anunțat un plan integrat pentru siguranța în școli.
Am vrut să aflăm ce se întâmplă însă dincolo de poarta școlii. Ce nu vede școala și unde se rupe lanțul? Am vorbit cu Andreea Goliță, psiholog și fost consilier școlar, care a lucrat în mai multe proiecte anti-bullying, de la grădinițe până la licee industriale.
- Elevul care și-a atacat colegii cu maceta a fost reținut. Ar fi fost victima bullying-ului. Reacții de la Cotroceni și Guvern
- Atacul cu cuțitul de la Bistrița: Șase elevi și o profesoară au primit ordine de protecție
„Prevenția, la noi, înseamnă să constați fapta”
Pentru Andreea Goliță, problema de fond e că sistemul reacționează abia după ce s-a întâmplat ceva. „În prezent, prevenția se rezumă la identificarea faptei deja comise: profesorul vede agresiunea și trimite copilul la consilierul școlar. Dar consilierul nu are o baghetă magică”, spune ea.
Iar profesorii, adaugă psihologul, nu sunt pregătiți să recunoască un copil care suferă. Sunt pregătiți mai degrabă să recunoască un copil care încalcă regulile.
Soluțiile, pe scurt
- Soluția 1: Celulă de criză în fiecare școală
- Soluția 2: Profesori pregătiți pentru relaționare, nu doar pentru materie
- Soluția 3: Consilierul școlar axat pe prevenție, nu doar pe intervenții de urgență
- Soluția 4: Părintele, partener obligatoriu al școlii
- Soluția 5: Sancțiuni graduale și redefinirea notei la purtare
O celulă de criză în fiecare școală
Prima măsură pe care o propune e o procedură clară pentru momentul în care metodele obișnuite nu mai funcționează cu un elev.
„Pedagogul nu trebuie transformat într-un psiholog comportamentalist. Dar când observă că metodele obișnuite nu funcționează, ar trebui să existe proceduri clare. De exemplu, o celulă de criză la nivelul școlii, cu directorul, consilierul școlar și profesorii, în cadrul căreia să se discute cazurile dificile și să se stabilească măsuri”, spune Andreea Goliță.
Din experiența ei, procedurile există adesea pe hârtie, dar nimeni nu știe să le aplice. A fost consilier școlar la Brăila, în 2014, și spune că „profesorii nu știau cui să se adreseze într-o situație concretă”. Într-un proiect anti-bullying în grădinițe, a văzut cadre didactice care semnaseră regulamente fără să știe cine poartă răspunderea. Unor profesori de serviciu le era frică să mai lase copiii în curte. „Se băga frică în profesori, fără să li se ofere instrumente practice de gestionare a conflictelor”, spune Andreea Goliță.
Profesorii trebuie să învețe și cum să gestioneze conflictele
A doua soluție ține de formarea cadrelor didactice. Andreea Goliță spune că ar trebui reintroduse cursurile periodice de pedagogie și reciclare profesională, adaptate la generațiile de azi și la era digitală.
„Generațiile de azi sunt crescute mai autonom, știu că vocea lor contează, ceea ce e bine, însă profesorii sunt depășiți. Nu au abilitățile de a coborî de pe piedestal și de a glumi cu elevii fără a-și pierde autoritatea”, punctează psiholoaga.
Goliță propune modele preluate din mediul corporativ, unde se fac training-uri de comunicare adaptate pe tipuri de personalitate. Un profesor ar trebui să poată recunoaște dacă un copil are un atașament anxios, dacă e mai emotiv, mai cognitiv sau mai rebel. „Comportamentele provocatoare nu sunt neapărat o problemă în sine, ci o manifestare a unei tipologii. Cu skill-urile de comunicare potrivite, profesorul poate ajuta copilul să respecte regulile”, mai spune Andreea Goliță.
Psihologul insistă și pe simulări. Profesorii ar trebui antrenați pe scenarii concrete, la fel ca la exercițiile pentru situații de urgență: ce faci când un elev devine agresiv verbal, când un profesor e intimidat sau când un conflict escaladează în timpul orei.
Consilierul școlar, resursă de prevenție, nu pompier
Consilierul școlar ar trebui să lucreze în prevenție, nu să fie chemat doar la urgențe, spune Andreea Goliță. În realitate, e îngropat în birocrație și ajunge la un caz abia după ce s-a produs violența, „moment în care posibilitățile lui de acțiune sunt extrem de limitate”.
Mai e și o problemă de pregătire. Legea le cere consilierilor doar un masterat în consiliere școlară. O formare în psihoterapie durează patru ani și e scumpă, așa că mulți nu o au. Soluția propusă: ministerul sau inspectoratele să deconteze aceste formări și să extindă atribuțiile legale ale consilierilor.
În plus, școlile nu dispun de seturi specializate de teste psihologice, adică instrumente standardizate prin care pot fi evaluate anumite dificultăți emoționale, comportamentale sau tulburări psihice. Evaluările clinice necesită competențe specifice și nu pot fi realizate automat de orice consilier școlar. Aceștia folosesc în principal instrumente de consiliere și evaluare educațională, precum chestionarele pentru orientare școlară și profesională. Pentru un copil cu comportamente îngrijorătoare e nevoie de o echipă multidisciplinară, cu psiholog clinician și psihiatru.
Părintele, obligat să fie partener
Poate cel mai sensibil punct e relația cu familia. „Un copil care ajunge la fapte violente extreme rareori provine dintr-o familie echilibrată”, spune psihologul. Iar dacă un părinte refuză să colaboreze sau neagă problema, școala rămâne astăzi neputincioasă.
„Școala este obligatorie, dar ar trebui să existe și norme care să oblige părintele să colaboreze atunci când copilul manifestă dificultăți majore”, mai spune Andreea Goliță, care merge mai departe și propune sancțiuni care să implice și răspunderea materială sau legală a părinților.
Un exemplu bun vine de la Școala Gimnazială nr. 179 din București, cu care a colaborat. Printr-un proiect cu fonduri europene pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, școala nu s-a limitat la instruirea profesorilor. A angajat însoțitori pentru copii, a amenajat o grădină senzorială unde poate merge un copil care nu mai face față la clasă și a organizat întâlniri între toți părinții și specialiști, inclusiv logopezi. Scopul era ca părinții să înțeleagă că un comportament impulsiv nu înseamnă automat bullying sau violență.
Sancțiuni graduale și o altă notă la purtare
Andreea Goliță consideră că școlile au nevoie și de sancțiuni clare, aplicate gradual, care să aibă consecințe reale pentru elevii cu abateri grave.
În opinia sa, măsurile disciplinare nu ar trebui să se limiteze la pedepsirea copilului, ci să urmărească schimbarea comportamentului, cu implicarea părinților și a specialiștilor.
Psihologul atrage atenția că mutarea sau exmatricularea unui elev nu rezolvă neapărat problema care a dus la comportamentul violent. De aceea, sancțiunile ar trebui însoțite de intervenții educaționale și psihologice.
Nici nota la purtare nu ajută prea mult. Andreea Goliță povestește că un inspector școlar i-a spus că principalul instrument anti-bullying e scăderea notei la purtare. „E doar un instrument de pedeapsă care nu previne nimic”.
Goliță propune ca nota la purtare să nu mai fie doar o sancțiune pentru abaterile disciplinare, ci să reflecte și modul în care elevul învață să colaboreze cu ceilalți, să respecte regulile și să-și gestioneze emoțiile. Evaluarea ar urma să se facă pe baza unor criterii și punctaje clare, astfel încât să conteze și progresele copilului, nu doar greșelile lui.
Detectoarele de metale pot opri un atac, dar nu și cauzele violenței
După atacul de la Bistrița, noul ministru al Educației a propus introducerea detectoarelor de metale și verificarea ghiozdanelor elevilor, ca măsuri de prevenire a violenței în școli.
Andreea Goliță nu respinge măsurile de securitate. „Controlul își are rolul lui, la fel cum semafoarele oferă un cadru de siguranță în trafic. Însă controlul doar blochează temporar manifestarea unui comportament, fără a rezolva cauza. Dacă un copil are o toleranță extrem de scăzută la frustrare, controlul fizic nu garantează că nu va refula violent în alt moment”, spune psihologul, care adaugă faptul că cele două trebuie să meargă împreună. O infrastructură de siguranță le reduce profesorilor anxietatea și îi poate face mai deschiși în relația cu elevii.
Ce ar trebui făcut în următoarele șase luni
Întrebată ce ar trebui să facă Ministerul Educației pe termen scurt, Andreea Goliță propune o abordare pe mai multe planuri în același timp:
- Siguranță imediată: filtre de securitate acolo unde e cazul și proceduri clare de control.
- Sancțiuni aplicabile: inclusiv răspunderea părinților, ca să devină parteneri activi.
- Formarea profesorilor: programe practice despre tipurile de personalitate ale elevilor, semnalele de alarmă și gestionarea conflictelor.
- Un nou rol pentru consilierul școlar: atribuții extinse și formări în psihoterapie și psihologie clinică decontate de stat.
- Scenarii de criză exersate: simulări pentru situațiile în care un conflict scapă de sub control.
Pentru Andreea Goliță, schimbarea esențială este ca școala să nu mai aștepte producerea unui incident pentru a interveni. Profesorii trebuie să știe cum să recunoască semnalele de alarmă și cui să ceară ajutor, consilierii să aibă timp și instrumente pentru prevenție, iar părinții să fie implicați înainte ca problemele copiilor să se agraveze.
„Oamenii încep să-și dea seama că este nevoie de o intervenție la nivel de sistem”, spune psihologul. Altfel, școala riscă să rămână într-un cerc al sancțiunilor și al măsurilor de securitate luate după fiecare nou incident, fără să intervină suficient asupra cauzelor violenței.
Dacia pierde 10% din înmatriculări în Europa, în 2026, deși piața crește cu 6%. Chinezii de la BYD au vândut mai multe mașini
Hârtia care a întors România în epoca Dragnea
FCSB, anunț despre transferul lui Florinel Coman
Presa din Serbia, surprinsă de viitorul model Dacia: "Românii sunt înaintea tuturor"
