Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași îl acuză pe Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader și lector la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, că ar fi folosit poziția sa didactică pentru a iniția apropieri cu conotație sexuală față de mai multe studente. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sâmbătă dimineață.
Potrivit referatului prin care s-a cerut arestarea, anchetatorii descriu mai multe episoade în care discuțiile despre examene, note și restanțe ar fi fost urmate de mesaje personale, invitații la întâlniri private și solicitări de păstrare a secretului.
Principalele acuzații prezentate de procurori şi citate de Mediafax:
- O studentă ar fi fost chemată la notariat pentru a discuta rezultatul unui test. Potrivit referatului, Toader s-ar fi apropiat brusc de aceasta și ar fi încercat să o sărute. Studenta s-ar fi retras și ar fi părăsit biroul.
- Mesaje și cereri de discreție. Anchetatorii susțin că acesta ar fi contactat studente pe rețelele sociale, le-ar fi trimis mesaje și fotografii cu vizualizare unică și le-ar fi cerut să șteargă conversațiile.
- Presiuni legate de situația academică. Potrivit procurorilor, unele studente ar fi răspuns mesajelor sau ar fi acceptat întâlniri de teamă că refuzul le-ar putea afecta notele, promovarea examenelor ori transferul la o altă formă de învățământ.
- Discuții despre favoruri sexuale în contextul examenelor. Într-unul dintre episoade, o studentă a relatat că, după ce i s-ar fi comunicat că nu a promovat un examen restant, profesorul ar fi întrebat-o „cum rezolvăm?”, iar discuția ar fi ajuns la întrebări despre lenjeria intimă și viața personală.
- Alte episoade reclamate. Referatul descrie și situații în care studente ar fi fost invitate la biroul notarial sau în cabinetul din facultate, iar discuțiile despre activitatea universitară ar fi fost orientate spre viața intimă.
Procurorii au pus în mișcare acțiunea penală pentru mai multe infracțiuni, între care viol în formă continuată, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.
Acuzațiile sunt cele prezentate de anchetatori în referatul prin care au solicitat arestarea preventivă.
