Procurorul Claudiu Sandu, fost vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și unul dintre magistrații care au denunțat problemele din Justiție în documentarul Recorder „Justiție capturată”, califică decizia CEDO privind restanțele salariale ale magistraților drept „istorică”. El consideră că instanța europeană a pus în fața justiției românești o oglindă și ridică semne de întrebare privind imparțialitatea judecătorilor care au decis asupra unor drepturi financiare de care puteau beneficia ei înșiși.
Sandu, reclamat el însuși la Inspecția Judiciară pentru criticile aduse sistemului, ironizează acum Secția pentru judecători a CSM, întrebând dacă va cere anchetarea celor șapte judecători CEDO care au pronunțat decizia în unanimitate.
„Vălul s-a ridicat și nu mai putem păcăli curțile europene de justiție. Din păcate, prea târziu”, a scris Claudiu Sandu pe Facebook.
„A pus în fața magistraților români o oglindă”
Reacția vine după ce CEDO a respins, joi, cererile a cinci judecători și foști judecători români care au reclamat neplata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.
În cauza „Pușcașu și alții împotriva României”, Curtea a declarat cererile inadmisibile, fără să judece fondul, dar a formulat observații importante despre rolul instanțelor în stabilirea drepturilor salariale ale magistraților și despre riscul unor conflicte de interese.
„O hotărâre istorică. De fapt nu este chiar hotărâre pentru că nu a fost judecat fondul. În cauza 'Pușcașu și alții împotriva României', CEDO a făcut ceea ce aștepta orice jurist echilibrat și cu capul pe umeri. A pus în fața magistraților români o oglindă”, a afirmat Claudiu Sandu.
Procurorul susține că decizia reprezintă un semnal de alarmă privind funcționarea justiției românești și consideră că instanța europeană a formulat inclusiv o critică indirectă la adresa Curții Constituționale.
Ironie la adresa CSM: Vor fi anchetați și judecătorii CEDO?
Una dintre cele mai dure observații ale CEDO privește depășirea rolului tradițional al instanțelor, care, prin propriile decizii, au ajuns să influențeze politicile salariale și bugetare ale statului. Curtea amintește că stabilirea priorităților privind cheltuielile publice și alocarea resurselor revine puterilor executivă și legislativă, care beneficiază de o largă marjă de apreciere.
Sandu interpretează aceste observații drept o confirmare a criticilor pe care le-a formulat anterior și pentru care a fost reclamat la Inspecția Judiciară.
„Pe scurt, instanțele au ieșit din sfera puterii judecătorești și au încălcat competența celorlalte puteri din statul român. Când eu am spus asta, Secția pentru judecători a CSM a decis că am încălcat independența justiției și mi-a făcut sesizare la Inspecția Judiciară. Mă întreb dacă vor sesiza Inspecția Judiciară pentru a-i ancheta pe cei 7 judecători CEDO care au pronunțat, în unanimitate, această hotărâre istorică”, a scris procurorul.
Judecători care decid asupra propriilor venituri
Un alt punct sensibil al deciziei CEDO privește imparțialitatea judecătorilor care au participat la soluționarea unor litigii salariale ale căror rezultate îi puteau avantaja financiar.
Curtea observă că jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție a contribuit, de-a lungul timpului, la reconfigurarea cadrului juridic privind remunerația magistraților, chiar fără modificarea formală a legislației. Participarea judecătorilor la adoptarea unor asemenea decizii, de care puteau beneficia personal, este susceptibilă să genereze un conflict de interese.
„Pe scurt, se ridică semne de întrebare cu privire la imparțialitatea magistraților, atunci când pronunță soluții în care au un interes patrimonial personal, aceasta în contextul în care practica judiciară a reconfigurat cadrul juridic aplicabil remunerației magistraților”, explică Sandu.
Ce spune despre amânarea plăților către magistrați
Procurorul consideră importantă și concluzia CEDO potrivit căreia eșalonarea unor plăți stabilite prin hotărâri judecătorești poate fi justificată în condiții economice și bugetare dificile.
Instanța europeană a apreciat, în circumstanțele cauzei, că măsurile adoptate de autoritățile române nu au afectat însăși esența dreptului reclamanților la executarea hotărârilor și nu le-au impus o sarcină individuală excesivă.
Sandu subliniază însă că justificarea unor asemenea amânări depinde de conduita Guvernului și de modul în care sunt cheltuiți banii publici. „Prin urmare, este normal ca magistrații, având în vedere situația particulară a acestora, să sufere privațiuni atunci când toate categoriile sociale suferă”, susține procurorul.
Sandu critică și o decizie recentă a Înaltei Curți, pe care o consideră contrară dreptului european și practicii CEDO, invocând în special daunele de 1% pe zi de întârziere. Instanța europeană nu s-a pronunțat însă asupra acestei decizii a ICCJ.
Decizia CEDO și disputa privind restanțele salariale
Decizia pronunțată joi de CEDO a generat reacții diferite în România.
PNL a susținut că hotărârea confirmă poziția fostului premier Ilie Bolojan privind eșalonarea restanțelor salariale, în timp ce Înalta Curte a atras atenția că instanța europeană nu a soluționat litigiul separat deschis de ICCJ împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor.
Pentru procuror, observațiile CEDO conturează „un tablou în care interesul financiar pare să fi trecut în fața imperativului unei justiții eficiente și adevărate”.
