Victime colaterale în România: cinci morți, patru răniți și doi copii dispăruți

Victime colaterale în România: cinci morți, patru răniți și doi copii dispăruți

A fost 1 iunie, zi liberă, astfel încât politicienii au avut timp să caute în albumele cu fotografii imaginea lor de copii.

A doua zi, niciunul dintre ei nu și-a schimbat poza de la profilul de Facebook cu imaginile vreunuia dintre cei cinci copii morți, victime colaterale ale unei Românii abrutizate, sărace, într-o permanentă zi a cârtiței.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Pentru a le curăța de păduchi, mama și-a spălat copilele pe cap cu o soluție pentru deparazitat oile. O adusese tatăl de la stâna unde lucra. Substanța a ucis aproape pe loc două dintre fetițe, a treia a murit la spital, spre nebunia părinților. Voiseră doar să-și ferească fetele de păduchi, să obțină din sărăcie curățenia la care nu aveau acces altfel.

E aici povestea acelei Românii care nu face prea multă vâlvă, s-a învechit în sărăcie și mizerie, deși, la nivel cultural, încă mai există acea inocență intelectuală care găsește virtuți sărăciei.

Nu, sărăcia este murdară, brutală și, în cele mai multe cazuri, moștenită genetic.

Romanța copilului sărac de la sat, care reușește ca nimeni altul la oraș, care citește la lumina lumânării și are apoi un traseu miraculos e una creată în comunism, odată cu imperativul originilor muncitorești-țărănești sănătoase.

De altfel,  acesta este punctul zero al decuplării României sărace de cea din discursul politic: distrugerea culturală, compromiterea intelectualilor a avut ca revers mistificarea satului românesc, cu copiii lui eroici, mult mai potriviți pentru a fi scriitori, cercetători, istorici decât copiii burghezilor de la oraș.

De fapt, pentru cei mai mulți copii de la țară viața a fost, din primii ani și apoi în cea de adult, una grea, fără acces la biblioteci, medici și educație de calitate. O viață în care te poți spăla pe cap cu soluție pentru oi, să scapi de păduchi. Și dacă nu îți omori așa copiii, să generezi o știre pentru o seară, nimeni nu știe de tine și de ei.

România încă are copii neînregistrați la naștere. Jumătate dintre copii trăiesc sub pragul sărăciei: asta înseamnă că merg la culcare flămânzi și că sunt subnutriți.

Nu, viața la țară nu înseamnă automat hrană sănătoasă, aici e iarăși una dintre realitățile false pe care le vehiculăm cu o alură de pretenție culturală. Așa cum viața la oraș nu garantează tuturor copiilor acces la școală – printre cei aproape jumătate de milion de copii care nu au participat la educația online mulți sunt din mediul urban -, la teatru și muzee.

Studiile Salvați Copiii România au vorbit adesea despre conceptul de sărăcie educațională, care se transmite genetic: copilul unor părinți care nu au avut acces la educație va rămâne, cel mai probabil, prizonierul lipsei de educație el însuși, pe care o va transmite mai departe copiilor lui.

Cercul vicios este greu de rupt și aproape niciodată în lipsa politicilor publice și/sau a sprijinului. Dar e un fenomen care reușește numai în cazuri de o brutalitate monstruoasă să spargă monotonia și să valoreze cât o știre de 30 de secunde într-un jurnal de televiziune, iar motivul e aproape același ca la politicieni: nu face rating, nu vinde, nu aduce voturi.

De ce nu face sărăcia educațională rating? Pentru că nu vehiculează nicio speranță. Lucrurile din acea Românie stau așa dintodeauna, nimeni nu poate face nimic, nicio reformă a școlii făcute de vreun ministru postdecembrist nu a asigurat mamei un dezinfectant pentru copii, nu pentru oi.

Niciun proiect de educație, de altminteri, nu a fost făcut să rămână, să fie testat, îmbunătățit, integrat în politici sociale care să spargă cercul vicios al sărăciei educaționale.

La câteva zile după moartea în chinuri a celor trei copile din județul Brașov, alți trei copii au scăpat miraculos cu viață, după ce au fost spălați tot cu o soluție pentru animale. În Iași.

În România, un copil din doi este afectat de analfabetism funcțional, este supus unei forme de violență fizică, emoțională și sexuală, un copil din trei trăiește în risc de sărăcie și excluziune socială, șase copii dintr-o mie mor înainte de a împlini un an de viață, 750 de fete sub 15 ani devin mame anual, cel puțin 100.000 de copii trăiesc fără ambii părinți sau fără unul dintre ei, pentru că sunt plecați la muncă peste hotare,  celor 78.000 de copii cu dizabilități nu li se asigură condițiile necesare integrării socio-educaționale (date Salvați Copiii România).

Ca să scape de bătăi, un băiat de 5 ani și-a luat sora de 3 ani de mână și au fugit împreună de acasă. Au fost găsiți a doua zi, noaptea și-au petrecut-o într-o pădure.

E tot o știre din săptămana post- 1 iunie, zi liberă. La vârsta aceasta atât de fragedă, băiatul a crezut că oriunde în lume e mai bine decât acasă. Și nu doar atât, a vrut să-și salveze și sora.

E aceeași Românie despre care nu ne place să vorbim prea mult și pe care o repudiem într-un colț retrograd. România e țara copiilor olimpici, talentelor extraordinare, e țara depășirii condiției, nu țara lui „eu te-am făcut, eu te omor”, nu-i așa?

O mamă și-a ucis cei doi copii, cea mică avea patru luni. I-a dat cu capul de piatră, până când moartea i-a liniștit. O durea capul de la naștere, avea și un diagnostic psihiatric, dar vecinii spun că era o femeie liniștită.

Orbirea socială este și ea o formă a dezumanizării și a fracturilor de țară.

Un copil din București s-a aruncat pe geam, pentru a scăpa de hărțuirea colegilor. În râsetele și încurajările altor copii – Hai, sari, i se striga nebunului – a vrut să scape de frică și rușine, aproape ca un bufon. E o traumă atât de adâncă aici, și nu doar una individuală, pentru că toți cei implicați – agresori, victimă, martori – sunt victimele colaterale ale agresivității latente dintre noi.

În copilăria mea, eram în clasa a III-a, când am mers la câmp, la scos cartofi, o fetiță slabă străvezie, nu am mai văzut de atunci pe cineva care să arate piele și os, a leșinat când cel care ne supraveghea a țipat la ea, să fie mai harnică.

A rămas cu sechele pe viață, nu știu dacă erau neurologice sau psihologice, dar nimeni nu a făcut nimic, niciodată, pentru a o recupera. Doar ne-au explicat nouă, celorlalți copii, că e săracă cu duhul. Asta însemna, într-o înțelegere limitată a religiei, și că doar Dumnezeu îi va putea răsplăti suferința, fericiți cei săraci cu Duhul, că a lor va fi împărăția cerurilor. Adică noi - autorități, societate, semeni - ne putem spăla pe mâini.

Și eram în țara în care originea țărănească era sănătoasă, în care sărăcia era o vină individuală, și așa a și rămas, asistații sociali sunt de mulți ani demonizabilii perfecți, retrograzii care țin în loc reformarea țării.

E 8 iunie, copiii alb-negru nu mai zâmbesc din poza de profil de pe Facebook.

Citește interviurile și analizele semnate de Magda Grădinaru


Te invităm și pe pagina noastră de Facebook, unde vei găsi multe lucruri interesante, în plus față de site. Îți mulțumim că ne citești!