Trump a iertat din pix personaje care au furat miliarde de dolari, iar o treime îi erau apropiați. Procurorii sunt revoltați: E o incredibilă bătaie de joc!

Trump a iertat din pix personaje care au furat miliarde de dolari, iar o treime îi erau apropiați. Procurorii sunt revoltați: E o incredibilă bătaie de joc!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Grațierile făcute de Donald Trump pe ultima sută de metri au înfuriat procurorii americani care au lucrat ani buni la dosare de răsunet, pentru a aduce în fața justiției personaje care au furat miliarde din banii americanilor.

Publicațiile americane au analizat atent lista celor 144 de persoane pe care Trump le-a grațiat sau cărora le-a comutat pedepsele și au descoperit că aproape o treime aveau relații cu fostul președinte sau aliații acestuia. Același lucru e valabil și în cazul altora grațiați în ultimele luni.

Trump i-a iertat pe cei care au orchestrat unele dintre cele mai mari fraude în sănătate

Unul dintre ei e Philip Esformes, care a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru una dintre cele mai mari fraude din sănătate din istoria SUA. A executat doar 4 ani din pedeapsă, pentru că a fost iertat din pix de Trump. La doar câteva zile după ce a ieșit din închisoare, acesta sărbătorea fericit, în curtea casei sele cotată la milioane de dolari, nunta fiicei.

ADVERTISING

La fel s-a întâmplat și cu Judith Negron, condamnată tot pentru o schemă prin care a furat sute de milioane de dolari tot prin decontări fictive în sănătate.

După 8 ani în închisoare, din cei 35 pe care îi primise, Trump a ajutat-o să petreacă sărbătorile în familie. Și nici nu a mai trebuit să dea înapoi cei 87 de milioane de dolari, așa cum decisese instanța.

Motivația lui Trump a fost că Negron e ”soție și mamă” și ”s-a dedicat în închisoare bunăstării celorlalți deținuți”. Despre Esformes a spus că are o sănătate fragilă și că ”și-a petrecut timpul după gratii rugându-se și căindu-se”.

Procurorul care îi închisese: E o incredibilă bătaie de joc

New York Times a stat de vorbă cu Paul E. Pelletier, care a condus o echipă creată special în Miami în 2007 pentru a combate frauda în sănătate și care s-a ocupat inclusiv de dosarele celor doi.

ADVERTISING

”E o incredibilă bătaie de joc la adresa procurorilor și agenților care au depus o muncă grea zi de zi, în condiții foarte dificile, pentru a face dreptate și a recupera măcar o parte din miliardele de dolari care au fost furați din banii contribuabililor”, a spus Pelletier.

Iar frustrarea sa e împărtășită de numeroși foști și actuali procurori.

”Este descurajator, demoralizator. Muncim la astfel de cazuri tocmai pentru a ține sub control costurile din sănătate, pentru a salva vieți și pentru a ne asigura că cei care muncesc legal nu trebuie să concureze cu escroci”, a spus și Wifredo A. Ferrer, un fost procuror din Florida, stat în care Negron își vede acum liniștită de viață.

Un medic care făcea operații, deși pacienții nu aveau nevoie

Și dacă aceste două acte de clemență au fost făcute la finalul anului trecut, marți Trump l-a adăugat pe listă și pe medicul Salomon E. Melgen, care conduce un lanț de clinici oftalmologice în West Palm Beach, chiar lângă luxosul Mar-a-Lago al lui Trump.

ADVERTISING

La clinicile sale, pacienților le erau puse diagnostice fictive și unii erau chiar supuși unor operații și tratamente de care nu aveau în realitate nevoie. A sifonat astfel cel puțin 42 de milioane de la bugetul de stat. Fusese condamnat în 2018 la 17 ani de închisoare și nu ar fi putut fi eliberat mai devreme de 2031.

Roger H. Stefin, procurorul de caz în dosarul lui Melgen, a spus că a fost cea mai importantă condamnare pe care a obținut-o în cariera sa de 32 de ani și e revoltat de cele întâmplate.

”A fost o palmă peste obraz, o insultă la adresa tuturor, inclusiv a pacienților cărora le-au fost băgate ace în ochi și lasere pe retină, deși nu aveau nevoie de așa ceva.

De ce obțin tratament special acești oameni bogați și cu relații, oameni cu adevărat răi? De ce ei primesc clemență când alții putrezesc în închisori?”, a spus Stefin, care s-a pensionat luna trecută, la 67 de ani.

”Astfel de grațieri sunt toxice și transmit un mesaj de dublu standard în justiție, unul pentru cei bogați și cu relații și altul pentru toți ceilalți”, a spus și fostul procuror adjunct al SUA, Mark Dubster, pentru Washington Post.

Și nu numai procurorii sunt revoltați, ci și pacienții. Washington Post a vorbit cu avocatul uneia dintre victimele lui Melgen, Samuel Belcher, care a orbit în urma intervențiilor suferite.

”A fost absolut consternat când a auzit. Întreaga sa familie e încă în șoc după cele suferite”, a spus avocatul.

Și-a grațiat prietenul de golf și cel mai corupt primar pe care l-a avut Detroitul

Tot pentru fraudă în sănătate fusese arestat și Glen S. Moss, grațiat de asemenea de Trump. El e un apropiat al familiei, membru în clubul de golf al lui Trump și care figurează cu donații pentru Trump Foundation.

Se pare că Trump a aranjat inclusiv ca Olivia Newton-John să o sune pe soția lui Moss (decedată anul trecut), când aceasta a fost pentru prima oară diagnosticată cu cancer la sân.

De pedeapsă a scăpat și Kwame Kilpatrick, fost primar al oraşului Detroit, care executa o pedeapsă de 28 de ani de închisoare pentru corupţie. Cu ajutorul lui Trump a ieșit după 7 ani.

Prietenul ”diabolic” al ginerelui

Washington Post prezintă și alte grațieri controversate ale fostului președinte. De exemplu, pe lista de marți se află Ken Kurson, un prieten apropiat al ginerelui său, Jared Kushner, dar și al avocatului său Rudy Giuliani.

Kurson fusese acuzat că a hărțuit și intimidat mai multe persoane implicate în procesul său de divorț. Agenții FBI au dezvăluit că victimele au descris comportamentul lui Kurson drept ”diabolic”, ”traumatizant”, ”înfricoșător”, ”nebunesc”.

Pe lista se află și Hillel ”Helly” Nahmad, un bogat dealer de artă care a pledat vinovat în 2003, când a fost prins că organiza pariuri sportive ilegale chiar într-unul dintre cele șase apartamente deținute în Trump Tower.

Italianul Tommaso Buti, cunoscut proprietar de restaurante, a fost de asemenea grațiat. În 1998, Trump anunța că Buti va conduce Trump Management, o agenție de modeling pe care o lansa atunci.

Buti a fost inculpat în 2000 pentru că a furat, împreună cu fratele său, de la investitori, peste 12 milioane de dolari. A fost arestat în Italia pentru acuzații similare, dar acolo a câștigat procesul. Nu a fost niciodată extrădat în SUA pentru a fi judecat și aici, astfel că acuzațiile erau încă valabile.

Washington Post arată că 55 dintre cei iertați marți de Trump fuseseră inclupați pentru infracțiuni legate de droguri. Majoritatea acestor grațieri i-au fost sugerate lui Trump de Alice Johnson, a cărei sentință primită tot într-un dosar cu droguri a fost comutată de fostul președinte în 2018, la insistențele starletei Kim Kardashian.

Mulțumiri în rime pentru Trump de la rapperul Lil Wayne

Încheiem lista cu rapperii Lil Wayne și Kodak Black, care au scăpat de dosarele în care erau inculpați pentru infracţiuni cu arme de foc.

Wayne, care risca până la 10 ani de închisoare, i-a mulțumit lui Trump într-un mesaj pe Twitter.

”Îi mulțumesc președintelui pentru că a văzut că mai am multe de oferit familiei mele, artei pe care o fac și comunității. Vreau să-i mulțumesc și lui Brad Ford Cohen (unul dintre avocați - n.red.) care s-a asigurat că voi mai primi o șansă. Iubire!”.

Legat de arta sa, Wayne tocmai a lansat o nouă melodie în care cântă despre cum agenții federali i-au percheziționat avionul personal și se întreabă de ce totuși a fost arestat, potrivit UPI.

Lil Wayne - Ain't Got Time (Audio)

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇