Trump ar fi discutat despre graţierea ”preventivă” a celor trei copii ai săi, a ginerelui și a avocatului personal

Trump ar fi discutat despre graţierea ”preventivă” a celor trei copii ai săi, a ginerelui și a avocatului personal

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump ar fi discutat posibilitatea de a-şi folosi – în mod preventiv – puterea de a-şi graţia cei trei copii, pe ginerele şi consilierul său special Jared Kushner şi pe avocatul său personal Rudy Guiliani, dezvăluie The New York Times (NYT).

În paralel, Departamentul american al Justiţiei anchetează cu privire la un presupus sistem de corupţie – care ar implica finanţări din campania electorală cu scopul de a obţine graţierea preşedintelui american, dezvăluie un ziar judiciar.

ADVERTISING

Cine contează pe intervenția prezidențială

Documentul - care vizează legalitatea urmăririi comunicaţiilor şi dispozitivelor electronice ale unor persoane, inclusiv avocaţi - nu permite identificarea persoanelor vizate, deoarece numele care apar în el au fost cenzurate.

Documentul citează însă o ”stratagemă secretă a lobbyului” vizând ”oficiali de rang înalt de la Casa Albă”, cu scopul de a obţine o ”graţiere sau o suspendare” a executării pedepsei din partea şefului statului american a unei persoane al cărei nume este cenzurat.

ADVERTISING

Acest sistem - care face obiectul unei anchete cel puţin din luna august - pare să implice lobbyişti, avocaţi, un bogat donator care a finanţat campanii politice şi o persoană care se află sau se afla la închisoare şi care contează pe o intervenţie prezidenţială.

Potrivit documentului, lobbyişti şi avocaţi ar fi contactat oficiali de la Casa Albă pentru a cere o graţiere sau o suspendare prezidenţială, citând ”contribuţii substanţiale la campanie efectuate în trecut” şi ”contribuţii politice importante prevăzute” de către un donator.

ADVERTISING

Donatorul ar fi prezentat această ofertă în numele unei persoane care cere clemenţa prezidenţială.

Documentul nu indică însă când au avut loc aceste fapte, iar cum partidele şi numele au fost cenzurate nu există vreo trimitere la preşedintele în exerciţiu Donald Trump şi nici la campania sa electorală.

Trump mai are la dispoziție șase săptămâni

Textul este dezvăluit într-o perioadă delicată în Statele Unite, în contextul în care se speculează că Donald Trump - care mai are de stat la Casa Albă şase săptămâni după ce a fost înfrânt de Joe Biden în alegerile de la 3 noiembrie - ar putea graţia mai multe persoane.

El l-a graţiat miercurea trecută pe fostul său consilier în probleme de securitate Michael Flynn.

Trump a graţiat sau a redus pedepsele mai multor aliaţi politici - între care fostul său consilier din campania electorală Roger Stone, un fost şerif controversat din Arzona, Joe Arpaio, şi activistul republican Dinesh D'Souza.

Există de asemenea o dezbatere publică cu privire la faptul că Trump ar putea să se graţieze pe el însuşi - cu privire la tot ceea ce i s-ar putea reproşa în justiţie în legătură cu mandatul său.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇