Curțile școlilor din Sectorul 2 ar putea fi deschise și în afara orelor de curs

Curțile școlilor din Sectorul 2 ar putea fi deschise și în afara orelor de curs
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curțile școlilor din Sectorul 2 al Capitalei ar putea fi deschise și în afara orelor de curs.

Un proiect în acest sens a fost lansat în dezbatere publică, a anunțat viceprimarul Sectorului 2 Alexandra Chirilă, pe Facebook.

”Deschidem curțile școlilor în Sectorul 2! A intrat în consultare publică regulamentul pentru accesul în curțile școlilor în afara orelor de curs al copiilor și tinerilor.

Este un proiect inițiat în urma cererilor venite de la părinți și tineri elevi care simt nevoia de mai mult spațiu. Părinții au nevoie de locuri unde copiii să poată bate o minge fără să aibă grija traficului iar tinerii de terenuri unde să poată juca un handbal, tenis, fotbal, baschet. Cum făceam noi când eram mici.

ADVERTISING

Cred că mai ales acum, când suntem după un an de pandemie și restricții, deschiderea curților școlilor este o măsură care va ajuta la îmbunătațirea calității vieții în sector și-l va face un sector mai prietenos cu copiii”, a scris edilul pe rețeaua socială.

Acum, Chirilă cere feedback-ul cetățenilor. Data limită este 14 aprilie.

”Am pus în consultare acest regulament iar feedback-ul dvs ne va ajuta să-l aducem într-o formă finală benefică pentru comunitate. Ce vi se pare bun, ce poate fi îmbunătățit, la ce să fim atenți? Vă rog să ne scrieți părerile dvs pe adresa de email corina.duinea@ps2.ro până pe data de 14.04.2021”, conchide postarea.

ADVERTISING

Proiectul poate fi accesat AICI.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

A.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇