Doliu în lumea boxului: Un fost campion mondial a murit la 57 de ani

Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pugilistul francez Jean-Baptiste Mendy, fost campion mondial WBA şi WBC la categoria uşoară, a decedat la vârsta de 57 de ani din cauza unui cancer, a declarat, marţi, fiul fostului boxer pentru cotidianul L’Equipe.

„A fost foarte rapid. El a aflat de boală la sfârşitul lunii iunie sau începutul lui iulie şi lucrurile au evoluat rapid”, a declarat Ellyson Mendy.

WBA a transmis un mesaj pe Twitter în amintirea fostului pugilist, cu un palmares de 55 de victorii, dintre care 31 înainte de limită, considerat drept "unul dintre cei mai mari boxeri din istoria ţării sale".

ADVERTISING

Boxer reputat pentru eleganţa sa, Mendy, născut la Dakar şi crescut în regiunea pariziană, a cucerit centura WBC la categoria uşoară în 1996 în faţa americanului Lamar Murphy după o primă tentativă nereuşită în 1994 împotriva mexicanului Miguel Angel Gonzales.

Detronat anul următor de americanul Stevie Johnston, la puncte, la prima apărare a titlului, el a urcat la categoria super-uşoară, fiind din nou învins de deţinătorul titlului WBA, Khalid Rahilou, în 1998.

El a cucerit din nou centura WBA la uşoară în 1998 în faţa kîrghîzului Orzubek Nazarov şi a pierdut-o din nou în 1999 în faţa francezului Julien Lorcy. În 2000 şi-a anunţat retragerea.

ADVERTISING

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇