Unul dintre cele mai mari avantaje electorale ale lui Gadi Eisenkot este simplu și incontestabil: nu este Benjamin Netanyahu. Iar pentru mulți alegători, la unele dintre cele mai importante alegeri din istoria Israelului, acest lucru pare să fi fost suficient.
Eisenkot, în vârstă de 66 de ani, este fiul unor imigranți marocani și a ajuns cel mai înalt comandant militar al Israelului. A crescut în Tiberias și Eilat, departe de centrele puterii politice din țară, scrie CNN.
Povestea sa contrastează puternic cu cea a lui Netanyahu, care a crescut într-un mediu privilegiat, în cercurile puterii din Ierusalim.
Eisenkot vorbește rareori despre originea sa etnică, însă analiștii consideră că aceasta face parte din atractivitatea sa electorală. Deși în urmă cu un an era creditat în sondaje cu un sprijin de o singură cifră, el a devenit principalul candidat al opoziției pentru a-l înlătura pe Netanyahu de la putere, la scrutinul din 27 octombrie.
Cine este Gadi Eisenkot?
Eisenkot este al doilea dintre cei nouă copii ai familiei sale și are cinci copii. A intrat în politică relativ recent, după ce și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Forțele de Apărare ale Israelului (IDF).
S-a înrolat în Brigada Golani în 1978 și, de-a lungul unei cariere militare de 40 de ani, a ajuns șef al Statului Major al armatei israeliene, funcție pe care a ocupat-o între 2015 și 2019, în timpul mandatului lui Netanyahu.
Perioada în care a condus armata a inclus unul dintre cele mai controversate episoade din istoria militară recentă a Israelului. În 2016, sergentul Elor Azaria a împușcat mortal un atacator palestinian rănit, în orașul Hebron. În pofida presiunilor exercitate de politicienii de dreapta, inclusiv de Netanyahu, Eisenkot a susținut desfășurarea unei anchete militare și organizarea unui proces, afirmând că apără disciplina și principiile etice ale armatei.
A intrat în politică în 2022, alături de un alt fost șef al Statului Major, Benny Gantz. După atacul asupra Israelului din 7 octombrie 2023, condus de Hamas, cei doi s-au alăturat cabinetului de război de urgență al lui Netanyahu. Au părăsit însă guvernul în iunie 2024, invocând lipsa unei strategii clare pentru perioada de după război.
Până atunci, războiul provocase deja pierderi grele familiei lui Eisenkot. Fiul său cel mai mic, Gal, în vârstă de 25 de ani, a fost ucis în decembrie 2023, în timp ce lupta în Fâșia Gaza, la două luni de la începutul războiului. Doi dintre nepoții săi au murit, de asemenea, în lupte.
„La mormântul lui Gal, am jurat că sacrificiul pe care l-a făcut el și pe care l-au făcut prietenii lui, cei pe care îi cunoștea și cei pe care nu îi cunoștea, nu va fi în zadar”, a scris Eisenkot în aprilie 2026, într-un articol publicat în ziarul Yedioth Ahronoth. El a afirmat că această promisiune reprezintă un element central al misiunii sale politice.
Ce trebuie să se întâmple pentru ca Eisenkot să ajungă premier?
Eisenkot a intrat în ultima etapă a campaniei electorale în poziția de cel mai puternic candidat al opoziției.
Însă israelienii s-au trezit miercuri în fața riscului unui blocaj politic: nici coaliția de dreapta a lui Netanyahu, nici blocul opoziției condus de Eisenkot nu au obținut o majoritate clară care să le permită formarea unui guvern.
Blocul lui Netanyahu ar urma să obțină 53 de mandate, în timp ce opoziția ar urma să aibă 48. Niciunul dintre cele două blocuri nu dispune de suficiente locuri pentru a forma o majoritate în Knesset, Parlamentul israelian cu 120 de membri.
În acest context, partidele arabe, care ar urma să obțină un număr record de 18 mandate, ar putea juca un rol decisiv. Dacă Eisenkot și aliații săi din opoziție ar decide să colaboreze cu aceste partide, ar putea găsi o cale spre formarea unui guvern. Obstacolele politice sunt însă considerabile.
Yair Golan, liderul partidului de stânga Democrații, a cerut opoziției să-și depășească divergențele pentru a forma o coaliție. Alți aliați, printre care liderii de dreapta Avigdor Lieberman și Naftali Bennett, au exclus categoric formarea unui guvern din care să facă parte partidele arabe.
Rămâne de văzut dacă aceștia ar accepta sprijinul partidelor arabe din afara guvernului, în cadrul unei formule de guvern minoritar.
La rândul său, Eisenkot a declarat că partidele arabe nu îndeplinesc condițiile pe care le impune pentru a face parte dintr-un guvern condus de el. Printre acestea se numără recunoașterea Israelului ca stat evreiesc și calificarea Hamas drept organizație teroristă care trebuie desființată.
Deocamdată, nu este clar ce cale ar putea duce la formarea unui guvern și nici dacă o astfel de variantă există.
Prin ce se deosebește Eisenkot de Netanyahu?
Fost strateg militar, Eisenkot se deosebește de Netanyahu prin caracter, stil și temperament. Pe afișele electorale, el este prezentat drept „un luptător, un lider, un om care unește”. Partidul său se numește Yashar, cuvânt care înseamnă „drept” în ebraică. Numele este inspirat de o afirmație a fostului ostatic Eli Sharabi, răpit în timpul atacului din 7 octombrie: „Nu este nici de dreapta, nici de stânga, este drept”.
Principalele promisiuni electorale ale lui Eisenkot vizează problemele interne și asumarea responsabilității.
El promite înființarea unei comisii naționale de anchetă care să investigheze eșecurile ce au permis atacul din 7 octombrie, solicitare căreia Netanyahu i s-a opus de la începutul războiului.
Eisenkot mai promite introducerea serviciului militar obligatoriu sau a serviciului național pentru toți cetățenii. Actuala coaliție de guvernare depinde de partide care cer menținerea scutirilor generale de la serviciul militar pentru evreii ultraortodocși.
În materie de securitate, însă, Eisenkot are o poziție dură și împărtășește multe dintre convingerile lui Netanyahu. La fel ca aproape toți rivalii premierului, el a susținut, în linii mari, operațiunile militare israeliene din Gaza, Liban și Iran.
În cadrul armatei israeliene, numele său este asociat cu „doctrina Dahiya”, care presupune folosirea unei forțe copleșitoare împotriva infrastructurii civile pentru a descuraja viitoare atacuri ale grupărilor armate. De asemenea, este asociat cu strategia cunoscută drept „campania dintre războaie”, care presupune operațiuni secrete și acțiuni militare de intensitate redusă, menite să slăbească inamicul fără a declanșa un conflict de amploare.
În privința Iranului, Eisenkot împărtășește obiectivele centrale ale lui Netanyahu: împiedicarea Teheranului să obțină arme nucleare și slăbirea rețelei de grupări aliate cu Iranul din regiune. El a criticat însă lipsa unei strategii în cel mai recent conflict și susține că rezultatele obținute pe plan militar trebuie însoțite de eforturi diplomatice.
Eisenkot l-a criticat dur pe Netanyahu pentru modul în care a gestionat războiul din Gaza, acuzându-l că prelungește conflictul din motive politice și pune în pericol ostaticii israelieni. Aceste acuzații au contribuit la decizia sa de a părăsi cabinetul de război.
Ce politici ar adopta Eisenkot față de palestinieni?
Eisenkot provine din structurile de securitate ale Israelului, iar printre potențialii săi parteneri de coaliție s-ar putea număra partide de dreapta care nu ar accepta schimbări radicale ale direcției strategice a țării.
În privința Fâșiei Gaza, el a promis să pună capăt guvernării Hamas în termen de 18 luni, fie prin aplicarea planului de încetare a focului propus de Donald Trump, fie prin ceea ce a descris drept operațiuni militare „creative”.
În practică, obiectivele declarate ale lui Netanyahu sunt, în linii mari, similare. Eisenkot susține însă că „atât timp cât Netanyahu este la putere, Hamas rămâne la putere”.
Înainte de a intra în politică, Eisenkot avertizase că menținerea controlului israelian asupra palestinienilor din Cisiordania ocupată riscă să ducă la crearea unui stat binational, pe care l-a descris drept „sfârșitul viziunii sioniste”.
După 7 octombrie, el a respins însă soluția celor două state. Recent, într-un interviu, a afirmat că oricine mai susține această variantă este „delirant”, fără să prezinte o alternativă proprie.
Eisenkot se opune totuși anexării oficiale a teritoriilor palestiniene și construirii de avanposturi ilegale. El a calificat drept o „greșeală” planul guvernului israelian de a construi în zona E1 din Cisiordania, din cauza costurilor diplomatice pe care le-ar implica.
De asemenea, a promis să ia măsuri împotriva violențelor comise de coloniștii israelieni și a ceea ce a numit explicit „terorism evreiesc”. El a acuzat guvernul că limitează capacitatea forțelor de securitate de a interveni.
Cum s-ar înțelege Eisenkot cu Trump?
Donald Trump și-a exprimat clar preferința pentru Netanyahu. La începutul lunii octombrie, președintele american i-a oferit premierului israelian „sprijinul său total și necondiționat”, numindu-l „un mare premier luptător”. Oricine altcineva ar fi, în opinia sa, „liderul greșit”, a avertizat Trump, sugerând că Statele Unite ar trebui atunci să înfrunte singure Iranul.
Potrivit unor surse israeliene familiarizate cu demersurile respective, Eisenkot și alți lideri ai opoziției au încercat să convingă Casa Albă, prin intermediul unor persoane influente, inclusiv Miriam Adelson, o importantă finanțatoare republicană, să nu se implice în alegerile din Israel.
Demersul nu a avut succes.
Netanyahu și Trump au o relație de lungă durată, care include mutarea ambasadei SUA la Ierusalim, în 2017, retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul, în 2018, Acordurile Abraham din 2020 și atacurile asupra Iranului din 2025 și 2026.
Întrebat de analistul politic Barak Ravid dacă ar putea colabora cu un alt premier israelian, Trump a răspuns: „Poate că voi putea, poate că nu. Cine vrea să-și asume acest risc?”
Totuși, în ultimul an, Netanyahu a luat decizii care l-au înfuriat pe Trump și pe alți membri ai administrației sale, inclusiv prin atacuri în Liban și Gaza care au subminat eforturile președintelui american de a promova pacea în regiune.
Un guvern condus de Eisenkot, fără partenerii de extremă dreapta ai lui Netanyahu, Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich, ar fi probabil mai moderat și i-ar oferi lui Trump mai mult spațiu pentru inițiative diplomatice regionale, inclusiv pentru normalizarea relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită, un obiectiv urmărit de mult timp.
Riadul continuă să ceară o cale credibilă către înființarea unui stat palestinian. O coaliție care nu ar depinde de partidele de extremă dreapta ar putea avea mai multă libertate pentru a face pași în această direcție.
