Sute de cadavre au fost adunate dintr-un orășel de lângă Kiev: Nu știm câte mai sunt în curţi, în spatele gardurilor

Sute de cadavre au fost adunate dintr-un orășel de lângă Kiev: Nu știm câte mai sunt în curţi, în spatele gardurilor

Aproape 300 de cadavre au trebuit înhumate „în gropi comune” la Bucea, oraş situat la nord-vest de capitala ucraineană Kiev, teatru al unor lupte feroce, recucerit de soldaţi ucraineni, a declarat sâmbătă pentru AFP primarul aşezării, Anatoli Fedoruk.

„La Bucea, am înhumat deja 280 de persoane în gropi comune”, deoarece este imposibil să se facă acest lucru în cele trei cimitire ale municipalităţii, sub tirurile militarilor ruşi, a declarat prin telefon edilul oraşului.

„Pe unele străzi, am văzut 15 sau 20 de cadavre pe sol”, dar „nu pot spune câte mai sunt în curţi, în spatele gardurilor”, a adăugat el. „Câtă vreme geniştii nu au trecut să le verifice, sfatul este ca (aceste cadavre) să nu fie ridicate”, pentru că ar putea fi minate, a mai spus el. „Acestea sunt consecinţele ocupaţiei ruse, acţiunile” duşmanului, a acuzat Fedoruk.

Forţele ucrainene nu au putut pătrunde decât în urmă cu două zile în oraşul Bucea, care era inaccesibil de aproape o lună.

Militarii ucraineni prezenţi în oraş au distribuit ajutoare populaţiei pentru prima dată de când acest oraş a reintrat sub controlul guvernului de la Kiev. 

Cadavrele a cel puţin 20 de bărbaţi îmbrăcaţi în haine civile zăceau sâmbătă pe o stradă din oraș. Unul dintre bărbaţi avea mâinile legate, iar cadavrele erau împrăştiate pe câteva sute de metri.

Şaisprezece din cele 20 de cadavre erau întinse pe trotuar sau pe bordură. Trei se aflau în mijlocul drumului, iar un altul în curtea unei case. Doi se aflau lângă nişte biciclete, un altul - lângă o maşină abandonată.

ADVERTISING

Un paşaport ucrainean deschis se afla pe pământ lângă persoana care avea mâinile legate la spate cu o bucată de pânză albă.

Toţi bărbaţii morţi purtau geci de iarnă, veste sau hanorace, blugi sau pantaloni de trening şi încălţăminte sport sau bocanci.

Unii dintre ei erau întinşi pe spate, în timp ce alţii zăceau cu faţa în jos.

După aspectul pielii, cadavrele se aflau acolo de mai multe zile, notează AFP, care menţionează că nu s-a putut stabili imediat cauza morţii, dar că o persoană avea o rană extinsă în zona capului.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În ultimele zile, forţele ruse s-au retras din mai multe localităţi situate în apropierea capitalei ucrainene, după eşecul tentativelor lor de încercuire.

Ucraina a anunţat că Bucea a fost eliberată, dar oraşul este distrus de lupte. Jurnaliştii AFP au văzut spărturile provocate de obuze în clădiri de locuit şi numeroase caroserii de maşini.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇