Merkel spune că țările din Balcanii de Vest vor deveni membre ale UE, din motive strategice

Merkel spune că țările din Balcanii de Vest vor deveni membre ale UE, din motive strategice
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat, luni, convingerea că cele şase ţări din Balcanii de Vest vor deveni membre ale Uniunii Europene din motive strategice.

„Este în interesul UE ca acest proces să avanseze”, a declarat Merkel presei, după o conferinţă virtuală privind Balcanii de Vest, făcând aluzie la influenţa Rusiei şi Chinei în regiune, dar fără a le numi.

Cooperarea regională mai puternică promovată începând din 2014 dă roade deja, a mai spus Merkel, oferind ca exemplu acordul privind eliminarea tarifelor de roaming, intrat recent în vigoare, relatează Reuters.

ADVERTISING

La conferinţă au participat premierii din Serbia, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Kosovo, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

"Prioritatea noastră este să accelerăm agenda extinderii în regiune şi să ne sprijinim partenerii din Balcanii de Vest în munca lor de a realiza reformele necesare pentru a avansa pe drumul european", a declarat Ursula von der Leyen.

În cadrul aceleiaşi conferinţe video, preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat "foarte clar" sprijinul pentru perspectiva ca cele şase state să adere la UE, a subliniat Merkel.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇