Valeriu Stoica: Soluția corectă pentru pensionarea magistraților este la 60 de ani, dar nu acum (Video)

Valeriu Stoica: Soluția corectă pentru pensionarea magistraților este la 60 de ani, dar nu acum (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vârsta de pensionare a magistraților ar trebui să redevină 60 de ani, prin eliminarea tuturor derogărilor din lege, însă nu cu aplicare imediată, afirmă Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției care a inițiat reforma statutului magistraților în 1997.

Într-un interviu exclusiv pentru SpotMedia.ro, Valeriu Stoica a explicat că ministrul Stelian Ion are dreptate când dorește să modifice prevederile care permit magistratului să se pensioneze după numai 25 de ani vechime:

“A renunța la experiența magistratului când ajunge la deplina maturitate profesională e o pierdere. Magistrații trebuie încurajați să rămână și după 25 de ani. Dar problema nu trebuie pusă în mod tranșant de mâine”.

ADVERTISING

Deci, spune Valeriu Stoica, ministrul Stelian Ion a greșit prin abordarea abruptă, dar și atunci când a renunțat la fel de brusc la idee:

“Soluția este ca vârsta de pensionare să fie de 60 de ani, dar nu cu aplicare imediată. Sunt două variante: vârsta să fie aplicabilă celor care intră acum în magistratură sau să se aplice sistemul peste 10 ani”.

În ceea ce privește pensiile magistraților, Valeriu Stoica a explicat că ele nu sunt speciale, ci de serviciu și au fost necesare, la fel ca alte beneficii pentru magistrați introduse în 1997, pentru a atrage în profesie cei mai buni absolvenți de drept care, până în acel moment, se îndreptau spre profesii private.

ADVERTISING

Și sunt pensii de serviciu pe deplin meritate pentru că, spune fostul ministru al Justiției:

„Statutul magistraților introdus în 1997 a făcut ca puterea judecătorească să fie cea mai eficientă prin comparație cu celelalte două, cu toate lacunele și erorile care mai există în justiție. Cei mai buni absolvenți de drept devin magistrați, nu întotdeauna se verifică însă vocația lor pentru profesie”.

Valeriu Stoica apreciază însă că s-a ajuns la o exagerare: „Ar trebui că pensia de serviciu să nu poată depăși salariul”.

ADVERTISING
Soluția pentru pensionarea magistraților

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇