Germania pregăteşte restricţii noi, cerute de Angela Merkel

Germania pregăteşte restricţii noi, cerute de Angela Merkel
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cancelarul Angela Merkel a solicitat o întrunire a autorităţilor săptămâna viitoare, pentru a impune noi restricţii care să limiteze pandemia de COVID-19.

Potrivit site-ului revistei Der Spiegel şi celui al cotidianului Bild, printre măsurile aflate în studiu figurează reintroducerea controalelor la frontieră, ca în primăvară, generalizarea portului măştii FPP2 în public, impunerea telemuncii, chiar şi închiderea transportului public.

În cursul unei reuniuni a conducerii formaţiunii sale conservatoare, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), Angela Merkel a apreciat că virusul va putea fi ţinut sub control numai cu măsuri mult întărite, a subliniat această sursă care a participat la întâlnire citând indirect cancelarul federal.

O sursă din partidul lui Merkel a confirmat astfel informaţii apărute în mai multe media germane.


Este vorba însă la acest stadiu de o listă de ipoteze de lucru care nu au fost discutate cu liderii landurilor federale.

Sursa participantă la reuniune a subliniat că va fi făcut totul pentru a evita închiderea transportului public. Dar „trebuie să ajungem să ţinem sub control mutaţia britanică” a coronavirusului „prin intermediul unei reduceri semnificative a contactelor” între oameni, a spus Angela Merkel.

Îngrijorarea este tot mai ridicată în faţa răspândirii continue a pandemiei în ţară şi identificării unor cazuri contaminate cu mutaţia britanică. După ce în primăvară a fost mai degrabă ferită de primul val al pandemiei, Germania este din această iarnă printre ţările cele mai afectate.

Bilanţul cotidian depăşeşte frecvent o mie de decese şi numărul total de contaminări înregistrate în ţară este aproape să depăşească pragul de două milioane.

Miercuri, institutului german de boli infecţioase Robert Koch (RKI) s-a arătat îngrijorat de posibilul impact pe care l-ar putea avea asupra Germaniei noile mutaţii mai infecţioase ale coronavirusului SARS-CoV-2 şi a avertizat că situaţia s-ar putea înrăutăţi la nivel naţional.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇