Premierul Boris Johnson a confirmat luni că în urma evoluţiei bune a situaţiei epidemice în Marea Britanie pe 12 aprilie vor fi redeschise magazinele neesenţiale, dar nu s-a pronunţat asupra reluării călătoriilor internaţionale începând cu 17 mai, deşi era aşteptat să confirme şi acest lucru.
După ce a reuşit să vaccineze cel puţin cu prima doză mai mult de jumătate din populaţie şi în urma unor restricţii antiepidemice severe, Marea Britanie înregistrează o scădere notabilă a infectărilor şi deceselor, cu 2.762 de noi cazuri raportate luni şi 26 de noi decese asociate COVID-19.
Marea Britanie are cea mai rapidă campanie de vaccinare anti-Covid din Europa. Rezultatul: sub 3.500 de infectări și doar 10 decese
În cadrul restricţiilor antiepidemice au fost interzise călătoriile internaţionale neesenţiale, britanicii care pleacă în străinătate în scop turistic fiind sancţionaţi cu amenzi.
Vorbind la o conferinţă de presă la reşedinţa de la Downing Street, Boris Johnson a subliniat că efortul populaţiei britanice de a respecta restricţiile permite aplicarea celei de-a doua faze a foii de parcurs de relaxare a măsurilor antiepidemice, astfel că din 12 aprilie se vor redeschide magazinele neesenţiale, şcolile primare, frizeriile şi saloanele de înfrumuseţare, precum şi barurile. Johnson a spus că va merge el însuşi la o terasă pe 12 aprilie pentru a bea o bere, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Jumătate din populaţia adultă din Marea Britanie a primit o doză de vaccin anti-COVID-19: ”Un succes uriaș”, spune ministrul Sănătății
Prima fază a foii de parcurs a început din 29 martie, când a fost eliminată interdicţia de a ieşi din case pentru alte deplasări decât cele esenţiale.
Faza a doua a foii de parcurs elaborate iniţial avea inclusă şi reluarea călătoriilor internaţionale din 17 mai, dar guvernul de la Londra a decis totuşi să nu accepte deocamdată acest lucru. Johnson a menţionat în declaraţia sa că ”speră” să poată fi reluate astfel de călătorii de la data menţionată, dar a atras atenţia că trebuie privită cu ”realism” situaţia din alte ţări pentru a evita pătrunderea unor noi variante ale coronavirusului în Marea Britanie.
De asemenea, premierul britanic şi-a îndemnat concetăţenii să evite cât mai mult şi călătoriile interne şi să lucreze de acasă pe cât posibil.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
- Caiet de sarcini cu dedicație la ministerul Sănătății? Director INSP fără concurs și fără condiție de specialitate (Documente)
- Samsung Galaxy A52 – un smartphone din gama de mijloc cu pretenții premium (VIDEO)
- În anumite locuri din Marea Neagră, ultima epocă glaciară nu s-a terminat încă!
- Tehnologia care face posibil ca plantele să “spună” când au nevoie de ajutor
- A fost creată turbina eoliană fără elice, care poate aduce facturi mai mici la curent (Video)