Republica Moldova a primit undă verde pentru deschiderea primului cluster de negocieri de aderare la Uniunea Europeană.
Preşedinţia UE, deţinută de Cipru, a trimis miercuri seara o scrisoare oficială Republicii Moldova prin care o invită să-şi depună poziţia pentru primul capitol al negocierilor, care se referă la valorile fundamentale.
Obiectivul Chișinăului fiind semnarea tratatului de aderare până în 2028.
"În numele statelor membre ale Uniunii Europene, dorim să vă informăm că, în urma evaluării îndeplinirii criteriilor de referinţă pentru deschiderea Clusterului 1 - Aspecte fundamentale, Uniunea Europeană consideră în prezent că Republica Moldova este suficient de pregătită, în această etapă, pentru negocierile privind Clusterul 1.
Prin urmare, sunteţi invitată să transmiteţi poziţia de negociere a Republicii Moldova Conferinţei pentru aderare, în vederea deschiderii acestui cluster", se arată în documentul semnat în numele statelor membre de către Christina Rafti, ambasador şi preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER), şi adresat Danielei Morari, ambasadoarea R. Moldova pe lângă UE.
"Suntem recunoscători Preşedinţiei Cipriote a Consiliului UE pentru sprijinul şi leadership-ul puternic de care a dat dovadă în ultimele luni, precum şi pentru eforturile sale continue de a avansa procesul de extindere. Acest lucru marchează un pas important înainte şi reflectă progresul constant al procesului de aderare a ţării noastre la UE", a reacţionat ambasadoarea Daniela Morari.
Viceprim-ministrul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a declarat, la rândul său, că decizia UE reprezintă rodul unei munci intense la nivel diplomatic şi un sprijin puternic din partea partenerilor occidentali. "Astăzi au fost făcuţi noi paşi importanţi, sub Preşedinţia cipriotă a Consiliului UE, pentru avansarea formală a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Este un semnal important că extinderea rămâne o prioritate strategică pentru Uniunea Europeană şi că Moldova continuă să beneficieze de sprijin pentru parcursul său european", a scris Cristina Gherasimov, pe Facebook.
Ce urmează
Potrivit Cristinei Gherasimov, în perioada imediat următoare discuţiile se vor concentra la nivelul Consiliului UE pentru finalizarea ultimelor proceduri administrative care vor permite deschiderea formală a primului cluster în cadrul Conferinţei interguvernamentale.
Această evoluţie importantă intervine în contextul în care guvernele UE au decis miercuri să avanseze în mod oficial cererile de aderare ale Ucrainei şi Moldovei.
Ambasadorii reuniţi la Bruxelles au lansat procesul de deschidere a primului cluster de negocieri în cadrul negocierilor de aderare cu ambele ţări.
Un purtător de cuvânt al preşedinţiei cipriote a Consiliului UE a salutat această mişcare ca fiind o "etapă importantă" pe "calea de integrare europeană" a celor două ţări.
Purtătorul de cuvânt a spus că aceasta este o demonstraţie a angajamentului blocului faţă de extindere, care "transmite un mesaj puternic de unitate şi determinare", scrie Politico.
Poziţia comună a UE privind cele două ţări va fi probabil aprobată oficial săptămâna viitoare, deschizând calea pentru conferinţe interguvernamentale separate cu Ucraina şi Moldova, pe 15 iunie, la Luxemburg, unde negocierile de aderare ar putea trece oficial la etapa următoare.
Deschiderea clusterelor de negociere necesită aprobarea unanimă a tuturor celor 27 de state UE.
Republica Moldova, împreună cu Ucraina, a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024, iar de atunci au purtat discuţii tehnice cu Comisia Europeană pe toate cele şase clustere de negociere.
Deschiderea formală a clusterelor de negociere, care necesită aprobarea unanimă a statelor membre ale UE, a fost blocată de opoziţia Ungariei faţă de candidatura Ucrainei la UE. În urma alegerilor parlamentare din aprilie, fostul premier maghiar Viktor Orban a fost îndepărtat de la putere, iar noul lider de la Budapesta, Peter Magyar, a sugerat că nu se va mai opune avansării procesului de negocieri cu Ucraina, fiind direct interesat ca blocul european să deblocheze peste 16 miliarde de euro din fondurile cuvenite Ungariei.
Prim-ministrul ungar Péter Magyar a anunţat miercuri seara că Budapesta a ajuns la un acord cu Kievul pe tema drepturilor minorităţii maghiare din Ucraina, deschizând astfel calea pentru ca UE să iniţieze negocierile de aderare cu Ucraina.
