Cum să-ți cumperi o mașină nouă în pandemie

Cum să-ți cumperi o mașină nouă în pandemie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Te interesează mașinile. Sau poate dorești să îți achiziționezi una nouă. Probabil nu ai mai citi aceste rânduri dacă nu ar fi așa. Probabil nici eu nu le-aș mai scrie dacă tu, cititorule, nu ai avea o fărâmă de curiozitate despre subiectul pe care îl abordez acum.

Hai să vorbim puțin despre procesul de achiziție al unui autoturism nou, proces care este în mare parte același de când s-au inventat reprezentanțele și showroom-urile auto.

Să zicem că ești interesat de un anumit model. Programezi o întâlnire la dealer pentru a vedea mașina și/sau pentru a face un test drive. Apoi primești o ofertă pentru o configurație exactă sau asemănătoare cu cea pe care o dorești, asta în cazul în care ți-a plăcut mașina atunci când ai văzut-o, pipăit-o, mirosit-o sau condus-o.

Urmează acceptul sau refuzul ofertei, livrarea mașinii, care poate fi instantă sau care poate dura până la câteva luni, dacă aștepți după un model fabricat la comandă sau după tichete Remat. Și ai terminat. Ai o mașină nouă. Toată lumea este fericită.

ADVERTISING

Doar că există o problemă. 2020 nu este doar anul cu cele mai puține cifre diferite de la 2002 încoace, ci și unul atipic din mai multe cauze.

Pentru început, a dispărut oferta de la McDonald's la 5 lei și acum este 5.5 lei. Alt motiv ar fi că dacă vrei să îți iei un iPhone nou (indiferent că este SE, XR, 11 sau 12), nu mai primești încărcător sau căști.

Dar principalul motiv este faptul că undeva în China, un virus nenorocit a devenit dușmanul numărul unu al omenirei. Potențial letal, dar în cele mai multe cazuri inofensiv, acesta a îngenuncheat cea mai puternică specie văzută vreodată și ne obligă să renunțăm la umanitate. La contact, la îmbrățișări, la căldură.  Și ne distanțează, ținându-ne în case.

Problema e alta, că deși contactul direct cu soarele îl distruge, nimeni nu ne spune să luăm vitamina D, să facem mișcare, să mâncăm sănătos, sau mai pe limba noastră, să ne imunizăm natural.

ADVERTISING

Revenim. Acum procesul de cumpărare a unui autoturism nou se complică. Aici intervine AutoVantage.ro. În afară de partea de test drive, pe care tot vrei să o faci, deși nu toată lumea testează mașinile înainte să le cumpere, noi putem scurta și simplifica procesul, totul ca tu să fii în siguranță și expus cât mai puțin pandemiei de coronavirus.

Jur că dacă mai aud sintagma "pandemia de coronavirus" de multe ori voi rămâne marcat. Toți vom rămâne marcați cumva, deoarece acesta va fi un virus definitoriu pentru noi ca specie. Pre COVID sau post COVID, așa se va discuta. Sincer, aș fi preferat Post Malone, dar abia aștept să trecem peste acest hop.

Vreau să mă întorc la partea de test-drive. Până și aici te putem ajuta, deoarece expertul nostru Luci Popa testează mașini periodic și își împărtășește opiniile obiective atât pe site, cât și video. ⬇

ADVERTISING
DACIA DUSTER vs SUZUKI VITARA - mai diferite decât ai crede

Stai, eu sunt Luci Popa, de ce vorbesc de mine la persoana a treia? Da, credeți-mă pe cuvânt când spun că vreau să testez tot și să vă ofer impresii la cald despre cele mai noi autoturisme.

Intri pe AutoVantage.ro, îți configurezi mașina, noi ți-o găsim, tu vezi diverse oferte, care mai de care mai tentante (din varii motive, preț, finanțare, proximitate, garanție, culoare, disponibilitate), programăm întâlnirea cu dealerul, iar mașina va fi în posesia ta cu bătăi de cap minime, cu timp câștigat, fără partea de negociere destul de incomodă, fără multe drumuri la dealer, fără a te expune virusului atât de mult și toate acestea fără costuri pentru tine, clientul. Ce spui despre asta?

sigla autovantage

Vezi aici recenzii auto:

Citește și alte articole din categoria Auto de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate știrile de auto de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇