Primăria Municipiului București (PMB) a reușit, în sfârșit, să lanseze licitația pentru înlocuirea, cu bani europeni, a circa 211 kilometri de conductă uzată de termoficare. Dar potrivit calendarului procedurii de…
Social
În categoria Social afli cele mai importante și interesante teme care preocupă societatea, oamenii. Punem accentul pe găsirea soluțiilor la problemele cu care se confruntă oamenii zi de zi.
Publicis Groupe România susține visurile colegilor și le transformă în obiective pentru 2022
Se spune vă totul începe cu un vis. Înainte să produci o schimbare trebuie să îți dorești acea schimbare. La finalul anului trecut, Publicis Groupe România a ales să susțină…
Cine plătește paguba de zeci de milioane de lei cauzată de greva ilegală de la STB? Salariații care au blocat lucrul vor ajunge la tribunal
Societatea de Transport București (STB) SA va încerca să recupereze sumele uriașe pe care le-a pierdut din cauza grevei ilegale a șoferilor și vatmanilor, de la salariații care și-au împriedicat…
La Timișoara se face școală online de frig, nu de Covid. Sunt minus 10 afară și cel mult 16 grade în clase
Încă două licee din Timișoara au trecut la școala online, însă nu pentru că ar avea cazuri de Covid, ci din cauza frigului din clase. Și alte unități de învățământ…
O firmă din Italia va construi tablierul metalic pentru Pasajul Doamna Ghica. Când s-ar putea încheia coșmarul locuitorilor din zonă
După doi ani de încercări, Trustul de Clădiri Metropolitane SA a desemnat, în sfârșit, o societate care să furnizeze tablierul metalic pentru Pasajul Doamna Ghica. Compania municipală TCMB încearcă încă…
Noutăţi de la MAI: Ce se întâmplă cu cei care nu pot face dovada că locuiesc la adresa de domiciliu
În ultimele zile, mediul online a vuit din cauza unui articol de lege, care ar urma să aducă anularea cărţii de identitate pentru cei care nu pot dovedi că locuiesc…
Metro retrage din magazine carne de pui contaminată cu Salmonella, care s-a vândut în toată țara
Reţeaua de hipermarketuri Metro Cash & Carry Romania a anunţat că retrage de la comercializare şi de la clienţi pulpe de pui superioare cu spate, congelate, produse de Superdrob SA,…
Acțiune fără precedent: 125 de angajați ai Bisericii Catolice își afirmă deschis homosexualitatea
Într-o acțiune fără precedent, 125 de angajați non-heterosexuali ai unor instituții catolice ies în public în Germania și cer să se pună capăt discriminării lor. Printre aceștia se numără preoți,…
Criț (STB): Am primit aproape 300 de solicitări de angajare. Vor exista „cu siguranţă” concedieri
Directorul general al STB, Adrian Criţ, a anunţat, marţi, că se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au participat la declanşarea protestului ilegal. Aceștia urmează să fie cercetaţi de…
SmartCity | Mohamed Ridouani, primarul orașului Leuven, Belgia: Vrem ca orice problemă are un cetățean în oraș, să apeleze un centru unic de contact
Într-un mesaj adresat primarilor din România, cu ocazia primei ediții a Galei Regista, primarul orașului belgian Leuven, Mohamed Ridouani, a povestit cum reușește să digitalizeze serviciile publice locale plecând de…
SmartCity | Directorul de Tehnologie al Primăriei din Viena, Klemens Himpele: Facem o replică digitală a orașului, ca să testăm proiectele fără costuri și disconfort pentru oameni
Directorul de Tehnologia Informației și Comunicații de la Primăria din Viena, Klemens Himpele, a explicat pentru spotmedia.ro cum coordonează digitalizarea serviciilor publice, în capitala Austriei. Obiectivul principal – pe care…
Măsuri pentru o nouă zi de grevă STB: Metrorex pune la dispoziție trenuri, iar la depouri sunt jandarmi și polițiști
Metrorex va pune marți la dispoziție flota de trenuri în funcție de fluxul de călători, iar jandarmii și polițiștii vor fi prezenți în zona depourilor STB pentru prevenirea oricăror incidente,…
Primarul Sucevei: Avem statistici, mărturii ale oamenilor care s-au vindecat după trecerea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou
Primarul municipiului Suceava, Ioan Lungu, a declarat că există ”statistici, mărturii ale oamenilor care s-au vindecat sau a căror stare s-a îmbunătăţit ca urmare a trecerii cu moaştele Sfântului Ioan…
Absențele de joi și vineri ale elevilor bucureșteni trebuie motivate, din cauza grevei STB
Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Bucureşti au cerut, luni, Primăriei Generale să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor cu transportul în comun, astfel încât copii să ajungă la cursuri, şi le…
Zeci de oameni au dus plăpumi şi pături la un spital din Timişoara - bolnavii stau în frig în saloane
Zeci de oameni au dus, luni, la Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal din Timişoara zeci de plăpumi şi pături, pentru bolnavii internaţi aici care sunt nevoiţi să îndure temperaturi…
Sub 25% din vehiculele STB erau pe traseu la ora 13:00. Singurul șofer de pe linia Otopeni - Unirii, huiduit de colegi
Un număr de 190 de vehicule erau pe traseu luni, la ora 13:00, dintr-un total programat de 762, cele mai multe fiind tramvaie şi troleibuze, potrivit datelor furnizate de directorul…
Arhiepiscopul Teodosie a fost amendat de două ori într-o zi pentru că nu a stat în carantină - UPDATE
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost amendat, luni, de către poliţişti cu 1.000 de lei pentru că, deşi era în carantină după ce a intrat în contact cu o persoană…
SmartCity | Cum digitalizăm serviciile publice? Primarul din Dublin, Alison Gilliland: Folosiți tehnologiile simple și atrageți oamenii de partea voastră
Primarul orașului Dublin, Alison Gilliland, a explicat pentru SpotMedia.ro care sunt principalele lecții pe care administrația locală din capitala Irlandei le-a învățat în procesul de digitalizare. Capitala Irlandei, Dublin, este…
Directorul STB anunţă că angajează noi șoferi și că a făcut plângeri penale pentru cei care au declanşat greva
Directorul general al STB, Adrian Criţ, a anunţat, luni, că s-a demarat procedura de angajare de şoferi de autobuz și că au fost formulate plângeri penale pentru cei care au…
SmartCity | Cum arată cele mai digitalizate servicii publice din lume și ce vrea să mai facă Toomas Turk, responsabil cu „Orașul viitorului” în Tallinn
Deși oferă deja cele mai digitalizate servicii publice din lume, Primăria din Tallinn vrea să continue să inoveze. Șeful departamentului numit „Orașului viitorului” din primărie a explicat pentru SpotMedia.ro care…


















