Războiul s-ar putea încheia cu Teheranul mai încrezător, mai radical și cu noi resurse pentru a-și reconstrui programul nuclear.
„Cel mai rău lucru pe care îl poți face într-o negociere este să pari disperat să închei acordul. Asta îl face pe celălalt să simtă miros de sânge, iar atunci ești terminat. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să negociezi dintr-o poziție de forță, iar influența este cea mai mare sursă de putere pe care o poți avea.”
Acesta era principiul formulat de Donald Trump în „Arta negocierii”, publicată în 1987.
Poate că Trump ar fi trebuit să-și recitească propria carte înainte de a posta, pe 5 aprilie: „Deschideți naibii strâmtoarea, nenorociţilor, altfel veți trăi în Iad.”
Pentru un observator neexperimentat, acel ultimatum părea doar puțin disperat — mai ales în condițiile în care Trump nu și-a dus până la capăt amenințările privind declanșarea unui iad de violențe asupra Iranului.
Realitatea sumbră este că, în negocierile pentru încheierea războiului, Teheranul este cel care a avut mereu influența. Închiderea Strâmtorii Ormuz a pus o presiune enormă asupra economiei globale. Pe măsură ce prețurile carburanților au crescut în America, scorurile lui Trump în sondaje s-au prăbușit.
Rezultatul este că, la momentul redactării acestui text, Statele Unite păreau pregătite să accepte un acord care - pe termen lung - riscă să lase Iranul într-o poziție mai puternică decât înainte de izbucnirea războiului, scrie Gideon Rachman într-o analiză pentru Financial Times.
Esența acordului aflat în conturare este că Iranul acceptă să redeschidă strâmtoarea fără a percepe taxe de tranzit.
În schimb, primește o relaxare treptată a sancțiunilor - inclusiv deblocarea unor active de miliarde de dolari.
Iranul va face promisiuni privind limitarea programului său nuclear. Dar detaliile vor face obiectul unor negocieri viitoare - ceea ce înseamnă că problema rămâne, în esență, nerezolvată.
Trump a insistat că nu se grăbește și că nu ar accepta niciodată un acord prost. Dar reacția republicanilor radicali la acordul aflat în formare a fost relevantă.
Senatorul Ted Cruz a sugerat că ar putea fi „o greșeală dezastruoasă”, deoarece ar lăsa Iranul „capabil să îmbogățească uraniu și să dezvolte arme nucleare, având în același timp control efectiv asupra Strâmtorii Ormuz”. Senatorul Roger Wicker, șeful Comisiei pentru Forțele Armate din Senat, a avertizat că acordul aflat în discuție „nu ar valora nici cât hârtia pe care este scris”.
Guvernul israelian, care a avut un rol crucial în a-l convinge pe Trump să intre în război, va vorbi politicos în public despre orice acord, mai ales pentru că Benjamin Netanyahu trebuie să se confrunte în curând cu electoratul. Dar realitatea este că liderul israelian a prezentat războiul drept o oportunitate unică pentru schimbarea regimului din Iran.
Acum, el privește cum conflictul se încheie cu regimul iranian încă la putere - mai încrezător, mai radical și cu noi resurse financiare pentru a-și reconstrui programul nuclear și rețeaua de grupări proxy din Orientul Mijlociu.
Eli Groner, fost director general al biroului lui Netanyahu, susține că faptul că Iranul poate acum să închidă Strâmtoarea Ormuz în orice moment în viitor „este o victorie mult mai profundă și mai strategică decât orice succes militar punctual”. Concluzia său într-un singur cuvânt a fost: „Dezastru.”
Pe lângă faptul că ar putea ameliora situația economică și financiară gravă a republicii islamice, acordul este probabil să încline și balanța regională de putere în favoarea Iranului.
Așa cum a observat Dan Shapiro, fost ambasador al SUA în Israel, într-o postare pe X: „Iranul a obținut o influență semnificativă pentru viitor demonstrând că poate controla strâmtoarea, atacându-și vecinii și bazele americane din regiune și provocând pagube importante, în timp ce a rezistat celor mai puternice lovituri ale Statelor Unite și Israelului.”
Shapiro crede totuși că Trump este atât de blocat încât acceptarea unui acord prost, care redeschide strâmtoarea, ar fi o opțiune mai bună decât continuarea războiului.
Având în vedere riscurile tot mai mari ale unei crize energetice globale și ale unei recesiuni mondiale, este un calcul de înțeles.
America are și amintiri recente ale unor războaie - inclusiv Vietnam și Afganistan - care au durat mult prea mult, în timp ce SUA încercau zadarnic să îmbunătățească o poziție de looser.
Dacă și când Trump va accepta un acord prost, acest lucru se va întâmpla pentru că nu are o alternativă viabilă.
Propunerea senatorului Wicker era „să permită forțelor armate americane să finalizeze distrugerea capacităților militare convenționale ale Iranului și apoi să redeschidă strâmtoarea”.
Dar o încercare de a securiza strâmtoarea prin mijloace militare ar fi necesitat probabil desfășurarea de trupe terestre și acceptarea unor pierderi americane importante.
Chiar și atunci, iranienii ar fi putut continua să amenințe navigația cu drone sau rachete.
Amenințările ocazionale ale lui Trump privind declanșarea „iadului” asupra regimului iranian nu au avut credibilitate, din cauza reticenței sale evidente de a se implica într-un război terestru și din cauza pericolului represaliilor iraniene împotriva statelor din Golf și a infrastructurii lor energetice.
În jargonul analiștilor militari, vulnerabilitatea statelor din Golf îi oferea Iranului „dominanță a escaladării” (adică descurajarea adversarului prin faptul că orice pas înainte îi aduce mai mult risc decât câștig).
Președintelui american — care se compară obsesiv cu fostul președinte Barack Obama — îi plăcea să ridiculizeze acordul nuclear pe care administrația Obama l-a încheiat cu Iranul în 2015. Trump l-a numit „una dintre cele mai proaste și dezechilibrate înţelegeri în care au intrat vreodată Statele Unite” și a susținut: „Niciodată, niciodată, niciodată în viața mea nu am văzut o înţelegere negociată atât de incompetent precum acordul nostru cu Iranul.”
Dar Trump negociază acum un acord care pare, din multe puncte de vedere, mai prost decât cel negociat de Obama - parțial din cauza conștientizării persistente că Iranul poate în continuare să închidă Strâmtoarea Ormuz oricând dorește.
Este o performanță remarcabilă pentru maestrul artei negocierii.
B.B.
Polonia, gata să construiască o „mică localitate” pentru militarii americani, după confuzia privind desfășurarea soldaților SUA
Răzvan Lucescu e dorit în Africa, la o echipă cu peste 40 de titluri de campioană
Un nou caz de hantavirus printre pasagerii navei de croazieră unde au murit trei oameni
Atac armat lângă Casa Albă. Suspectul a tras asupra agenților Secret Service. Trump era în clădire
