România este cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, se arată în cel mai recent raport al Băncii Mondiale.
Potrivit instituției, veniturile românilor ar trebui să se dubleze pentru atingerea standardului minim de prosperitate.
O treime din populație este expusă riscului de sărăcie sau excluziune și avem una dintre cele mai mari rate de sărăcie absolută și relativă din UE, se arată într-un raport realizat de Banca Mondială la sfârșitul anului trecut și publicat pe 6 ianuarie.
”Între 2016 și 2021, creșterea economică puternică a României a dus la o reducere semnificativă a sărăciei, rata scăzând cu 14,7 puncte procentuale, până la 7,1 la sută. Rata ancorată a riscului de sărăcie (AROP), o măsură a procentului de persoane dintr-o populație expusă riscului de sărăcie, a înregistrat, de asemenea, scăderi considerabile, determinate în mare parte de creșterea veniturilor din pensii și din muncă.
În ciuda acestor câștiguri, România continuă să aibă unele dintre cele mai ridicate rate de sărăcie absolută și relativă din UE. În plus, în 2023, aproximativ o treime din populație era expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, cea mai mare rată din UE”, scriu experții de la Banca Mondială.
Citeşte informaţiile integral in articolul publicat de ŞtirileProTV.ro