Cu câteva ore înainte de a-şi încheia mandatul, Trump a graţiat peste 70 de persoane, inclusiv pe fostul său consilier Steve Bannon

Cu câteva ore înainte de a-şi încheia mandatul, Trump a graţiat peste 70 de persoane, inclusiv pe fostul său consilier Steve Bannon

Preşedintele american Donald Trump i-a graţiat, cu câteva ore înainte de a-şi încheia mandatul, pe fostul său consilier Steve Bannon, acuzat de fraudă, şi pe rapperii Lil Wayne şi Kodak Black, între alţii.

Într-un ultim act de clemenţă, Trump a graţiat peste 70 de persoane, între care şi Kwame Kilpatrick, fost primar al oraşului Detroit, potrivit BBC.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Bannon, consilier principal al lui Trump în campania din 2016, a fost acuzat în luna august a anului trecut de fraudă, în cazul unei campanii de strângere de fonduri pentru a fi construit un zid la graniţa SUA cu Mexic.

Fost strateg-şef la Casa Albă şi teoretician al dreptei naţionaliste americane, Bannon l-a consiliat pe Trump timp de aproximativ un an, până în august 2017.

Bannon, Brian Kolfage, Andrew Badolato, Thimothy Shea şi alţii „au orchestrat o schemă pentru a escroca sute de mii de donatori” în campania online „We build the wall” (Noi construim zidul – n.red.), în care au fost strânşi 25 de milioane de dolari, au spus procurorii.

Aparent, Bannon a primit peste 1 milion de dolari din care a folosit mare parte pentru a-şi acoperi cheltuielile personale. 

Lil Wayne şi Kodak Black au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni cu arme de foc, în timp ce Kilpatrick execută o pedeapsă de 28 de ani de închisoare pentru corupţie.

Este un lucru obişnuit ca preşedintele să emită decrete de graţiere înainte de a-şi încheia mandatul.

O graţiere anulează o condamnare penală, în timp ce o comutare scurtează sau pune capăt unei sentinţe cu închisoarea. Cât priveşte infracţiunile inculpate de o curte federală, preşedintele american are putere nelimitată de a graţia.

Citește și:

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖