Dificultatea pravoslavnicului de rit nou e că în loc să-şi văruiască izba vrea să cotonogească mereu capra vecinului
„Ucraina este un stat foarte dificil, foarte dificil pentru noi. Este ostilă faţă de noi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dimtri Peskov, la televiziunea belarusă.
O fi dificil, nu zic nu, mai ales pentru că au împiedicat ocuparea Kievului. Iar pe viitor Ucraina va fi tot ca înainte, tot ostilă, dar în interiorul granițelor sale. Așa cum este și Occidentul acum, tot ostil, dar în interiorul granițelor NATO. Domnul Putin va trebui să supraviețuiască cu realitatea asta.
Iar dacă domnul Putin are nevoie de un stat neostil, de un stat care să-i facă temenele, trebuie să se mulțumească cu Osetia de Sud sau cu Tula lui Șoigu. Și ar face bine să învețe aplecarea de spinare, că de acum înainte va călători des la Beijing.
La Istanbul, Putin paşa, la Istanbul…
Dacă negocierile de pace – ptui drace, era să scriu de tergiversare a războiului! – s-ar ține în Belarus, nu în Turcia, nu cred că delegații ucraineni ar schimba cu o virgulă cererile și pretențiile lor, domnul Peskov n-are de ce se plânge.
Poate că delegația rusă s-ar simți mai confortabil în Belarus, din cauză de Lukașenko, iar agenții FSB însărcinați cu distribuirea de novociok ar putea acționa ca acasă.
Atât și nimic mai mult. Dar, cum novociokul și visul imperial al lui Petru cel Mare sunt declarate nocive și interzise în lumea liberă, eu zic că ucrainenii fac bine că vor tot la Istanbul și nu la Beijing sau prin vreo rezervație zulusă din Africa de prea la sud față de alianța nord-atlantică.
Tactică rusă sau logistică americană, asta-i întrebarea
Am altă propunere pentru domnul Peskov, ca negocierile de pace să se țină la Bolgorod, asta ca ucrainenii să nu mai îndrăznească să atace cu elicoptere obiective din oraș, că se sperie bieții civili ruși de atâta lipsă de apărare antiaeriană pravoslavnică.
Asta pentru că Putin s-a comportat ca un amator, s-a ocupat la începutul invaziei de tactica ocupării aeroportului din Gostomel crezând, ca un neofit, că niște două-trei detașamente speciale îl vor urca pe Zelenski într-un avion american sau, mai simplu, într-un cosciug din lemn siberian.
Dacă îl citește numai pe Petru... Dacă citea Washingthon Post, ar fi aflat că generalul american Omar Bradley zicea din vremea răzbelului mondial că amatorii se ocupă de tactică, iar profesioniștii de logistică.
Mda, marele șef de Rusie Putin se ocupă de tactică, iar actorașul Zelenski de logistică... Și asta, drept să spun, sună tot ca dracu' în sala oglinzilor de la Kremlin...
Oglindă, oglinjoară, cine-i a mai a dracu' armă anti-avion din ţară, Stinger-ul sau Startreak-ul?
În ce privește comerțul cu armament, lucrurile sunt simple și clare: Rusia poate vinde arme cui vrea, dar Anglia nu trebuie să dea gratis arme cui nu vrea Rusia. Asta e o reciprocitate pravoslavnico-britanică cerută de ambasadorul rus de la Londra.
Păi dacă ucrainenii trag cu rachete britanice Startreak în elicoptere ruse aflate deasupra Luganskului, iar acestea sunt tăiate în două de sulițele cinetice din tungsten, există riscul ca bieții piloți ruși să se comporte precum tanchiștii, adică să predea avioanele ucrainenilor pe milionul de dolari. Ce complicat este comerțul ăsta cu arme la vreme de refacere a URSS!
Și, ca și cum asta n-ar fi de ajuns, America vrea să ia fața Marii Britanii și mai trimite rachete și drone de vreo 300 de milioane de dolari în Ucraina.
O matrioşka nu-i azi decât o chinezărie drăguţă
Dacă Putin nu-l citește decât pe Petru cel Mare, Zhao Lijan, diplomat chinez, îl citează pe Putin când susține că America e de vină pentru că NATO s-a extins în ultimele două decenii cu mia de kilometri spre Rusia și a crescut de la 16 la 30 numărul de membri, iar biata Rusia a fost împinsă la un pas de zid.
Și în zicerea asta adevărul se împletește copios cu minciuna, pe model propagandistic kremlinian, Doamne, era să scriu reptilian.
Da, NATO s-a umflat de membri, de la 16 la 30 și arată ca un chinez gras, asta e adevărat. La fel de adevărat este că cei noi veniți și slabi s-au pus sub umbrela protectoare a celor inițiali și puternici, ca să scape de amenințarea rusă, că de mari armate nou venite în alianță nu mai vorbim, că e jenent.
Mia de kilometri de aici vine, din teritoriile suverane ale celor 14 care s-au grămădit în trenul alianței de frica Rusiei, iar nu doar silite de americani.
Chestiunea asta cu pusul Rusiei cu spatele la zid este o metaforă propagandistică ce deplânge soarta maicii Rusii obligată de alianța nord-atlantică să se înghesuie în interiorul propriilor granițe.
Dacă rubașka asta nu-l mai încape pe urmașul lui Petru, de vrea să o lărgească cu tancurile și cu denazificarea, apoi asta e cauza „tensiunilor regionale” de care face vorbire Xi Jinping, nu doar faptul că americanii vând blugi și cola dependenţilor ălora de ucraineni.
Petru cel mare i-a bărbierit pe boieri și i-a băgat în nădragi nemțești, în loc să-i lase în caftanele orientale din mătase chinezească. Și n-am auzit ca pe vremea aia mujicii să poarte rubașkă, asta parcă era o invenție a industriei textile staliniste făcută din prea mult drag de clasa muncitoare bolșevică.
Că mai nou Putin, vrea nu vrea, va fi silit să îmbrace în locul gecii Armani o rubașkă din mătase croită la Beijing e treaba dumisale. Deși eu cred că ar trebui să fie atent la vestimentație, pentru că zidul aflat la un pas în spatele său e chiar Marele Zid Chinezesc.
Cât despre defiinţarea NATO în paralel cu desfiinţarea URSS, ar fi fost un lucru haraşo-mişto pentru BRICS şi pentru Taiwan, ce chinezărie drăguţă. Pe care e desenat chipul lui Putin, dar, dacă o deschizi de destul de multe ori, dai peste Xi Jinping.
Aici e vorba de tanchişti, nu de tancuri...
A fost elucidat misterul retragerii forțelor ruse din jurul Kievului: Ucraina va primi 300 de tancuri de la țările est-europene vecine, cu binecuvântarea Americii.
Retragerea a fost făcută ca tancurile rusești să mai cadă în capcana de a face pana prostului din motive de aprovizionare. Separatiștii din Donbas au promis să alimenteze ei tancurile ruse, cu găleata dacă e nevoie, că de o lună se chinuie cu Maripolul și cu Donețkul de au ajuns de râsul gazului de șist din Donbas.
Și dacă au auzit ei că un soldat ucrainean a scos din luptă patru soldați ruși, cred că paritatea se păstrează și la tancuri, deși, cred eu, la cele 10.000 de tancuri cât are Rusia n-ar conta prea mult ajutorul occidental.
Din off mi se șoptește că aici e vorba de tanchiști, nu de tancuri, o fi și ăsta vreun sâmbure de adevăr...
Hoţia, crima banală şi crima de război au la bază preţul ieftin la gaz
Că soldatul rus a găsit o saună în vreo locuinţă ucraineană şi profită de ea, nu-i bai. Că a găsit de cuviinţă să încarce în camioanele cu care s-a retras maşini de spălat, adidaşi sau ce altceva i-o fi momit privirea, hai, treacă-meargă, nu facem un capăt de ţară din asta.
Dar să ucizi cu un glonte-n cap civili cu mâinile legate, asta întrece orice măsură. Actul ăsta inuman, actul ăsta criminal dovedeşte şi că soldatul rus e un animal abrutizat de război şi că ofiţerii săi cred că masacrând civilii vor băga spaima în ocupaţi.
Dacă crimele au fost comise de nişte soldaţi beţi care n-au găsit alt mod de a se răzbuna pentru înfrângere decât să ucidă civili, avem de-a face cu simpli criminali. Dar dacă măcelul a fost făcut cu ştiinţă de la împărăţie, atunci avem de-a face cu crime de război. Şi dacă nu merită să te osteneşti pentru o pereche de adidaşi furaţi, apoi pentru un pogrom nu trebuie să ai odihnă până ce criminalii nu ajung după gratii.
Cum se poate face asta? Păi, în primul rând, triplând numărul de tancuri trimise Ucrainei, ca un astfel de măcel să nu se mai petreacă.
Uite unde duc scrupulele, uite unde duce frica de a nu supăra ursul rus. De câte astfel de nenorociri mai este nevoie ca lumea civilizată să priceapă un adevăr simplu, că este total contraproductiv ca unei brute care te atacă să-i ţii predici despre morala creştină? Sau să-l pui la colţ, pe coji de nucă, cu sancţiunile...
Morala creştină, îmi pare rău că trebuie să o spun, se aplică pe vreme de pace, nu pe vreme de război cu brutele hoardei de aur sau cu cele ale SS-ului rus.
Al dracului de gaz, daţi-i foc să ardă şi să ardem şi noi cu el, pentru că o astfel de lume în care criminalii umblă cu tancul şi ucid nepedepsiţi, pentru că ciuperca nucleară hipnotizează asemeni unui şarpe omenirea, nu mai e lume, e iad. Lumea asta capitalistă care se face de secole frate cu criminalii pentru profit nu mai e lume, au dreptate ăia de la BLM, trebuie făcută scrum.