Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu Iranul, într-un vot care reprezintă o lovitură politică pentru administrația de la Washington.
Textul a fost aprobat inclusiv cu sprijinul a patru congresmeni republicani și solicită explicit retragerea forțelor armate americane din ostilitățile împotriva Republicii Islamice Iran.
Republicanii disidenţi au fost Thomas Massie din Kentucky, Brian Fitzpatrick din Pennsylvania, Warren Davidson din Ohio şi Tom Barrett din Michigan.
Rezoluția a fost adoptată la mai bine de trei luni după ce Statele Unite s-au implicat militar în conflict, alături de Israel.
Deși votul are o puternică încărcătură politică, efectele sale practice sunt limitate.
Potrivit AFP, Donald Trump poate bloca măsura prin dreptul său de veto, iar depășirea unui astfel de veto ar necesita o majoritate de două treimi în ambele camere ale Congresului, un scenariu considerat foarte puțin probabil în actuala configurație politică de la Washington.
Reacţie furibundă
Donald Trump a respins, joi, votul Camerei Reprezentanţilor ca fiind„lipsit de sens”, relatează The Guardian.
El nu a uitat să-i menţioneze denigrator pe cei patru republicani care s-au alăturat democraţilor pentru a adopta proiectul de lege.
Într-o postare pe Truth Social, preşedintele SUA a scris: „Ieri, într-un vot lipsit de sens, Camera Reprezentanţilor a votat, cu 4 republicani răi şi toţi tâmpocraţii, pentru a-mi limita puterile de război, chiar în mijlocul negocierilor mele finale pentru a pune capăt războiului cu Republica Islamică Iran.
Cine ar face un lucru atât de nepatriotic? Ei ştiu în ce stadiu se află negocierile.
Democraţii sunt alimentaţi de sindromul obsesiei pentru Trump. Ei ar prefera ca ţara noastră să eşueze decât să-mi ofere încă o victorie, printre multe altele. Cei patru republicani, asta e cu totul altă poveste – se dau în spectacol! Ar trebui să le fie ruşine. MAGA!!!”
Democrații invocă atribuțiile Congresului
Susținătorii rezoluției afirmă că documentul reprezintă o reafirmare a rolului constituțional al Congresului în deciziile privind războiul. Constituția SUA acordă Congresului dreptul de a declara război şi limitează posibilitatea președintelui de a menține operațiuni militare fără aprobarea legislativului.
Democrații susțin că administrația Trump a depășit termenul legal în care trebuia să obțină autorizarea Congresului pentru continuarea operațiunilor militare împotriva Iranului.
„Este timpul să se pună capăt acestui război ilegal și profund nepopular”, au transmis democrații din Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților, salutând votul drept „un mesaj puternic și fără echivoc” adresat Casei Albe.
Urmează votul din Senat
Votul trimite rezoluţia la Senat, iar votul final în camera superioară a Congresului ar putea avea loc chiar în această săptămână.
Câţiva republicani din Senat s-au alăturat democraţilor luna trecută pentru a promova o rezoluţie similară care îl obligă pe Trump să solicite aprobarea Congresului, după ce patru senatori republicani s-au revoltat şi au votat alături de democraţi.
Chiar dacă documentul va fi adoptat și de Senat, este de așteptat ca Donald Trump să își exercite dreptul de veto.
În aceste condiții, inițiativa are în principal rolul de a evidenția opoziția unei părți a Congresului față de implicarea militară americană în conflictul cu Iranul și de a readuce în prim-plan disputa privind atribuțiile președintelui și ale legislativului în materie de război.
