Cui convine ca atacul antisemit la adresa Maiei Morgenstern să fie despre AUR și de ce e periculos să îl lăsăm doar așa

Cui convine ca atacul antisemit la adresa Maiei Morgenstern să fie despre AUR și de ce e periculos să îl lăsăm doar așa

Ar fi simplu să repudiem atacul grotesc la adresa Maiei Morgenstern în curtea AUR, partid care scoate profit, fără doar și poate, din felul în care este prezentat ca făcător de agendă.

Un partid fără lideri legitimi, fără proiect politic, fără opțiuni economice și sociale și fără greutate ideologică este validat ca unul suficient de important încât să poată influența temele de dezbatere publică.

Pericolul real nu îl reprezintă AUR, ci condițiile de posibilitate care fac ca un grup de oameni cu opinii extremiste, misogine, fragile intelectual și chiar psihologic, dacă ne referim la convingerile despre femei ale celui considerat ideologul grupării, Sorin Lavric, să fie perceput ca un partid ale cărui opinii dictează decisiv ce se întâmplă în țară.

De fapt, în numele AUR sunt revendicate fenomenele negative din societate, dar efectul e unul de bumerang: cu cât AUR e transformat în dușmanul cel mare, rol în care era distribuit până mai ieri PSD, cu atât acestuia i se dă platformă de exprimare tot mai largă și, în felul acesta, culoar pentru a ieși din zona marginală și pentru a se prezenta drept un partid relevant.

Or, asta e ce contează pentru acest partid, să fie perceput ca actor indispensabil al scenei politice și publice. Nu contează că nu are ofertă politică viabilă. Că nu are viziune, platformă ideologică, lideri politici, alții decât cei cu traseu de doamna Ș., al cărei nume nu l-am scris încă în vreun text, și George Simion. Contează că din oglinda în care se privește un șoarece să se întoarcă imaginea unui elefant care tropăie.

Dincolo de costul electoral și de igienă publică pe care îl plătim, o astfel de îngustime a privirii are, pe termen lung, o consecință cu mult mai dezastruoasă: prezervarea antisemitismului latent, una dintre formele cele mai abjecte de abdicare de la umanitate.

Pentru că, înainte ca un dezaxat să fi trimis acel e-mail în care vehiculează etichete antisemite, cuvântul cu j, cum îl numește Maia Morgenstern, pentru că e conștientă că, odată scris și rescris, acel cuvânt naște o realitate teribilă, a răsunat într-un mediu cultural. Iar a-l scuza ca fiind o glumă e o circumstanță cu mult agravantă.

În spatele antisemitismului (în numele) AUR nu stă Sorin Lavric, cel care, cercetând despre Mișcarea Legionară și făcând interviuri postdecembriste cu bătrâni legionari, a fost sedus de o ideologie care poate să pară pură și creștină numai un intelect fragilizat.

De altfel, de la patimile pentru neam și Dumnezeu, acesta a trecut destul de lesne la considerații psihanalizabile despre tinerele femei și nu i se poate atribui nici măcar vreun manifest ideologic și nici vreo anvergură de maestru, de tipul lui Nae Ionescu, al cărui profil probabil îl caută, deși nici Nae Ionescu, astăzi, nu ar ajunge la anvergura din interbelicul însetat de majuscule și modele.  

Nici doamna Ș., al cărei zgomot mizează exclusiv pe vulgaritate, nu pe vreo adâncime ideologică, fie ea și extremistă.

Oamenii aceștia sunt minori politic și micimea lor, de una singură, nu ar avea loc pe agenda serioasă a politicii. Doar dacă nu cumva le-ar folosi de minute celorlalți politicieni, din mainstream, PNL și Klaus Iohannis și PSD.

Primii doi au la îndemână un țap ispășitor perfect, unul care nu doar că nu se supără că este arătat cu degetul pentru relele din societate, dar mai scoate și profit politic din asta.

Nu respectă românii restricțiile? De vină nu pot fi degringolada guvernamentală și eschivarea președintelui Iohannis, care nu mai are apetit pentru corelarea cu teme negative, ci AUR, care îi scoate pe oameni în stradă.

Nu merge bine vaccinarea pe care o raportăm la cincinal? De vină nu poate fi derizoriul cu care a fost creată o platformă și nici ipocrizia de a deschide unități militare pentru vaccinarea vulgului, deși acolo s-au vaccinat câteva persoane pe zi, ci faptul că AUR îi face pe oameni anti-vaxeri.

O imagine pentru care AUR nu a lucrat prea mult, dar care îi convine de minune. PSD e și el într-o distribuție convenabilă: poate să sancționeze inconsistența Guvernului PNL-USR PLUS -UDMR, fără să fie în rolul negativ, acolo stă AUR.

Riscul major nu e AUR, un partid care contează atâta vreme cât ceilalți actori politici îl fac să conteze. Riscul major e antisemitsmul latent, care, lăsat pradă speculei politice, infestează și mai adânc o societate a cărei memorie socială e schilodită.

România nu și-a asumat pe deplin antisemitismul de care a fost direct vinovată și istoria asta nu e o temă de dezbatere publică.

Scriitoarea croată Slavenka Draculic, pe care am intervievat-o latent, a fost într-o vizită în Israel, unde mai mulți o întrebau obsesiv dacă se simte vinovată pentru Holocaust. La început, o exaspera întrebarea, în fond, ea nu avusese nicio treabă cu Holocaustul. Apoi a înțeles sensul întrebării, care viza felul ezitant în care societatea croată evita să se supună procesului de memorie colectivă. Nici societatea românească nu stă mai bine, prezervând în vocabular cuvântul cu j, ca și cum un om ar putea deveni un obiect.

E ceea ce l-a șocat cel mai tare pe David Grossman în felul în care a fost tratat scriitorul Bruno Schulz, a cărui poveste a decis să o pună într-una dintre cărțile care ar trebui trecute pe lista lecturilor de liceu. Povestea în sine poate fi o adecdotă, cum s-a scuzat omul de cultură care s-a referit la Maia Morgensterns folosind cuvântul cu j. Iat-o, spusă chiar de David Grossman, într-un interviu special publicat de SpotMedia.ro.

" În Al Doilea Război a fost arestat și forțat să devină un evreu de casă, un servitor în casa unui comandant nazist din orașul Drohobîci. Acest comandant avea un inamic, iar inamicul s-a întâlnit cu Bruno Schulz la o răscruce din Drohobîci, și-a scos arma și l-a împușcat mortal. Apoi a mers la „angajatorul” lui Bruno Schultz și i-a spus „Ți-am omorât evreul.” „Foarte bine” a fost răspunsul. „Acum îl voi omorî eu pe evreul tău”.

Când am citit această poveste (care a fost poate doar o anecdotă, un zvon, nu neapărat adevărul), ea exprima ceva profund despre acea epocă. Am simțit că nu vreau să-mi trăiesc viața într-o lume care permite astfel de monstruozități, astfel de opțiuni oribile cum ar fi „L-am ucis pe evreul tău”, „OK, acum îți voi ucide eu evreul”. De parcă oamenii ar fi dispensabili, ca și cum vorbim despre un scaun sau o masă.

Toată ființa mea s-a răzvrătit împotriva acestei idei. Din cauza acestei fraze, am scris See Under: Love, pentru că am simțit nevoia de a scrie o carte care va avea atât de multă vitalitate în ea încât va tremura pe raft, că va fi ca o părticică dintr-un milion din imaginația, bogăția și creativitatea lui Bruno Schulz însuși".

Citește și alte texte și interviuri semnate de Magda Grădinaru


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇