Negociatorul-şef ucrainean în discuţiile de pace cu Rusia, David Arahamia, a afirmat că Moscova a acceptat „verbal” principalele propuneri ucrainene, adăugând că Kievul aşteaptă în prezent o confirmare scrisă.
Vorbind în cursul unei emisiuni la televiziune, David Arahamia a dat de înţeles că discuţiile menite să pună capăt ostilităţilor au făcut progrese semnificative, notează AFP.
"Federaţia Rusă a dat un răspuns oficial tuturor poziţiilor (ucrainene), şi anume că le acceptă, cu excepţia chestiunii Peninsulei Crimeea", anexată de Moscova în 2014, a afirmat el.
Negociatorul ucrainean a adăugat că nu există "o confirmare oficială în scris", partea rusă dându-şi acceptul "verbal".
David Arahamia a mai spus că, dacă în cele din urmă, va avea loc o întâlnire între preşedinţii ucrainean Volodimir Zelenski şi rus Vladimir Putin, "cel mai probabil" s-ar desfăşura în Turcia.
Şeful statului turc, Recep Tayyip Erdogan, care săptămâna aceasta a găzduit delegaţiile rusă şi ucraineană în ţara sa, "ne-a sunat pe noi şi pe Vladimir Putin" vineri, spunând că va găzdui o astfel de întâlnire, a dezvăluit el.
"Nici data, nici locul nu sunt cunoscute, dar credem că cel mai probabil ar putea fi Istanbul sau Ankara", a adăugat negociatorul ucrainean.
De la începutul invaziei Ucrainei la 24 februarie, Volodimir Zelenski a cerut în mod repetat convorbiri între patru ochi cu Vladimir Putin.
Negociatorul ucrainean a subliniat că Moscova a convenit în timpul discuţiilor că un referendum privind neutralitatea Ucrainei va fi "singura cale de ieşire din această situaţie".
Dacă ucrainenii nu sunt de acord cu un astfel de statut, "fie vom reveni la starea de război, poate, fie la noi negocieri".
Kremlinul a insistat ca Ucraina să renunţe la aderarea la NATO şi să opteze pentru neutralitate.
Poziţia Rusiei nu e chiar aşa de optimistă
Pe de altă parte, Kremlinul declară că tratativele cu Ucraina nu sunt uşoare, dar că este important să continue.
"Ucraina este un stat foarte dificil, foarte dificil pentru noi. Este ostilă faţă de noi", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dimtri Peskov, la televiziunea belarusă.
Rusia şi Ucraina au avut mai multe runde de negocieri, atât în Turcia, cât şi în sistem videoconferinţă.
"Important este că discuţiile continuă, în Istanbul sau în altă parte", a afirmat Peskov, adăugând că negocierile nu au fost "uşoare", conform Reuters.
De asemenea, el mai a precizat că Rusia ar dori ca discuţiile să continue în Belarus, dar Kievul se opune acestei idei.
Dmitri Peskov a afirmat că Moscova a lansat invazia pentru a "salva" două regiuni estice capturate de separatiştii sprijiniţi de Rusia în 2014 şi a subliniat că el este convins că limba rusă va fi reaşezată la locul cuvenit în ţară.
Vladimir Putin a declarat că "operaţiunea specială" a Rusiei în Ucraina a fost necesară "pentru a proteja oamenii care au fost supuşi hărţuirii şi genocidului", prin aceasta înţelegându-se cei pentru care prima sau singura limbă este rusa.
Ucraina a respins acuzaţiile de genocid, despre care a afirmat că sunt inventate.
Ziua 39 de război - desfăşurarea evenimentelor