Xiaomi România și Organizația Umanitară CONCORDIA și-au unit forțele într-un parteneriat care are ca scop transformarea vieților a peste o sută de copii din medii defavorizate. Prin proiectul „Sprijin educațional…
Citește mai multe despre: educație copii săraci
Singurul independent care a prins un loc în PE semnalează Guvernului o situație gravă, legată de copii
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă, vicepreşedintele Grupului Verzilor/ALE, a trimis o solicitare Ministerului Fondurilor Europene referitoare la întârzierea neacceptabilă pentru câteva mii de familii a tichetelor educaţionale de 500 de lei…
Păduchi
Aveau unghiile tăiate din carne și hainele albite de clorul care trebuia să le țină departe de boli. Nu se uitau prea mult la tine, ci mai mult una la…
Cel mai rău dintre relele României
Rezultatele testelor PISA, dezbătute în stil românesc, la flacără iute imediat ce apar, fără să producă vreo modificare a sistemului educațional, arată care este cea mai mare problemă pe care…
Corespondență de la Strasbourg Copiii români rămân cei mai săraci. Cum îi poate scoate din mizerie o rezoluție adoptată în Parlamentul European
România nu numai că rămâne cap de listă la capitolul sărăcie extremă în rândul copiilor, dar deprivarea materială severă nu a grăbit autoritățile să trimită decât cu mari întârzieri Planul…
Cei mai săraci români se află în fiefurile PSD
Există o legătură directă între sărăcie și nivelul educației, între partidul care câștigă alegerile și capacitatea de dezvoltare a localităților, județelor sau regiunilor, între locuitorii din sud și est și…
Victime colaterale în România: cinci morți, patru răniți și doi copii dispăruți
A fost 1 iunie, zi liberă, astfel încât politicienii au avut timp să caute în albumele cu fotografii imaginea lor de copii. A doua zi, niciunul dintre ei nu și-a…
Fundația Bethany a susținut în 2020 peste 2.000 de copii și părinți, iar anul acesta vizează extinderea
Fundația Serviciilor Sociale Bethany Iași, organizaţie non-guvernamentală ce dezvoltă de peste 25 de ani programe pentru ajutorarea familiilor și copiilor în dificultate, prezintă bilanțul pentru 2020 și anunță care sunt…
Fetele din zone sărace ale României, unele deja mame, nu știu să se îngrijească sau să-și hrănească copiii. Dar vor să învețe
Fetele și femeile din comunitățile sărace nu au acces la mijloace de informare și resurse ca să își mențină o igienă corespunzătoare și să își îngrijească și alăpteze corect copiii.…