Sunt convinsă că dl ministru Stelian Ion este de bună credință. Nu doreşte să facă rău Justiției și sistemului judiciar. Cred sincer că nu vrea asta.
Înțeleg că dl Ion este om politic, deci nu mă miră că, așa cum pentru noi iarna nu e ca vara, nici pentru politicianul Stelian Ion, la Putere nu e ca în Opoziție.
De aceea, de exemplu, OUG privind SIIJ pe care i-o cerea apăsat premierului Orban în mai 2020 a devenit o vulnerabilitate constituțională în decembrie 2020.
Așa cum nu mă miră că dl Ion, ca orice politician, are convenabile amnezii, de exemplu, în privința procedurii de numire a noului șef DIICOT, care întâi a fost o prioritate, apoi a fost amânată sine die.
Nimic din acestea nu mă miră. Dar interviul pe care l-am realizat cu dl Ion – singurul acordat de dl ministru cu care echipa domniei sale nu a simțit nevoia să se laude pe toate paginile de Facebook la dispoziție – mi-a relevat despre domnia sa o dezolantă inadecvare, cel puțin de moment, din două categorii de motive
1.Cel puțin naivitate, dacă nu ireponsabilitate instituțională. Dl Ion pare să nu fi înțeles, în primul rând, că orice vorbă a unui ministru are efecte majore, uneori seismice.
În cazul vârstei de pensionare a magistraților, recunoaște în interviu că întâi a vorbit, apoi s-a documentat. Efectul a fost un val de cereri de pensionare.
Felul în care anunță acum că se va umbla la cuantumul pensiilor, tot de azi pe mâine, va avea probabil același efect în condițiile în care chiar domnia sa spune că sunt pensionabili 211 procurori și 455 de judecători.
Posibila amânare a reformei Legilor Justiției, anunțată de domnia sa, s-a propagat în viteză spre partenerii cu care aceste proiecte și calendarul lor au fost discutate și de care depinde ridicarea sau nu a MCV.
"Vorbește și Ion, că și el e om" nu e aplicabilă atunci când Ion e ministru.
Chestiunea dlui Dimitriu fake-secretar de stat mi se pare uluitoare. Dl Ion admite în interviu că dl Alexandru Dimitriu, alesul domniei sale pentru funcția de secretar de stat, ține ședințe cu directorii de direcții și are acces la documente, nu la cele clasificate (oare?).
Era și greu să nu admită, cât timp dl Dimitriu se laudă pe Facebook cu noua calitate a domniei sale. Doar că dl Dimitriu nu a fost încă numit secretar de stat de către premierul Cîțu. Nu are nicio calitate oficială.
Angajații ministerului sunt între oripilați și siderați, chiar speriați de efectele juridice, că un oarecare, avocat partener cu dl Piperea, are acces la documentele ministerului, inclusiv la cele aflate la avizare, acolo unde se aduna actele normative de la toate ministerele.
Doar pe dl ministru nu îl îngrijorează și consideră că este o situație legală (sau nu îl îngrijora când a rostit răspunsurile, pentru că mai târziu consilierul domniei sale, dl Gima, a făcut presiuni asupra mea să elimin din introducerea interviului precizarea privindu-l pe dl Dimitriu).
Ce e îngrijorător? Să vă dau un exemplu: un avocat de la o firma antrenată în litigii, precum „Piperea și asociații”, are acces fără drept legal și fără răspundere pentru o eventuală indiscreție la proiectul unei ordonanțe aflată în procedură de avizare la MJ privind chestiuni, să zicem, cu miză economică pe care, daca le-ar cunoaște, clienții firmei de avocatură ar fi în cert avantaj.
2.Lipsa de viziune. Dl Ion nu pare a înțelege ce înseamnă, de fapt, reforma Justiției.
Pe de-o parte, ia în calcul ruperea celor trei proiecte, aflate în dezbatere publică din septembrie, în mai multe etape, adică o serie de intervenții punctuale. Avantajul politic este că în permanență ar avea ceva nou de anunțat.
Dar legile acestea trebuie să fie un ansamblu, ca niște rotițe care se îmbină. Dacă începi să le fragmentezi, pierzi coerența și lucrurile nu se mai leagă. Eu aș fi așteptat ca dl Ion să îmbogățească proiectele cu propria viziune, cu elemente din sutele de propuneri venite la minister, nu să se apuce să le dezasambleze.
În ceea ce privește conținutul reformelor, sigur că desființarea SIIJ este extrem de importantă. Dar nu cea mai importantă, ci doar cea mai mediatizată.
Din toate discuțiile mele cu magistrații, sunt trei mari probleme de fond fără a căror rezolvare nu se poate face nimic.
În primul rând, e nevoie de reforma drastică a CSM, de la modul de alegere, fiecare membru de către toți judecătorii/procurorii, la modul de funcționare și la costuri. Acolo e cheia sistemului, de acolo pleacă impulsul.
La fel de importante sunt reformarea Inspecției Judiciare, o sursă de hărțuire cu mult mai eficientă și extinsă decât SIIJ, și schimbarea modului de promovare inclusiv la ICCJ.
Aceștia sunt pilonii reformei, incluși în proiectele aflate acum în dezbatere publică. Pot fi rafinați, dar dl Ion nu vădește pentru ei vreo viziune reală, nici vreun interes special, ba chiar se gândește să îi împingă spre toamnă.
Nu vorbim despre un avocat aterizat peste noapte la minister, ci despre un om politic cu interes specific pe Justiție, care de ani de zile e de presupus că studiază și înțelege și sistemul pentru care ar avea deja o viziune certă.
Dar bunele intenții, generalitățile, sloganurile nu țin loc de competență. Nu e totul pierdut. Dl Ion mai are încă timp să aducă în jurul domniei sale oameni care înțeleg sistemul, care au viziune, care îl pot sprijini real și echilibrat să înțeleagă.
Dar nu prea mult timp. Sufocați de dosare, supuși presiunilor infernale ale IJ, umiliți de triburile din CSM, tot mai mulți magistrați își vor căuta ieșirea din sistem, iar până atunci se vor robotiza pentru a supraviețui. Cei care vor supraviețui.