Kylian Mbappe a aflat verdictul medicilor după accidentarea suferită în meciul Austria - Franța

Kylian Mbappe a aflat verdictul medicilor după accidentarea suferită în meciul Austria - Franța
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Kylian Mbappe (25 de ani) a aflat verdictul accidentării suferite în meciul Austria – Franța 0-1.

Accidentat în victoria la limită contra Austriei, din debutul Franței la EURO 2024, Kylian Mbappe a aflat verdictul medicilor.

Superstarul abia transferat la Real Madrid a suferit o fractură nazală și, deși medicii i-au recomandat să se opereze, Mbappe va continua să joace pentru Franța cu ajutorul unei măști.

Federația Franceză de Fotbal a confirmat, într-un comunicat, diagnosticul primit de Kylian Mbappe din partea medicilor.

ADVERTISING

"Kylian Mbappe se întoarce în cantonamentul naționalei Franței. A suferit o fractură nazală în repriza a doua a meciului Austria - Franța, luni, la Dusseldorf. Căpitanul naționalei Franței a fost tratat de doctorul Franck Le Gall, care l-a diagnosticat cu fractură nazală.

Mbappe va fi tratat, dar nu va fi operat imediat. O mască va fi făcută special pentru el, astfel că numărul 10 al naționalei Franței să-și poată pregăti revenirea în competiție după tratament", se arată în comunicat francezilor.

Kylian Mbappe a provocat autogolul "reușit" de Max Wober în Austria - Franța 0-1, victoria chinuită a vicecampioanei mondiale din debutul la EURO 2024.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!