Comisarul european pentru Sănătate este azi la Bucureşti: România trebuie să-şi dubleze eforturile de vaccinare pe parcursul verii

Comisarul european pentru Sănătate este azi la Bucureşti:  România trebuie să-şi dubleze eforturile de vaccinare pe parcursul verii

„România trebuie să îşi dubleze eforturile de vaccinare pe parcursul verii” având în vedere că doar 30% din populaţia adultă a fost vaccinată complet, a declarat comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, care face vineri o vizită la Bucureşti.

Cu acest prilej, înaltul oficial UE se va întâlni cu ministrul român al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, iar discuţiile se vor axa pe strategia UE privind vaccinurile şi pe derularea campaniei naţionale de vaccinare în România, precum şi pe calea de urmat cu privire la propunerile din cadrul Uniunii Europene a sănătăţii.

Întâlnirea va fi urmată de o vizită la centrul de vaccinare din Petreşti.

"UE şi-a respectat angajamentul de a distribui doze suficiente, aproximativ 500 de milioane, pentru vaccinarea a 70% din populaţia adultă a UE. Vom colabora acum cât mai strâns cu statele noastre membre pentru a ne asigura că îşi ating obiectivele în teritoriu.

Varianta delta, mai transmisibilă, deja prezentă în UE şi despre care ştim că va circula pe scară largă în această vară, constituie un risc major pentru persoanele nevaccinate", a declarat Stella Kyriakides, citată într-un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

"Având în vedere că doar 30% din populaţia adultă a fost vaccinată complet, România trebuie să îşi dubleze eforturile de vaccinare pe parcursul verii. Mesajul este clar: vaccinarea este şi va fi cea mai puternică armă împotriva variantelor. Aştept cu interes să discut despre modul în care UE poate sprijini în continuare desfăşurarea campaniei naţionale de vaccinare în România", a mai afirmat Kyriakides.

Potrivit comunicatului citat, acţiunile în cauză fac parte din eforturile în curs ale Comisiei Europene şi din angajamentul comisarului Kyriakides de a sprijini desfăşurarea campaniilor naţionale de vaccinare împotriva COVID-19 ale statelor membre.

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇